Sari la conținut

Dietă-fulger: minus șapte kilograme în șapte zile după metoda rusească

Din cuprinsul articolului

Dieta rusească face parte din grupa dietelor hipocalorice stricte. Urmată îndeaproape, garantează pierderea rapidă în greutate. Specialiştii recomandă ca, înainte de a începe acest regim radical de slăbire, să consultaţi în mod obligatoriu un medic. Pe lângă sfatul specialistului de a nu urma această dietă mai mult de două săptămâni, este recomandat să renunţaţi la efortul fizic de orice natură în tot acest timp.

Daţi jos 7 kilograme
Dacă decideţi să ţineţi dieta rusească trebuie să aveţi în vedere că sunt permise condimentele, sarea, piperul, oţetul, sosul Worcestershire, sosul de soia, muştarul şi ketchup-ul. De asemenea, regimul se bazează şi pe consumul zilnic a minimum patru pahare cu apă sau suc dietetic. Dacă veţi urma îndeaproape meniul zilnic, dieta vă promite o scădere în greutate cu până la 7 kilograme. Un regim trebuie să fie conceput astfel încât să vă păstreze în formă, iar, cu timpul, să vă puteţi schimba singuri modul de alimentaţie într-unul sănătos şi eficient în menţinerea siluetei. Din această cauză, dieta rusească nu poate fi urmată fără sfatul prealabil al unui nutriţionist.

Programul regimului
Prima zi
Mic dejun:
cafea;
Prânz:
două ouă şi o roşie;
Cină:
150 g carne roşie cu salată verde.
Ziua a doua
Mic dejun:
cafea, pâine prăjită sau biscuiţi aperitiv;
Prânz:
150 g carne roşie cu salată verde;
Cină:
150 g şuncă slabă şi un iaurt.
Ziua a treia
Mic dejun:
cafea, pâine prăjită sau biscuiţi aperitiv;
Prânz:
salată verde, o roşie, citrice;
Cină:
100 g şuncă slabă, salată de fructe, două ouă.
Ziua a patra
Mic dejun:
cafea, pâine prăjită
Prânz:
150 g brânză slabă, un ou, un morcov;
Cină:
salată de fructe, un iaurt.
Ziua a cincea
Mic dejun:
150 g de şuncă, morcovi;
Prânz:
200 g peşte la grătar, o roşie;
Cină:
250 g carne roşie.
Ziua a şasea
Mic dejun:
cafea, pâine prăjită;
Prânz:
pui la cuptor fără garnitură, citrice;
Cină:
două ouă, morcovi cruzi.
Ziua a şaptea
Mic dejun: cafea, pâine prăjită;
Prânz:
250 g carne roşie, citrice;
Cină:
orice, fără a depăşi 500 de calorii.

Pierdeţi din energie

Dieta are ca dezavantaj pierderea energiei zilnice. Alimentele ce pot reda vitalitatea organismului: în primul rând fructele prezente în meniul zilnic furnizează o parte din energia de care avem atâta nevoie. Peştele este cunoscut ca o excelentă sursă de proteine, pe lângă aportul de minerale şi vitamine. Zahărul trebuie exclus din dietă: o cantitate mare de zahăr reprezintă automat şi multe calorii. Metoda rusească propune alimente fără zahăr, astfel încât scăderea rapidă în greutate să fie sigură. Principiul de bază rămâne cantitatea de apă obligatorie zilnică: minimum patru pahare. Este ştiut faptul că un corp sănătos are nevoie de o cantitate suficientă de lichide, dar trebuie să evitaţi băuturile cu un conţinut semnificativ de zahăr. Nu uitaţi să cereţi sfatul medicului în cazul în care v-aţi hotărât să urmaţi această dietă de slăbire.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel