Dictionar medical

Substanta compusa din carbon, hidrogen si oxigen, de origine esentialmente vegetala. Impreuna cu proteinele si lipidele, glucidele, altadata numite hidrati de carbon, constituie cele trei principale macronutriente din alimentatie. Nevoile sunt de aproximativ 5 grame per kilocorp pe zi si trebuie sa reprezinte 50-55% din ratia calorica zilnica. Glucidele reprezinta o sursa energetica rapid mobilizabila si aduc 4 kilocalorii pe gram. Dupa lungimea si complexitatea moleculei lor, ele se clasifica in doua categorii. – Glucidele simple, denumite, de asemenea, zaharuri rapide pentru ca sunt rapid absorbite de catre mucoasa digestiva, au un gust dulce. Ele se gasesc mai ales in fructe, dulceturi, bomboane, prajituri etc. – Glucidele complexe sunt polizaharide, constituite din asamblarea a foarte numeroase molecule de glucide. Ele nu au, in general, un gust dulce. Polizaharidele hidrolizabile sunt, in principal, reprezentate de catre amidon, constituent principal al feculentelor, radacinilor si tuberculilor, si de catre glicogen prezent mai ales in ficatul animalelor. Polizaharidele nehidrolizabile constituie cea mai mare parte a fibrelor vegetale alimentare (celuloza). Este recomandabil, pentru a avea o alimentatie echilibrata, sa se aduca organismului o ratie de 50-60% glucide compuse o treime din glucide simple si doua treimi glucide complexe. Principala tulburare a metabolismului glucidelor este diabetul. Sinonime: hidrat de carhon, glucid.

Cartilaj ce are forma unei sabii, fiind atasat de portiunea inferioara a sternului. Denumirea populara este capul pieptului.

Uscaciunea buzelor.

Compus chimic, care este introdus in organism din afara (nu este sintetizat in organism, este strain organismului uman).

Infiltratie colesterolica datorata unei leziuni cutanate tumorale, degenerative sau infectioase preexistente.

Leucocite, globulele albe ale sangelui.

Boala legata de o proliferare a celulelor de origine limfocitara (susa a celulelor care dau nastere in mod normal limfocitelor, varietate de globule albe implicate in reactiile imunitare), care secreta in exces un fel deosebit de anticorpi, imunoglobulina M (IgM). Frecventa si cauza – Boala lui Waldenstrom atinge, de obicei, persoanele trecute de 60 ani, cu o usoara predominanta a sexului masculin. Cauza bolii este necunoscuta. Simptome si semne – Secretia excesiva de imunoglobuline M provoaca o crestere a vascozitatii sangvine si a volumului plasmatic. Aceste tulburari au rasunet asupra sistemului nervos si se traduc prin zbarnaituri in urechi, printr-o micsorare a acuitatii vizuale, prin dureri de cap, prin tulburari ale constientei care pot merge, in cazurile cele mai grave, pana la coma. In plus, hipervolemia (cresterea volumului plasmatic) poate antrena o insuficienta cardiaca, iar excesul de imunoglobuline din sange poate provoca hemoragii legate de perturbatiile mecanismelor de coagulare a sangelui. De altfel, depunerile de imunoglobulina M in rinichi sau in nervii periferici determina uneori, respectiv, o insuficienta renala si o paralizie, indeosebi a membrelor inferioare. O crestere a dimensiunilor splinei, ficatului sau ganglionilor limfatici se observa la aproximativ un sfert dintre cazuri. Diagnostic – Secretia excesiva de imunoglobulina M este pusa in evidenta si cuantificata, sub forma unui „pic monoclonal”, prin electroforeza (deplasarea particulelor sub efectul unui camp electric) a proteinelor plasmei sangvine; acesta releva un nivel seric de imunoglobulina M mai mare de 5 grame pe litru de ser. Proliferarea limfoida este detectata prin punctie a maduvei osoase; in unele cazuri, excesul de celule limfoide este observabil si in sange. Tratament – Tratamentul vizeaza franarea proliferarii limfoide responsabila de secretia excesiva de imunoglobulina M. El consta, in general, intr-o chimioterapie administrata pe cale orala, asociind uneori mai multe substante (polichimioterapie). In cazurile cele mai severe, o plasmafereza (prelevare a plasmei bolnavului, care ii este reintrodusa in circulatia sangvina dupa separarea anticorpilor in exces) permite sa se reduca mai repede nivelul de anticorpi sangvini. In formele in care cresterea nivelului de imunoglobulina M constituie singurul semn al bolii, este necesara o supraveghere regulata a pacientului pentru a putea detecta cat mai devreme posibil o eventuala evolutie catre boala lui Waldenstrom declarata. Cauza bolii ramanand la ora actuala necunoscuta, nu poate fi adoptata nici o masura preventiva. Sinonim: macroglobulinemia Waldenstrom.

