Categories: Ştiri sănătate

Din cauza încălzirii climatice, miliarde de oameni ar putea contracta două dintre cele mai periculoase boli transmise de țânțari

Peste 8 miliarde de oameni ar putea fi expuși riscului de malarie și febră Dengue până în 2080 dacă emisiile de gaze cu efect de seră continuă să crească fără întrerupere, spune un nou studiu citat de The Guardian. Malaria și febra dengue se vor răspândi și vor ajunge la miliarde de oameni, conform noilor predicții.

Conform noilor cercetări, comparativ cu cifrele anilor 1970 – 1999, astăzi peste 4,7 miliarde de oameni sunt amenințați de cele mai importante boli transmise de țânțari. Cifrele se bazează pe proiecțiile unei creșteri a populației de aproximativ 4,5 miliarde în aceeași perioadă și o creștere a temperaturii de aproximativ 3,7 C până în 2100.

Studiul realizat de London School of Hygiene & Tropical Medicine (LSHTM), publicat în revista Lancet Planetary Health, a ajuns la concluzia că dacă nivelurile de emisii continuă să crească în ritmul actual, efectul asupra temperaturii globale ar putea prelungi anotimpurile de transmitere a bolilor cu mai mult de o lună pentru malarie şi cu patru luni pentru febra Dengue, în următorii 50 de ani.

Felipe J Colón-González, profesor asistent la LSHTM și unul dintre autorii raportului, a declarat: „Această lucrare sugerează cu tărie că reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră ar putea împiedica milioane de oameni să se îmbolnăvească de malarie și dengue.”

Autorii studiului atrag atenția că responsabilii politici şi din domeniul sănătăţii publice ar trebui să se pregătească pentru toate scenariile, inclusiv pentru cel în care emisiile rămân la niveluri ridicate.

„Acest lucru este deosebit de important în zonele care în prezent sunt fără acest risc şi unde este probabil ca sistemele de sănătate să nu fie pregătite pentru focare majore”.

Malaria ucide mai mult de 400.000 de persoane în fiecare an, în special copii, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În 2019, peste 90% din cele aproximativ 230 de milioane de cazuri s-au înregistrat în Africa. În prezent, terapia combinată, pe bază de artemisinină, este cel mai bun tratament disponibil pentru cea mai periculoasă formă de malarie, P falciparum, prezentă în 90% din cazuri.

Febra Dengue nu are un tratament specific. Boala este însă subraportată, aproape jumătate din populaţia lumii fiind la risc. Se estimează că între 100 şi 400 de milioane de oameni sunt infectați în fiecare an, iar 20.000 dintre aceștia mor.

Unele ţări, precum Eritreea, Sudanul şi Columbia, au înregistrat o reapariţie semnificativă a malariei în ultimii ani, a declarat Rachel Lowe, profesor asociat la LSHTM, un alt autor al studiului. Numărul cazurilor de febră Dengue raportate la OMS a crescut de peste opt ori în ultimele două decenii, de la 505.430 în 2000 la 5,2 milioane în 2019, a adăugat ea.

Testele pentru un vaccin împotriva malariei sunt în curs de desfășurare, iar un vaccin pentru febra dengue a fost deja autorizat în unele țări.

„Eforturile actuale de combatere a malariei și a febrei dengue se bazează în mare parte pe controlul populațiilor de țânțari și pe reducerea contactului dintre țânțari și oameni. Deși campaniile de reducere a populațiilor de țânțari pot fi eficiente, acestea sunt dificil de susținut, în special în țările cu venituri mici, unde resursele limitate trebuie împărțite între prevenire și tratament”, atrage atenția Felipe Colón-González.

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

9 minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

38 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Citeste si: