Cronodieta a fost inventată în 1992 de către doi italini specialişti în nutriţie şi se bazează pe principiul ca alimentele sunt asimilate diferit in anumite momente ale zilei; este, de fapt, o dieta disociata, care permite dimineata consumul alimentelor bogate in lipide, la pranz al celor bogate in carbohidrati, iar seara – consumul de proteine.
Orarul meselor
Micul dejun (7:00- 9:00)
Meniu1: 2 felii de pâine integrală, pastă din 4 linguri de brânză proaspătă de vaci, o linguriţă de smântână şi o linguriţă de mărar tocat şi o ceaşcă de cafea sau ceai.
Meniu 2: 2 felii de pâine integrală, 4 felii de parmezan, 2 felii de jambon slab, un ou fiert şi cafea sau ceai.
Meniu 3: 2 pahare de iaurt amestecat cu 4-5 linguri de cereale integrale, cafea sau ceai.
Gustarea la 10:30: care constă într-un fruct mai acrişor: măr verde, kiwi sau portocală.
Masa de prânz (12:00-13:00)
Meniu 1: friptură cu ciuperci
Ingrediente pentru 2 porţii
2 cotlete de vită a 170g fiecare,
300g de ciuperci
2 linguri de ulei de porumb
o ceapă
2 căţei de ustuoi
pătrunjel şi mărar
sare, piper după gust.
Mod de preparare
Puneţi la prăjit într-o lingură de ulei carnea. Când s-a rumenit puneţi sare, piper, restul de ulei şi ciupercile tăiate felii. Lăsaţi-le la înăbuşit 10 minute la foc domol. Adăugaţi usturoiul pisat, mărarul şi pătrunjelul. Mai lăsaţi câteva minute pe aragaz.
Serviţi cu 2 felii de pâine integrală.
Meniu 2: Salată mediteraneeană
Ingrediente pentru 4 porţii:
250 g paste integrale
200 g mozzarella
150 g rucola
150 g roşii Cherry
50 g sâmburi de pin
1 căţel de usturoi pisat
60 ml ulei de măsline
1lingură pesto de busuic sau rucola
1lingură muştar
1 lingură miere
oţet balsamic
Parmezan (răzuit)
sare
piper
Mod de preparare:
Pastele se fierb al dente, se storc, se clătesc cu apă rece şi se lasă să se răcească bine.
Sâmburii de pin se prăjesc într-o tigaie de teflon, fără să se adauge ulei. Când sunt gata se scot pe o farfurie. Rucola se spală, se stoarce şi se taie în bucăţi cam de vreo 2-3 cm lungime. Mozzarella se stoarce de zer, apoi se taie în cubuleţe. Roşiile cherry se taie în jumătăţi, sau sferturi dacă sunt mai mari.
Toate ingredientele, în afară de sâmburii de pin şi parmezan, se amestecă cu grijă într-un bol mare.
Se face apoi dressingul: într-un borcan cu filet se adaugă uleiul de măsline, oţetul balsamic, usturoiul pisat, pesto, muştarul, mierea, sare şi piper după gust. Se închide borcanul şi se agită bine până când dressingul devine omogen.
Înainte de servire se adaugă dressingul peste salată şi se amestecă cu grijă. Se presară apoi sâmburii de pin şi parmezanul ras peste salată.
Meniu 3: ardei umpluţi
Ingrediente
8 ardei graşi mari
600 gr carne tocată de vită sau de curcan
8 ciuperci(350 gr)
1 ou
2 legături de praz
1 dovlecel mijlociu
1 lingură cu vârf de tărâţe de ovăz
1 cutie suc de roşii -400 gr.
3 căţei de usturoi
1 legătură pătrungel,mărar
sare,piper,cimbru,busuioc
Mod de preparare
Amestecăm toate ingredientele mai sus menţionate, până se obţine o pastă consistentă.
Umplem ardeii, îi aşezăm în picioare într-o oală potrivită la fiert şi le punem căpăcele din felii de roşii.
Adăugăm la fierbere 2-3 căni de apă şi 1 cutie de suc de roşii.
Agităm puţin oala ca să se amestece apa cu sucul de roşii.
Dacă doriţi puteţi adăuga la fierbere printre ardei şi crenguţe de cimbru.
Fierbeţi cam 1oră şi jumătate,la foc mic pe aragaz.
Gustarea (17:30)
Puteţi mânca un fruct mai dulce (banană, smochine, struguri) sau un iaurt mic.
Cina (nu mai târziu de 20:00)
Meniu 1: file de şalău cu ceapă verde
Ingrediente pentru 2 porţii
2 bucăţi file de şalău
1 legătură de mărar
4 legături de ceapă verde
100 ml supă de legume
Puţin cimbru
2 linguri de ulei de măsline
Zeamă de lămâie
Sare, piper după gust
Mod de preparare
Tăiaţi mărunt ceapa verde şi căliţi-o uşor în ulei. Săraţi, adăugaţi zeama de la supa de legume. Lăsaţi să fiarbă acoperit la foc mic, câteva minute. Puneţi peştele, adăugaţi piper, zeama de lămâie, mărarul tocat şi cimbru. Aşteptaţi să se înăbuşe până se pătrunde peştele.
Se serveşte cu orez brun fiert.
Meniu 2: scoici cu fasole verde
Ingrediente pentru 2 porţii
Un bocan de scoici conservate
200 g de fasole verde
Un morcov
Câteva fire de ceapă
Un fir de praz
O legătură de pătrunjel
O lingură de smântână
O lingură de ulei de măsline
Sare, piper, boia iute
Mod de preparare
Căliţi morcovul ras, ceapaşi prazul mărunţite în puţin ulei. Adăugaţi fasolea verde fiartă în prealabilşi scoicile. Condimentaţi. Prăjiţi-le împreună câteva minute. Adăugaţi smântâna şi pătrunjelul.
Meniu 3: paste cu ton
Ingrediente pentru 2 porţii
250 g de paste integrale
150 ml suc de tomate
2 conserve de ton in suc propriu
O ceapă
Un căţel de usturoi
Un vârf de cuţit de oregano
O jumătate de linguriţă de praf de chili
Sare, piper
Mod de preparare
Căliţi ceapa şi usturoiul mărunţite în sucul de roşii, adăugaţi peştele, oregano şi praful de chili. Dacă e cazul mai puneţi un strop de apă şi lăsaţi la fiert câteva minute. Amestecaţi pastele fierte în prealabil cu tonul cu sos, puneţi sare şi piper după gust.
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…