Din cuprinsul articolului
Din ianuarie, toți italienii vor primi a treia doză de vaccin.
Toți locuitorii din Italia vor primi a treia doză de vaccin, începând cu luna ianuarie. Potrivit AFP, citat de Agerpres, adjunctul ministrului Sănătăţii, Pierpaolo Sileri, a anunțat marți seară că, în același timp, vaccinurile anti-covid vor fi extinse și la copiii din Italia de îndată ce autoritățile de reglementare vor da undă verde.
În momentul de față, a treia doză de vaccin sau „doza booster” este oferită categoriilor de persoane vulnerabile, cum ar fi bolnavii de cancer și primitorii de transplant, precum și vârstnicii și lucrătorii medicali.
Din ianuarie, toți italienii vor primi a treia doză de vaccin
O a treia doză de vaccin anti-covid dezvoltat de alianţa Pfizer/BioNTech are o eficienţă de 95,6% împotriva formelor simptomatice ale bolii, potrivit unui studiu realizat de cele două laboratoare.
„Cea de-a treia doză va fi probabil necesară pentru toată lumea”, a spus Sileri pentru Radio Capital, adăugând că vaccinările vor fi programate în funcție de momentul în care oamenii au primit ultima injecție, iar prioritate au ce care au primit vaccinul Johnson&Johnson în doză unică.
„Vom scăpa de pașaportul verde obligatoriu, dar nu acum. Trebuie să procedăm pas cu pas. În primul rând vom elimina obligația de distanțare socială, apoi măștile și în final certificatul verde”, a spus el.
Sileri a mai adăugat că vaccinurile anti-COVID-19 vor deveni disponibile în Italia pentru copiii cu vârsta cuprinsă între cinci și 11 ani, de îndată ce autoritățile de reglementare vor da undă verde.
„Am un fiu de doi ani si daca ar exista un vaccin disponibil pentru varsta lui i l-aș da imediat. Din păcate, înca nu există”, a spus Sileri.
Pașaportul sanitar a devenit obligatoriu pentru toți angajații
Puțin peste 86% din populația italiană cu vârsta peste 12 ani a primit cel puțin o doză de vaccin anti-covid, în timp ce 82% sunt complet vaccinate, potrivit ultimelor date.
Premierul italian Mario Draghi a declarat săptămâna trecută că campania de vaccinare a Italiei e mai rapidă decât media UE.
Pentru a limita numărul infectărilor şi a-i convinge pe italieni să se vaccineze, guvernul condus de Mario Draghi a implementat un paşaport sanitar, care a devenit obligatoriu pentru toţi angajaţii.
Paşaportul sanitar este acordat persoanelor vaccinate anti-covid, persoanelor vindecate recent de această maladie şi celor care prezintă un test cu rezultat negativ, al cărui cost este plătit de acum de către angajaţi.