Din cuprinsul articolului
Potrivit Healthline, colesterolul poate fi împărțit în două categorii, cel benefic și cel care dăunează sănătății inimii. Colesterolul HDL este colesterolul „bun”, responsabil pentru funcționarea normală a inimii. Acesta, în cantități reduse, poate fi la fel de periculos precum colesterolul LDL ridicat (colesterolul dăunător).
Sedentarismul, anumite afecțiuni (obezitatea, hipotiroidismul, diabetul zaharat de tip 2), ereditatea, stresul și înaintarea în vârstă pot influența nivelul colesterolului. Vestea bună este că nivelul colesterolului se poate echilibra nu doar prin medicație, dar poate fi ținut sub control și prin schimbări în alimentație.
Un raport amplu de la Harvard Health, citat de doc.ro, a identificat 11 alimente care scad colesterolul; acestea au puterea de a reduce în mod activ valorile grăsimilor din sânge. Aceste alimente sunt:
Analiza profilului lipidic trebuie făcută de medicul curant, care poate prescrie schimbarea stilului de viaţă şi de alimentaţie, dar şi urmarea unui tratament cu statine, dacă valorile se situează cu mult peste valoarea maximă admisă.
De regulă, se recomandă efectuarea unui set de analize anual în special în cazul persoanelor predispuse la risc de ateroscleroză sau cele cu factori de risc crescut, precum şi bolnavilor de diabet sau cu afecţiuni cardiovasculare ( în special hipertensiune arterială.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…