Aproape toate publicaţiile au încoronat-o, măcar o dată, drept una dintre cele mai sexy femei ale planetei.
Deşi se declară o gurmandă, Heidi Klum are un tonus mai bun ca niciodată, iar picioarele interminabile şi abdomenul sculptat sunt la locul lor, chiar şi după cele patru sarcini.
„Îmi place mâncarea, o savurez de fiecare dată şi ador să gust preparate gătite bine, ca la carte”, a declarat modelul.
Secretul siluetei ei: Heidi Klum este o adeptă înfocată a dietei „Ultimate New York”, un program gândit de David Kirsch, antrenor de fitness ajuns guru printre vedetele de prim rang de la Hollywood.
„Ultimate New York” este o dietă intensă, pe alocuri drastică, ce se bazează pe reducerea carbohidraţilor şi pe consumul ridicat de proteine, se desfăşoară pe parcursul a 14 zile şi urmăreşte pierderea kilogramelor în plus cu ajutorul unui program culinar strict şi a exerciţiilor de cardio, fitness şi aerobic.
Regimul se desfăşoară în trei faze, pe care le-a urmat şi Heidi Klum.
În prima fază, adică în primele cinci zile, supermodelul nu a mâncat deloc pâine, lactate, fructe, zahăr şi carbohidraţi şi nu a băut alcool, în schimb a avut cinci mese pe zi, constituite din pui, somon, ciuperci, salate, nuci, ouă, peşte, toate însumând între 800 şi 1.000 de calorii pe zi.
Din mâncărurile pe care le servea se numărau: somon la grătar pe pat de spanac, vinete, ardei gras, ciuperci, ceapă, usturoi, dovlecel trase la tigaie în ulei de măsline, salată de ton cu porumb dulce, ciuperci la cuptor cu migdale pisate, omletă cu ciuperci şi nuci, piept de curcan la tavă cu sparanghel, piept de pui la abur cu garnitură de mazăre, chifteluţe de ciuperci sau din spanac, ghiveci de legume la cuptor, mâncare de praz cu măsline, piure de urzici, salată de roşii, castraveţi şi usturoi sau supă de roşii.
În faza a doua, timp de opt zile, Heidi a inclus cu moderaţie lactatele şi fructele, iar în ziua a 14-a, înainte de prezentare, supermodelul a mâncat doar trei shake-uri proteice.
Şi aşa a slăbit opt kilograme în două săptămâni, fără să se înfometeze sau să se priveze de alimentele preferate!
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…