Dieta cu care uităm de foame. Nutriționist: ”Cu această dietă, pierdeți grăsime, nu masă musculară. Trebuie redus doar numărul de ore în care ne hrănim”
Nutriționist celebru în România, dr. Florin Ioan Bălănică ne-a dezvăluit mai multe detalii despre una dintre cele mai eficiente diete la ora actuală.
Postul intermitent demontează toate teoriile dietelor clasice, iar în sprijinul regimului extrem vin nenumărate studii. Postul intermitent sau „intermittent fasting” reprezintă slăbirea prin săritul meselor. Și deși sună extrem, specialiștii spun că dieta poate dezvăța organismul de senzația de foame.
Postul intermitent reprezintă o strategie de organizare a meselor cu scopul de a accelera metabolismul grăsimilor și de a pierde în greutate, păstrând masa musculară. Acest tip de regim nu presupune reducerea aportului caloric, ci își propune să modifice orele la care sunt servite mesele sau, mai bine spus, modul în care sunt sărite mesele.
Mai exact, în zilele de repaos alimentar (post intermitent) nu se consumă alimente sau băuturi care conțin calorii, alternând cu zile în care alimentele și băuturile sunt consumate în mod normal.
„Această nouă strategie nutrițională are ca principiu eliminarea uneia sau mai multor mese, zilnic sau săptămânal, cu scopul scăderii în greutate și de reducere a procentului de grăsime corporală, în special de pe organele interne și stimulează producția de celule stem la nivelul tubului digestiv. Acesta acționează ca o formă ușoară de stres care activează în mod continuu funcția de apărare celulară și îmbunătățește răspunsul corpului la insulină. O sensibilitate scăzută la insulină favorizează apariția obezității, a diabetului și crește riscul afecțiunilor cardiace. Influențând răspunsul organsiumului la acest hormon, obținem un control mai bun asupra greutății corporale, iar pierderea kilogramelor se bazează pe pierderea de grăsime și nu de masă musculară”, ne-a explicat dr. Florin Ioan Bălănică, specialist în Medicină Personalizată, Nutriție și Nutrigenomică.
Potrivit specialiștilor în nutriție, în perioada de hrănire, organismul folosește că sursă de energie nutrienții ingerați. „Odată ce absorbția nutrienților se încheie, corpul intră într-o stare de postabsorbție, apoi începe etapa de înfometare, la 8-12 h de la ultima masă. În această stare, nivelul de insulină și glucide este scăzut și astfel lipidele sunt folosite ca sursă de energie. Prin urmare, în perioada de post intermitent, corpul arde grăsimile deja stocate într-un mod mai eficient. Totodată, postul intermitent influențează nivelul de leptină din sânge, hormon responsabil de senzația de foame/ sațietate”, spune doctorul Bălănică.
Beneficii
Orice regim de post intermitent poate avea ca rezultat pierderea în greutate dacă este ținut corect, adică, după perioada de dietă, să nu se mănânce în exces sau nesănătos.
„Practic, reducându-se numărul total de ore în care se poate mânca se reduce automat și aportul caloric, iar odată cu acesta scade și riscul de obezitate. Perioadele de post scad valorile colesterolului și ale trigliceridelor, precum și concentrațiile de glucoză și insulină din organism. Reglarea metabolismului în general este un alt beneficiu.Ritmul în care mâncăm și cel în care consumăm energia din mâncare la domiciliu au o influență majoră asupra metabolismului, a secreției hormonale, a stării de bine și a somnului; de aceea, un raport bine echilibrat între cele două a condus la îmbunătățirea acestor parametri”, explică nutriționistul.