Orgasmul este cea mai intensă plăcere pe care atât femeile cat și barbatii o pot avea. În timpul lui, toate limitările corpului se dizolvă, iar cei doi iubiți fuzionează devenind unul.
Orgasmul a mai fost denumit și “mica moarte”, deoarece pe parcursul lui, ființa pătrunde în stări deosebite de expansiune a conștiinței, în care limitările obișnuite sunt depășite, producându-se o transcendere a minții și o uniune a contrariilor, starea fiind deseori identică cu o experiență metafizică.
“Atunci când femeia are orgasm sau chiar înainte de a–l avea, atunci când doar anticipează plăcerea orgasmului, creierul ei secretă neurohormoni într-o cantitate foarte mare: dopamine, opiode și oxitocină. Aceste substanțe secretate într-o cantitate așa de mare în timpul orgasmului nu oferă doar o plăcere foarte intensă, ci ele declanșează practic, stări modificate de conștiință,” afirmă Ana Stoian, Life Coach.
Mai mult, orgasmul este percepția euforică cu o intensitate maximă a stimulării sexuale care cel mai adesea se manifestă printr-o senzație paroxistică de plăcere și de fericire.
“Noile cercetări din domeniul neuroștiinței au descoperit că există o legătură foarte strânsă între organele sexuale ale femeii și creierul ei. Structura ramificaţiilor nervoase din zona pelviană este foarte diferită la femei față de bărbați. În cazul femeii, terminațiile nervoase se distribuie în toată zona pelviană – de la pereții vaginali la clitoris, către perineu și anus. Mai mult, la fiecare femeie orgasmul este diferit, iar în cazul bărbatului, lucrurile sunt mult mai simple și mai regulate”, spune psihologul Gabriela Marin, specialist în relatii de cuplu.
Cum contribuie orgasmul la sănătatea noastră?
Orgasmul nu este doar cea mai intensă și mai plăcută experiență umană, ci și un mod de a ne menține și a ne îmbunătăți sănătatea. Cercetătorii citează nenumărate beneficii pe care le avem în timpul stărilor de orgasm: de la părul strălucitor și pielea radioasă până la îmbunătățirea activității cardiovasculare și a circulației. Și chiar mai mult de atât, trăind în mod regulat stări de orgasm, ne îmbunătățim sistemul imunitar, forța și flexibilitatea, nu deageaba se spunea mai demult în popor că a face dragoste este aspirina săracului.
“Un orgasm care durează 15 minute, cât și prin intermediul substantelor chimice care această stare le eliberează, poate vindeca anxietatea, depresia și alte afectiuni grave. În timpul orgasmului, se secretă numeroşi homoni și neurotransmițători: serotonină, oxitocină, dopamină, vasopresină, adrenalină, endorfine (enkefaline), norepinefrine, prolactină, testosteron, estrogen, progesteron, feromoni, prostaglandine, hormonal eliberator de tirotropină (TRH), melatonină, relaxină, citokine. Sub acțiunea acestor hormoni se produce o îmbunătățire extraordinară a sănătății, circulația sângelui este stimulată, se intensifică procesul de detoxifiere a corpului și are loc stimularea sistemului endocrin, nervos, imunitatea corpului este îmbunătățită, ceea ce poate avea ca efect chiar întinerirea și creșterea duratei de viață”, declară sexologul Gabriela Marin.
Fiecare femeie este unică deci și plăcerea ei este unică
În ciuda a ceea ce Masters și Johnson au afirmat în anii 70, răspunsul sexual la femeie și la bărbat nu este identic. Și după noile descoperiri este firesc ca răspunsul la excitația erotică să fie foarte diferit la bărbați și femei.
Și ca si cum nu ar fi deja complicat, nici o femeie nu răspunde erotic exact la fel ca alta, si nici măcar ca ea însăși, nivelul ei de excitație depinzând foarte mult de starea emoțională și de faza ciclului menstrual în care se află.
“Bărbatul nu are altă soluție decât să învețe să asculte și să recunoască răspunsul unic al iubitei sale, iar femeia să fie conectată cu trupul ei pentru a nu transmite mesaje false (mimarea plăcerii sau a orgasmului). Bărbații care cunosc femeile știu că ele sunt diferite și înțeleg intuitiv că tot ceea ce-i place din punct de vedere erotic unei femei poate să nu-i placă deloc alteia.
Fiecare femeie este unică și este important ca bărbatul să identifice ce-i place și ce-o împlinește pe iubita sa, mai degrabă decât să considere că știe deja ce ar trebui să facă sau să aplice rețete învățate din alte relații care ar putea să nu se potrivească deloc”, conchide sexologul Gabriela Marin.
Alegeri prezidențiale 2024. Românii și-au votat președintele. Surprinzător, însă lupta pentru Cotroceni este foarte strânsă între…
Călin Georgescu a făcut scufundări în apa rece ca gheața a unui lac din Austria.…
Călin Georgescu, un candidat independent cu viziuni pro-ruse și ultra-naționaliste, conduce surprinzător în rezultatele parțiale…
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…
Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…