Din cuprinsul articolului
Statele din Uniunea Europeană vor recunoaşte „automat” diplomele româneşti de asistent medical generalist obţinute înainte de aderarea României la UE pentru cei care au urmat programul de revalorizare organizat în scopul alinierii la criteriile minime de formare prevăzute de Comisia Europeană, a informat, miercuri, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei.
Informația a fost comunicat de Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED) din cadrul Ministerului Educației.
„La 12 februarie, s-a publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Directiva (UE) 2024/505 a Parlamentului European și a Consiliului din 7 februarie 2024, privind modificarea Directivei 2005/36/CE, în ceea ce privește recunoașterea calificărilor profesionale ale asistenților medicali generaliști formați în România.
În baza acestei directive, celelalte state membre ale UE vor recunoaște diplomele românești obținute înainte de 1 ianuarie 2007 de asistenții medicali generaliști care au urmat ulterior programul de revalorizare”, a precizat sursa citată.
Potrivit CNRED, în urma demersurilor susţinute pe lângă Comisia Europeană de către autorităţile române, instituţiile UE au modificat legislaţia europeană existentă privind recunoaşterea calificărilor profesionale astfel încât asistenţii medicali generalişti care au urmat programul de revalorizare începând cu 2014 până în 2020 să poată dobândi, în oricare din statele membre ale UE, recunoaşterea diplomelor şi certificatelor pe care le-au obţinut în România înainte de data aderării.
De la momentul intrării în vigoare a Directivei (UE) 2024/505, statele membre trebuie să adopte, într-un an, normele naţionale de transpunere pentru a implementa efectiv dispoziţiile acesteia.
„Acțiunile autorităților române au început în anul 2012, la momentul revizuirii generale a Directivei 2005/36/CE privind recunoașterea calificărilor profesionale. Atunci, s-a solicitat ca în Directivă să fie incluse și diplomele de asistent medical generalist emise de instituții de învățământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană.
Pentru recunoașterea acestor calificări, titularii au urmat un program de revalorizare elaborat împreună cu experții Comisiei Europene și ai statelor membre.
Ulterior, în baza raportului din 2020 al Comisiei Europene privind rezultatele programului, s-a decis recunoașterea automată a acestor diplome”, a adăugat sursa citată.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…