Sari la conținut

Dietă Anca Țurcașiu. Multe femei sunt curioase să îi afle secretul: Este un mod de viață această alimentație

dieta anca turcasiu
sursa foto: arhiva doctorul zilei
actrita

Dietă Anca Țurcașiu. Multe femei sunt curioase să știe ce face aceasta pentru a arăta atât de bine.

Anca Țurcașiu a dezvăluit ce anume i-a schimbat viața. În urmă cu 30 de ani, interpreta a devenit vegetariană și a reușit să își schimbe alimentația în totalitate.

„N-am fost o carnivoră de fel. Nu a avut legătură cu a fi mai sănătoasă sau a arăta într-un fel. Este un mod de viață această alimentație, dar eu nu dau sfaturi nimănui. Fiecare are anumite pofte, anumite plăceri. Mănânc din când în când pește. Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea. Mâncam doar ce puteam alege de pe masă fără carne, pentru că nu-mi plăcea. Ulterior s-a dovedit că analizele mele erau foarte bune și am mers pe drumul ăsta și mă simt foarte bine. Aș vrea să dau timpul înapoi, să mănânc carne dimineața, la prânz și seara și să văd care-i diferența. Este imposibil”, a dezvăluit Anca Țurcașiu, pentru ProTV.

Dietă Anca Țurcașiu. „Aș vrea să dau 30 de ani înapoi, să mănânc carne de dimineața până seara și să văd diferența. Nu se poate. Mă gândesc în fiecare zi să mănânc sănătos, să fac sport și să dorm. A fost însă foarte greu să renunț la lactate. Părerile sunt împărțite oricum. La lactate am renunțat pentru că am avut o inflamație articulară, de care am scăpat după ce am renunțat la lactate. Întotdeauna merg către specialiști. De frici trebuie să ne eliberăm”, a mai spus Anca Țurcașiu.

Dieta Ancăi Țurcașiu: regim ovo-lacto-vegetarian

„Am rămas pe fructe, legume, pește, ouă și evit cât pot zahărul și făina albă. E rezultatul unui efort permanent. Încerc să mănânc foarte calculat, foarte atent. Mama a fost o grăsuță drăguță, iar tata are și astăzi multe kilograme, dar le poartă cu mândrie. Genetic, nu sunt o silfidă. Și nu o să fiu până când o să mor. Dar asta e, nu mă vait. M-am obișnuit. E un mod de viață.

Aveam, la vremea respectivă, cam 25 de zile de turnee pe an și un coleg din trupă, a cărui soție suferea de cancer, primea din afară cărți de specialitate legate de alimentația corectă. Nu aveam ce face și le-am citit și eu. Cred că mi le-a trimis Dumnezeu, că nu le-am căutat eu… În turneu, la mare, aveam masa asigurată, așa că am stat de vorbă cu bucătarul și i-am zis că din acel moment nu vreau să primesc la masă carne”, a declarat artista în revista Viva.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel