Din cuprinsul articolului
Cât durează acum carantina. Autoritățile sanitare au redus perioada de izolare a persoanelor infectate cu SARS COV 2, dar și a carantinei pentru cei care intră în contact cu un bolnav confirmat. Noile reguli sunt în vigoare din 8 ianuarie 2022.
Mai exact, 5 zile pentru cineva vaccinat, dar cu test pozitiv, și 10 pentru cei care nu s-au imunizat. Între timp, noua variantă a coronavirusului devine dominantă. Potrivit specialiștilor în următoarea perioadă vom avea zilnic și 20 de mii de infectări, cu Omicron.
7 zile versus 10 zile
Bolnavii confirmați cu Covid 19 care sunt vaccinați vor rămâne în casă 7 zile, în loc de 14 zile ca până acum, iar cei infectați dar nevaccinați vor sta 10.
“Izolarea este o măsură aplicabilă persoanelor pozitive care dacă este vaccinat și fost bolnavă va sta în izolare 7 zile. Persoanele care sunt nevaccinate și devin pozitive vor fi izolate într-o perioadă de 10 zile, evident, asta dacă forma de îmbolnăvire este o formă ușoară, medie, care permite această perioadă! Pentru formele severe este clar că vor fi spitalizate atât cât este necesar!”, a declarat dr. Adriana Pistol, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, potrivit stirileprotv.ro.
Contacții bolnavului vor intra în carantină și mai puține zile.
Mai exact, o persoană devine contact direct în momentul în care a interacționat mai mult de 15 minute cu un caz confirmat pozitiv, nu a purtat mască sau alte echipamente medicale și nici nu a respectat distanța minimă de 2 metri.
Reguli pentru cei care vin din zone roșii
Raed Arafat: “Dacă este persoană vaccinată sau trecută prin boală atunci are perioadă de carantină de 5 zile, dacă persoana nu este vaccinată, are perioadă de carantină de 10 zile.”
În plus, nu mai este nevoie de test pentru ieșirea din carantină.
Raed Afarat: ”Dacă vii din țară roșie, nu ești vaccinat, nu ești trecut prin boală carantină este de zece zile”.