Din cuprinsul articolului
Dieta de opt ore. Pierdeţi kilogramele după ceas. Asta promit autorii cărţii „The 8-Hour Diet” („Dieta de opt ore”) David Zinczenko şi Peter Moore. Potrivit celor doi, se pare că persoana care vrea să slăbească poate mânca orice şi oricât, atât timp cât se încadrează în intervalul de opt ore pe zi pe care l-a stabilit în prealabil.
Dacă e respectată această simplă regulă, atunci acul cântarului va indica mai puţin cu până la două kilograme şi jumătate cu fiecare săptămână ce trece.
Dieta de opt ore. Puteţi mânca orice doriţi
Avantajul principal al acestei cure este că nu trebuie să vă abţineţi de la nimic. Consumaţi cu încredere alimentele preferate, dar nu toate o dată, ci doar pe parcursul a opt ore din cele 24 ale zilei. Ideal e să alegeţi un interval orar pe care să îl respectaţi, de exemplu 9:00-17:00 sau 11:00-19:00. Dieta este convingătoare, iar programul în sine, destul de simplu de manevrat, astfel încât cercetătorii care au studiat acest mod de alimentaţie au pus chiar şi ei dieta în practică. Şi a dat rezultate uimitoare: nu e vorba doar despre o scădere în greutate, ci despre reducerea riscului bolilor de inimă şi al diabetului, plus încetinirea procesului de îmbătrânire.
Dieta de opt ore. Intervalul extins de alimentare distruge buna stare a sistemului digestiv
Hrana consumată în afara orelor recomandate nu mai e procesată de corp, şi astfel apare grăsimea în jurul coapselor ori abdomenului. Dar iată ce spun despre asta chiar autorii cărţii: „Apariţia luminii artificiale a dus şi la extinderea artificială a perioadei în care mâncăm. Ritmurile noastre circadiene sunt dotate cu un semn «stop» natural şi ne lovim de acest semn aproape în fiecare zi. Intervalul extins distruge starea bună a sistemului digestiv şi intervine în hormonii şi enzimele care îl conduc”.
Diabetul, urmare a faptului că stăm treji până târziu
Mai mult, o ipoteză prezentată în carte spune că diabetul este cauzat de faptul că stăm treji până noaptea şi că mâncăm la ore târzii, aceleaşi obiceiuri nesănătoase făcându-se vinovate şi de statisticile alarmante ale persoanelor obeze din Statele Unite, se arată pe site-ul www.8hourdietbook.com.
Un alt argument adus în favoarea dietei este distanţa mare de la cină până la micul dejun. Dacă totul se respectă ca la carte, atunci ar trebui să vorbim despre 16 ore de „pauză”, de care stomacul se bucură în tihnă şi se ocupă de digestie.
• „Dieta de opt ore“ dă rezultate şi dacă e urmată doar trei zile pe săptămână. Evident însă, nu trebuie să vă aşteptaţi ca numărul de kilograme pierdute să fie la fel de mare ca în cazul în care aţi ţine dieta în mod constant.
Atenţie! Este indicat ca această cură să fie ţinută cinci-şase săptămâni, timp în care veţi putea slăbi circa 10 kilograme.