Sari la conținut

Dieta cu care a slăbit Chef Florin Dumitrescu. Face cu adevărat MINUNI

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Chef Florin Dumitrescu, deși gourmand, ține la imaginea sa, iar atunci când situația pare să scape de sub control, sunt necesare măsuri. În noul sezon al emisiunii Chefi la cuțite, Florin Dumitrescu va juriza cu 10 kilograme mai puțin.

În ce constă dieta lui Chef Florin Dumitrescu?

Celebrul chef s-a apucat de dietă, pentru a doua oară în viață și a reușit să dea jos nu mai puțin de zece kilograme în doar trei săptămâni. Este același regim pentru care a optat și prima dată, care se bazează în mod special pe trei alimente, respectiv varză, orez și piept de pui.

Acesta mănâncă în primele trei zile doar varză, orez în celelalte trei și în ultimele trei zile numai grătar de pui. În ziua cu numărul zece se recomandă doar legume crude sau gătite la cuptor. Dieta se poate repeta.

„Am terminat dieta. Și ce să fac eu prima dată după dietă? Primul lucru pe care o să-l mănânc va fi jumătate de antricot și voi bea două pahare de vin. Abia aștept. Dieta asta prima dată a dat un randament mult mai bun. Am dat 17 kilograme atunci.

Acum, am dat jos 9 jumătate -aproape 10 kg. Dar tot sunt mulțumit, pentru că pot să încep să fac mișcare și zic că este bine. Încă nu-mi e poftă de mâncare, doar aș gusta. Dieta aceasta nu este doar pentru slăbit, ci și pentru reeducare”, a declarat Chef Florin Dumitrescu, într-o postare pe contul său de Instagram.

„Mănâncă mai puțin, nu recupera ce nu ai mâncat”

Dumitrescu are mare grijă la preparatele pe care le consumă, pentru că a rămas cu o gastrită pe care a făcut-o când avea 16 ani și nu mânca la timp.

„Eu la 16 ani nu mâncam. Avem 61–62 de kilograme. Nu avem nicio treabă cu mâncarea, doar o găteam. La 16 ani, am descoperit pentru prima dată gastrita. În momentul în care gătești, stomacul tău funcționează, pentru că e păcălit de miros și crede el că mănâncă.

Și macină, macină și nu mai ai foame, nu mai simți foamea și ai senzația că poți să o duci la nesfârșit. La 20 de ani am descoperit mâncarea și m-am îngrășat. Dacă mi-aș da un sfat, mi-aș da la 20 de ani și aș spune: Mănâncă mai puțin, nu recupera ce nu ai mâncat”, a spus cheful cu ceva timp în urmă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel