Proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării certificatului verde la locul de muncă nu a trecut de votul Senatului. Legea nu a strâns suficiente voturi pentru a fi adoptată, iar acum proiectul va merge la Camera Deputaților, care este cameră decizională.
Proiectul a fost respins de Senat cu 67 de voturi „pentru” și 60 de voturi „împotrivă”. Ca el să fie adoptat, fiind vorba de o lege organică, erau necesare 69 de voturi. PSD și AUR au votat împotriva proiectului de lege. Proiectul va ajunge la Camera Deputaților, care este cameră decizională.
Acesta prevede ca certificatul verde să fie cerut pentru angajații de la stat și privat. Raporturile de serviciu în baza cărora îşi desfăşoară activitatea personalul din unităţile publice şi private care nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 se suspendă de drept, fără plata drepturilor salariale, pe o perioadă de 30 de zile, mai precizează proiectul. După 30 de zile contractul de muncă poate fi desfăcut.
Nerespectarea obligaţiilor care revin în sarcina persoanele juridice reprezintă contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei, mai prevede proiectul.
„Sunt de acord că trebuie luate anumite măsuri. Dar în ceea ce privește acest proiect de lege, 454/2001, este greșit din punct de vedere conceptual, științific. Atât persoanele vaccine, cât și cele nevaccinate se pot infecta la fel de ușor cu Sars-CoV-2.
În acest context, ceea ce trebuia făcut și explicitat, era să se vadă care este incidența în populație a trecerii prin infecție. Altfel spus, avem un procent de circa 60% din persoanele care s-au infectat cu Sars-CoV-2, au fpcut o infecție asimptomatică, nu figurează nicăieri și nici nu au acces pe platformă pentru a se putea înregistra prin determinarea anticorpilor din deget.
Noi suntem cei care generăm discriminare prin vaccinare. Și așa au fost o serie de antivacciniști care au făcut probleme, acum aducem un element în plus.”, a declarat Adrian Streinu-Cercel, astăzi, la votul proiectului de act normativ care prevede obligativitatea certificatului verde la locul de muncă.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…