Din cuprinsul articolului
Emilia Ghinescu spunea că a urmat mai multe diete de-a lungul anilor, dar multe dintre ele i-au adus mai mult rău decât bine. Tocmai din acest motiv, cântăreața de muzică populară a ținut o dietă personalizată și a reușit să slăbească 15 kilograme. Așa că, la aproape 45 de ani, arată mai bine decât arăta la 20 de ani.
„N-aș vrea să îi pun pe oameni să facă ce am făcut eu, că nu e tocmai sănătos. Am tot ținut diete și am văzut că nu funcționează. Așa că mi-am făcut propria dietă. Mâncam foarte puțin, cât încape într-o pălmuță, mi s-a micșorat stomacul.
Apoi mi-am umplut mașina de batoane proteice. Am slăbit 15 kilograme și apoi m-am apucat de sală. (…) Nu contează cât de obosită sunt, merg la sală’, a declarat artista la Vorbește lumea.
Cântăreața de muzică populară susține că exercițiile fizice au intrat în rutina ei și că se duce la sală aproape zilnic.
„Vin la sală de patru ori pe săptămână și când pot în fiecare zi în afară de sâmbătă și duminică pentru că atunci fac sport la evenimente și vreau să spun că am prins drag pentru că văd rezultate. Erica (n.r. – fiica ei) face sală, dar ea m-a determinat să fac sală pentru că o duceam la sală de trei ori pe săptămână.
La indemnul ei am mers la sală și îi mulțumesc din suflet. Nu am complexe, însă dacă am avut ceva care să nu-mi placă la mine, am remediat lucrul respectiv. Eu am o vorbă, că intru în ‘service’, ca să remediez problema. Nu sunt genul de om care să capete vreo frustrare că nu-mi place ceva la mine’, a mai spus artista.
Dieta cu care se menține la 45 de kilograme
Emilia Ghinescu are în prezent între 45 și 47 de kilograme, adică exact greutatea pe care o avea la vârsta de 27 de ani. Interpreta a dezvăluit ce regim urmează și care sunt alimentele la care a renunțat pentru a se menține zveltă.
„Sunt slabă pentru că mi-am dorit foarte mult să slăbesc, sunt atentă la tot ce mănânc. Nu mănânc pâine de regulă și nu mănânc zahăr. Mănânc foarte puțin, cantitativ foarte puțin. Acum am ajuns la o greutate pe care mi-o doream de foarte mult timp. 47 de kilograme n-am mai avut de când aveam 27 de ani. Dar vreau să mă mențin la greutatea asta.
Ca rutină pentru față, cred că orice femeie trebuie să aibă grijă de ea, să se demachieze de fiecare dată de câte ori se pune în pat, indiferent că s-a machiat sau nu. Asta este o regulă! Aud de multe ori: «Da de ce să mă mai demachiez? Pentru că nu mi-am dat cu fond de ten pe față azi».
N-are importanță. Important e ca tenul tău, când te pui în pat, să respire, să fie curat. Tot timpul să te demachiezi, că te speli cu apă, cu un gel anume, cu o soluție anume, important este să te demachiezi. Eu asta fac în fiecare seară, mai ales în zile cum sunt acum, uite, când sunt la filmări, când trebuie să stau preț de câteva ore cu machiaj pe fața mea…”, a dezvăluit Emilia Ghinescu pentru Fanatik.