Din cuprinsul articolului
Managerul Spitalului „Victor Babeș”, dr. Simin-Aysel Florescu, atrage atenţia că persoanele din categoriile de risc, în special cei care nu se vaccinează, sunt cei mai predispuși să dezvolte forme severe de gripă.
De asemenea, dr. Florescu a menționat că aproximativ jumătate din paturile spitalului sunt ocupate de pacienți diagnosticați cu gripă. Medicul a observat că persoanele din categoriile considerate vulnerabile sunt cele care nu se vaccinează împotriva gripei.
„Exact acele categorii de risc, care sunt cele mai expuse la complicații severe din cauza gripei, sunt cele care nu se vaccinează”, a explicat directoarea unităţii sanitare bucureştene.

Potrivit acesteia, pacienții care ajung la unitatea medicală sunt copii mici, vârstnici, persoane cu afecțiuni cardiace, diabetici, hipertensivi sau cu boli respiratorii severe, care se prezintă cu diferite forme de gripă, fără a fi vaccinați.
Medicul a estimat că peste jumătate din paturile spitalului de boli infecțioase pe care îl conduce sunt ocupate de pacienți diagnosticați cu gripă.
Simin Florescu a subliniat că numărul total al bolnavilor de gripă este mult mai mare decât cel al celor internați, menționând că aproximativ 70% dintre persoanele care se prezintă la medic și au gripă primesc recomandări pentru tratament la domiciliu, în timp ce 25-30% necesită spitalizare.
Creştere alarmantă a numărului de cazuri de gripă și viroze
Aproape 155 de mii de cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, IACRS și pneumonii) au fost raportate în ultima săptămână în România, fiind înregistrate şi alte șase decese cu virus gripal.
După cinci săptămâni de creștere constantă a numărului de cazuri, spitalele rămân aglomerate cu pacienți diagnosticați cu gripă și viroze.
Simptomele principale includ febra, frisoanele și tusea, care poate fi fie productivă, fie uscată. De asemenea, pacienții se plâng de dureri de cap, precum și de dureri musculare și articulare. În fiecare zi, între 30 și 50 de pacienți se prezintă pentru testare, potrivit medikatv.ro.