Eurodeputatul Victor Negrescu a solicitat în Parlamentului European intervenția Comisiei Europene în problema dispariției medicamentelor generice. Potrivit acestuia, pacienții europeni se confruntă cu lipsa tratamentelor necesare pentru afecțiuni cronice grave precum cancerul, epilepsia sau boala Parkinson.
„Toți cetățenii europeni au dreptul la medicamente. Din păcate, astăzi, mulți dintre pacienții europeni nu mai au acces la tratamentele de care au nevoie pe fondul creșterii prețurilor și a dispariției medicamentelor generice. Această situație este generată, printre altele, de problemele de producție, dar și de creșterea deficitului de produse esențiale la nivelul Uniunii Europene.
Astfel, medicamentele necesare pentru tratarea cancerului, a infecțiilor și a bolilor sistemului nervos, epilepsie sau Parkinson, reprezintă mai mult de jumătate din tratamentele care ne lipsesc.
În ciuda solicitărilor făcute de Parlamentul European, Uniunea Europeană continuă să fie din ce în ce mai dependentă de țări terțe, mai ales de India și de China, în ceea ce privește producția de substanțe farmaceutice active sau de medicamente”, a precizat eurodeputatul social-democrat Victor Negrescu.
El a subliniat faptul că problematica lipsei tratamentelor necesare pentru aceste afecțiuni trebuie abordată în mod unitar și cu celeritate la nivelul Uniunii Europene și a făcut apel la Comisia Europeană să adopte măsurile necesare pentru a remedia această situație.
„Problema este mult prea complexă pentru a putea fi rezolvată de un singur stat. Este nevoie de soluții europene, și acum, când vorbim în plen, pacienții din România așteaptă un răspuns.
Fac apel la Comisia Europeană să reacționeze și să rezolve de îndată această situație, expusă deja de Parlamentul European, care pune în pericol sănătatea a sute de mii de persoane”, încheie Negrescu.