Postul reprezintă o abţinere de la alimentele de origine animală, în scop religios de a ne purifica corpul. Pe lângă rugăciuni şi fapte bune, postul este o perioadă de regăsire şi reconectare cu Dumnezeu. Nutriţioniştii au descoperit, însă, că perioada în care organismul posteşte este benefică şi că astfel putem trăi mai mult, se reduce grăsimea de pe abdomen şi memoria este îmbunătăţită, dacă abordăm o dietă care mimează postul
Regula este simplă – 5 zile pe lună postim, iar restul zilelor mâncâm în mod obişnuit. Conform daily mail şi studiului publicat în Cell Metabolsim, cercetătorii au observat că această metodă dă roade şi că după 3 luni, riscul de diabet, cancer şi boli de inimă scade.
Cu toate acestea, dieta care mimează postul este destul de periculoasă şi nu ar trebui încercată de persoanele care au indexul de greutate sub 18, adică acela al unei persoane normale. În acele zile când caloriile sunt reduse, organismul foloseşte grăsimea depozitată pentru a se alimenta, iar asta duce la un dezechilibru al organismului – oboseală, încetinirea funcţiei rinichilor etc
Antrenorii de fitness se tem de aceste perioade de post dacă nu sunt supervizate de un specialist. „Efectul yo-yo este unul foarte puternic, iar limitarea caloriilor nu trebuie făcută brusc ci gradual”
A.