Sari la conținut

Slăbești 2 kilograme pe săptămână și ai voie orice. Cum se ține dieta Zone, preferata vedetelor

Există o dorință a multor persoane de a fi suple, asta venind la pachet cu o doză mai mare de sex-appeal, dar și cu o stare de bine și de încredere. O sumedenie de diete promit multe și fac puțin. Cel mai bine este ca atunci când îți dorești să slăbești, să afli părerea unui medic nutriționist și să-ți faci un set de analize. Starea ta de sănătatea generală va spune multe despre modul în care o dietă poate să-ți facă bine sau mai puțin bine.

Vorbim azi despre dieta al cărui autor este Barry Sears și care are o viziune diferită legată de alimentație. Dieta Zone este o dietă care se află în topul preferințelor unor vedete precum Jennifer Aniston și Demi Moore. Aceasta se pare că te poate face să scapi în două luni și de 20 de kilograme.

Care este scopul acestei diete:

Se numește Zone, pentru că reușita ei ține de „zona“ sau nivelul de insulină din sânge. Ca să dea rezultate bune, este esențial ca nivelul de insulină să se situeze în aceeași zonă pe toată durata dietei. Altfel spus, scopul acesteia este să mențină stabil nivelul glucozei din sânge – al glicemiei – și să se creeze un echilibru hormonal, fiindcă insulina și alți hormoni secretați în exces pot să ducă la o stare de inflamație, care stă la baza formării bolilor cronice.

În ce constă această dietă:

La fiecare masă trebuie consumate proporții exacte de carbohidrați, proteine, lipide sănătoase, adică 40% – 30% și 30%, astfel încât glicemia și nivelul de hormoni să fie cam în aceeași zonă. De aici și vine denumirea acestei diete.

În cazul femeilor este recomandat un consum de 1200 kcal/zi, iar pentru bărbați de 1500 kcal/zi. Orarul meselor este unul strict, micul dejun trebuie luat în prima oră după ce te-ai trezit și apoi trebuie mâncat la fiecare 4 ore.

Alimentele permise în această dietă sunt: carnea de pui, peştele, carnea de vită, curcanul, albuşul de ou, brânzeturile slabe, tofu, carnea de viţel sau de porc slabă. Chiar dacă nu sunt alimente interzise în dieta Zone, bananele, prunele sau strugurii, bogate în zahăr, ar trebui consumate în cantităţi limitate. Tot pentru conţinutul lor ridicat de zaharuri, cartofii, morcovii şi porumbul este bine să nu fie consumate.

Care sunt avantajele dietei:

  • Nu există alimente interzise.
  • Sunt permise și gustările.
  • Cu ajutorul acestei diete se va obține și o reducere a nivelului de colesterol.
  • Slăbești în medie 2 kilograme pe săptămână cu acestă dietă.

Care sunt dezavantajele:

Mesele necesită mult timp deoarece trebuiesc pregătite cu mare atenție, alimentele sunt calculate, Adică sunt necesare calcule pentru a fi respectate proporțiile recomandate de proteine, lipide, glucide.

La restaurant nu vei putea mânca deoarece nu vei putea să respecți proporția impusă de dietă.

După finalizarea dietei, deși ai slăbit, este foarte greu să te menții la greutatea obținută. Doar sfaturile unui specialist în nutriție te pot ajuta cu adevărat să te menții la această greutate obținută și să nu te îngrași la loc.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel