Sari la conținut

Ce trebuie să știe părinții vegani despre aplicabilitatea dietei vegane la copii

Dieta vegană este adoptată de un număr mare de adulți, iar această trecere odată făcută, vine la pachet cu dorința de a-i transforma și pe cei din jur, având, desigur, cele mai bune intenții. Cât de benefică este această dietă vegană la copii ne-a spus medicul pediatru Diana Voican, specializat în nutriţie pediatrică şi coordonator al programului de educaţie nutriţională „Sănătos de mic“.

Doctorul ne explică riscurile unei alimentaţii de tip vegan în cazul celor mici. ”Cu un singur cuvânt – veganism – împarți părinții în două tabere gata să lupte până la ultimul argument”, spune medicul.

Într-o alimentaţie echilibrată, meniul zilnic al copilului este alcătuit din 50-55% carbohidraţi, 15-20% proteine – 70% de origine animală – şi 25-30% lipide  – grăsimi, cu un aport de calorii diferit în funcţie de vârstă  – 900 kilocalorii la vârsta de 1 an, până la 1.800-2.200 kilocalorii la 18 ani, repartizate în 3 mese principale şi 2 gustări, potrivit dr. Diana Voican.

„O dietă în sensul de regim alimentar nu este, teoretic, recomandată copiilor decât în cazul existenţei unei patologii care să necesite anumite excepţii: de exemplu, diabetul zaharat. Pentru a creşte armonios şi sănătos, un copil are nevoie de un aport echilibrat de macronutrienţi, respectiv proteine, carbohidraţi şi lipide şi micronutrienţi – vitamine şi minerale.“

CE DEFICITE APAR ÎN DIETA VEGANĂ

Medicul pediatru atrage atenţia că într-o alimentaţie de tip vegan apar deficite în nutrienţii care provin majoritar sau exclusiv din alimente de origine animală: proteine, calciu, fier, zinc, vitamina D, vitamina B12. „Aceste deficite sunt chiar şi de The Vegetarian Society din Marea Britanie.“

Proteinele. Singura sursă completă şi echilibrată de aminoacizi este proteina animală. Soia conţine şi ea un profil complet de aminoacizi, iar fasolea, mazărea, cerealele integrale conţin proteine, dar molecula lor este diferită de cea din proteină animală  – este mai mare – şi sistemul digestiv al copilului nu este suficient dezvoltat pentru a o metaboliza. Aportul insuficient de proteine determină deficit de creştere şi dezvoltare, putând merge până la forme grave de malnutriţie.

Fierul. Studii efectuate pe copii preşcolari şi şcolari care au urmat o dietă vegană nu au evidenţiat deficite majore, în cazul în care aceştia primeau cantităţi suficiente de legume şi fructe bogate în fier şi vitamina C, despre care se ştie că favorizează absorbţia fierului. Legumele verzi şi frunzele  – salatele – conţin cantităţi mari de fier şi vitamina C, iar cerealele fortificate sunt indispensabile în meniul copiilor cu dietă vegană. Totuşi, în cazul unei anemii evidenţiate prin analize de sânge, este necesară suplimentarea cu fier.

Calciul. Formarea scheletului, dezvoltarea sistemului nervos şi muscular, dar şi coagularea sângelui necesită un aport adecvat de calciu, micronutrient ce se obţine în mare parte din produsele lactate. Excluderea acestora din meniul copiilor poate duce, alături de deficitul de vitamină D  – pe care o procurăm din carne, organe de animale, peşte gras, gălbenuş de ou, la forme severe de rahitism. Calciul există şi în alimente de origine vegetală, cum ar fi: seminţele de susan, spanac sau broccoli. De aceea, este necesară alegerea cu mare atenţie a alimentelor şi suplimentarea cu calciu şi vitamina D.

Vitamina B12. Vitamina B12 se găseşte exclusiv în produse de origine animală: carne, peşte, lactate, ouă. Carenţa de B12 se manifestă prin tulburări grave ale sistemului nervos – modificări cognitive, depresie, pierdere de memorie, chiar demenţă- şi anemie megaloblastică. Deficitul de vitamina B12 este des întâlnit în cazul persoanelor vegane, suplimentarea fiind strict necesară.

Zincul. Studiile au evidenţiat şi un deficit de zinc la copiii vegani, dar aportul de alimente bogate în zinc  – leguminoase, cereale – poate regla carenţa.

ASPECT FIZIC CAŞECTIC

„În concluzie, aşa cum subliniază şi medicul pediatru Stephen Lauer de la University of Kansas Health System, o dietă vegană poate fi benefică, dacă este planificată cu grijă, sub controlul strict al unui specialist, medic pediatru sau dietetician. Acesta va recomanda suplimentele absolut necesare într-o astfel de dietă şi va supraveghea atent dezvoltarea şi starea de sănătate a copilului prin controale şi analize periodice şi cu asumarea unor consecinţe, precum gestionarea unui set de suplimente care, uneori, ar putea fi foarte numeroase şi costisitoare; un aspect fizic caşectic din cauza masei musculare reduse  – casexia este starea generală proastă a organismului, comună mai multor boli, care se manifestă prin tulburarea funcţiilor organismului, prin slăbire şi anemie; performanţe fizice sub nivelul vârstei; dificultăţi în adaptarea socială, în integrarea în grupuri cu diete normale  – meniu grădiniţe, petreceri cu copii, evenimente, excursii, tabere etc.“

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel