Dieta-minune care ar putea vindeca diabetul

O dietă hipocalorică, bazată pe sucuri şi legume, testată clinic în Marea Britanie, a ajutat pacienţii cu diabet de tip 2 să renunţe la medicamente şi a inversat evoluţia bolii după doar câteva luni. După 18 luni, unii dintre bolnavii de diabet care urmaseră dieta continuau să nu prezinte niciun simptom. Deşi dieta a fost testată pe un număr restrâns de pacienţi, în Marea Britanie se va derula în curând o nouă serie de teste, în valoare de 2,4 milioane de lire sterline (peste 2,8 milioane de euro), efectuate pe 280 de diabetici. Pacienţii, care suferă de diabet de tip 2, vor fi supuşi unei diete hipocalorice, bazată pe sucuri şi supe, şi li se va permite să consume doar 800 de calorii pe zi – cantitate pe care unele persoane o consumă numai în timpul prânzului. Diabetul de tip 2 apare de obicei în cazul pacienţilor de vârstă mijlocie, fiind cea mai frecventă formă de diabet, şi se dezvoltă atunci când pancreasul nu secretă suficientă insulină. Roy Taylor, profesor la Universitatea din Newcastle, a emis ipoteza conform căreia grăsimea din jurul organelor vitale ar putea fi cheia înţelegerii acestei boli. Acest tip de grăsime blochează pancreasul şi ficatul, întrerupând secreţia de insulină şi împiedicând utilizarea adecvată a acesteia. Odată cu această dietă strictă, însă, grăsimile sunt arse, iar organele vitale sunt readuse la funcţionarea lor normală. În timpul testării iniţiale, efectuate pe 11 bărbaţi şi femei – dieta a constat numai din sucuri utilizate în curele de slăbire, salate şi legume fără amidon -, s-a constatat, după opt săptămâni, că evoluţia diabetului a fost inversată. Nivelurile de grăsime din pancreas au revenit la normal, iar acest organ a fost capabil să pompeze din nou insulină fără probleme. La trei luni după încheierea dietei, simptomele diabetului nu reveniseră la şapte dintre cei 11 participanţi, iar 18 luni mai târziu, cel puţin patru dintre pacienţi nu prezentau încă simptome de diabet. Noul test, mai cuprinzător, care va fi efectuat cu colaborarea cercetătorului Mike Lean, de la Universitatea din Glasgow, va urmări să stabilească dacă nu cumva succesul testului iniţial va putea fi repetat şi în cazul unui grup mai mare de oameni. De asemenea, acesta va observa cât de uşor le va fi pacienţilor să urmeze dieta şi intervalul de timp în care vor rămâne sănătoşi după ce vor începe iar să mănânce normal. „Dacă analizele noastre vor arăta că această abordare este eficientă, scopul nostru va fi să generăm un program care ar putea fi implementat în cadrul Serviciului Naţional de Sănătate cât mai curând”, a afirmat profesorul Mike Lean. Cu toate acestea, cercetarea nu are implicaţii pentru persoanele cu diabet de tip 1, unde lezarea pancreasului este cauzată de sistemul imunitar al organismului.

Recent Posts

Zodii care încheie un ciclu karmic greu, care a durat 16 ani. Intră într-o nouă eră a vieții lor

Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…

10 minute ago

Mare atenție! Boli netratate care pot duce la cancer: Trebuie obligatoriu să mergem la MEDIC

Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…

41 de minute ago

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

o oră ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

o oră ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

2 ore ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

2 ore ago

Citeste si: