Sari la conținut

Dispozitivul uimitor care va citi gândurile. Pentru ce a fost inventat

Dispozitivul incredibil care ne dă semnalul, dacă mai aveam nevoie, că viețile noastre vor fi cât de curând coordonate de inteligența artificială.

Dispozitivul uimitor a primit deja aprobarea de a fi testat pe oameni. Este gândit pentru a fi de ajutor celor cu paralizii. Ei vor putea să se exprime și chiar să controleze obiecte, doar prin puterea gândului, potrivit digi24.ro.

Dispozitivul este gândit pentru a fi implantat în cortexul motor, porțiunea de creier responsabilă cu mișcarea, întrucât are dimensiunea unei agrafe de birou.

Se va crea o interfață creier-computer datorită căreia pacienții cu paralizie, care sunt prinși în interiorul propriului corp, vor putea să comunice.

Oamenii de știință spun că dispozitivul va putea fi implantat fără să fie nevoie de o intervenție chirurgicală amplă. Din el va ieși un stent care se va deschide și va menține fluxul sangvin.

Ulterior, celulele vor crește peste aparat, până va deveni parte din țesut.

Semnalele electrice recepționate din creier vor ajunge în unitatea centrală, amplasată sub pielea de la baza gâtului.

Aici, semnalele sunt decodate și trimise mai departe, către un computer. Experții cred că persoanele paralizate vor putea să controleze prin gânduri o tastatură, exoschelete și chiar mașini.

Primele teste, cu cinci subiecți, ar trebui să înceapă la mijlocul anului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel