Din cuprinsul articolului
Nicoleta Luciu, ce a devenit cunoscută după ce a câștigat Miss România în 1999 a impresionat mereu publicul prin frumusețea sa, dar și cu formele voluptoase, clasându-se astfel printre cele mai dorite femei din România.
Multe femei și-au dorit să aibă corpul celebrei Nicoleta Luciu. Însă acest vis s-a spulberat, pentru scurt timp, o dată cu cele două sarcini ale Nicoletei.
Fiind o persoană ambițioasă, Nicoleta Lucia a revenit la silueta consacrată în lumea modei cu ajutorul unei diete! MARE ATENȚIE! DIETA NICOLETA LUCIU nu este recomandată persoanelor cu probleme de sănătate!
La doar trei luni după ce s-a născut primul său băiat, Zsolt Jr, în 2008, Nicoleta a trebuit să piardă în greutate 30 kg în 45 de zile, iar în 2011, după ce a născut tripletii, pe Kim, Kevin și Karoly, a fost nevoită să slăbească 35 kg în două luni.
Deși aparent banală, dieta Nicoletei Luciu este una extrem de drastică și constă în consumul de mere și de supă de pui.
„E nevoie de multă ambiție! Mă refer la ambiția de a nu te apropia de frigider. Un sfat ar fi să nu-l umpli cu mici tentații în perioada în care ții dietă și astfel vei sta departe de pofta de a ronțăi ceva bun, de a ciuguli și de a gusta pe ici, pe colo.
Oricând îți este foame, mănânci supă. Supă de legume cu carne fiartă, fără sare, condimente sau pieliță. Și ceai de anason, neîndulcit. Și multă apă, pentru hidratare. Astfel, ne dezintoxicăm, slăbim și luăm nutrienții necesari din legumele fierte.
Înlocuim supa din versiunea precedentă cu tipurile de iaurturi care ne plac: chefir, sana, lapte bătut, cu fructe sau semințe, toate cu până la 5% grăsime. De fiecare dată când ne este foame. Este chinuitor.
Trebuie că în această perioada să ai grijă de tine, să te odihnești corespunzător, să te hidratezi și să nu fii într-o perioadă în care ești foarte solicitat cu munca.
Sub nicio formă nu este indicat să prelungești aceste diete mai mult de 7 zile, la fel cum nu este indicat că după cele 7 zile să revii la vechiurile obiceiuri alimentare nesănătoase!”, a spus Nicoleta Luciu, în vârstă de 42 de ani.
– supă de pui (100 g carne slabă de pui, 300 g legume)
– 7 mere (consumate sub formă de compot)
– 2 batoane fitness
– în partea a două a dietei, când se pot introduce treptat în alimentație și alte alimente, se pot consuma 500 g iaurt + fulgi de grâu germinat, salate și carne la grătar (de exemplu, cea de peste).
– Se iau șapte sau opt mere care se feliază ori se taie cuburi, se fierb în doi l de apă fără zahăr și fără substituenți, până când merele încep să se înmoaie.
– Se bea câte o cană mare la micul dejun, pe stomacul gol.
– Se poate consumă și drept gustare, în cazul în care ți se face foame la câteva ore după micul dejun ori pe parcursul zilei.
– Trebuie să conțină un număr ridicat de legume. Se poate prepara în diverse variante, cu condiția ca ingredientele să nu conțină amidon. În dieta Nicoletei Luciu sunt interzise orezul, cartofii, fideaua și pastele.
– Nu se utilizează sare și nici bază pentru supă precum Vegeta.
– Se pot adauga morcovi, ardei, gogoșari și țelină.
– Este necesar că fiecare porție să conțină și câte o bucată de carne slabă (ciocănele de pui sau pulpe superioare), fără pielițe, deoarece sunt toxice.
– Se consumă doar preparată acasă, nu la restaurant, că să fii sigură că nu consumi o versiune cu sare sau cu alte alimente nepermise.
– Această supă se poate mânca atât caldă, cât și rece.
– Se consumă la prânz, dar și în restul zilei de câte ori este cazul, pentru a potoli foamea.
– Dacă ești plecată de acasă și nu poți mânca această supă, ai voie să consumi maximum două batoane dietetice pe zi.
– Nu contează ora la care se ia ultima masă, însă trebuie să aibă loc cu trei ore înainte de somn.
Dietă Nicoleta Luciu se ține în funcție de nevoia fiecărei femei de a slăbi;
După ce ai ajuns la greutatea dorită, începi să introduci în alimentație anumite mâncăruri, de pildă carnea ușor prăjită la grătar (de exemplu, pește), salatele și iaurturile slabe în grăsimi – pe lângă cele de bază: legume, carne slabă și fructe.
Pe parcursul perioadei în care se ține acest regim alimentar, pentru pierderea în greutate, se recomandă și sportul.
Vești pentru toți românii care consumă peste acest număr de kilowați la curent. Ministrul Sebastian…
BBC, despre candidatul prezidențial Calin Georgescu! Candidatul independent la prezidențiale a zguduit scena politică din…
Călin Georgescu a ieșit învingător din primul tur al alegerilor prezidențiale din România, având un…
Consumul de alimente în care se găsesc reziduuri de pesticide poate produce efecte nocive asupra…
Noiembrie se anunță a fi o lună cu adevărat de bun augur pentru 3 dintre…
Medic specialist, despre colesterol. Conform terminologiei medicale, colesterolul este un sterol și lipide conținute în…