Inflamatie a peretelui vaselor sangvine. Poate determina stenoza (ingustare) sau o ocluzie a vasului atins. Tesuturile irigate de acest vas sunt atunci lezate sau chiar distruse prin ischemie (intreruperea sau diminuarea circulatiei sangvine). Sinonim: angeita, vascularita.

Sinonim – angeita, vasculita. Inflamatie a peretelui vaselor sangvine. Poate determina stenoza (ingustare) sau o ocluzie a vasului atins. Tesuturile irigate de acest vas sunt atunci lezate sau chiar distruse prin ischemie (intreruperea sau diminuarea circulatiei sangvine).

Proprietate a fluidelor de a fi vascos, de a opune rezistenta la curgere, datorita frecarii interioare.

Expulzie pe gura a continutului stomacului. Voma, provocata de contractia diafragmului si a muschilor abdominali, este, de asemenea, un act reflex: orice excitatie a tractului digestiv poate determina o incitatie vomitiva transmisa centrilor nervosi bulbari prin intermediul nervilor glosofaringian si pneumogastric. Cauze – Acestea sunt multiple: rau de mare, afectiuni acute ale abdomenului (ocluzie a intestinului subtire, colecistita, peritonita); boli digestive cronice (stenoza de pilor sau de intestin gros); afectiuni neurologice sau otorinolaringologice (meningita, tumora cerebrala, boala lui Meniere); tulburari metabolice sau endocrine (acidoza diabetica, hipercalcemie); sarcina; luarea unor medicamente (antibiotice, digitalice, chimioterapie anticanceroasa); glaucom (crestere a presiunii intraoculare); tulburari psihiatrice (anorexie, nevroza). Tratament – Un episod izolat de voma nu necesita, de cele mai multe ori, nici un tratament. In caz de vome repetate, tratamentul depinde de cauza: chirurgie, suprimare a medicamentelor responsabile etc. Tratamentul simptomelor merge de la administrarea de sedative, de antispasmodice si/sau de antiemetice, pana la rehidratarea prin perfuzie venoasa. Sinonim: voma.

Expulzie, alimentara sau nu, de abundenta medie sau mare, a continutului stomacal al sugarului. Diferite tipuri de voma – Vomele, care constituie un simptom foarte frecvent la copilul mic pot dezvalui cauze multiple, de la cele mai benigne pana la cele mai serioase. Schematic se deosebesc doua mari tipuri de voma in functie de momentul survenirii ei: cele care sunt de aparitie recenta, survin in mod acut si sunt susceptibile sa duca la o stare de deshidratare si acelea care sunt repetitive, se prelungesc si pot induce o stare de denutritie: – Vomele de aparitie recenta, insotite de cele mai multe ori de febra trebuie sa conduca la cautarea unei cauze infectioase fie digestive (gastroenterita), fie nedigestiva (otita, infectie urinara, mai rar meningita). – Vomele repetitive, de obicei nefebrile, sunt uneori consecinta unei erori a regimului alimentar (supraalimentatie) sau a unei intolerante alimentare (la proteinele din laptele de vaca, mai rar la gluten). Dar ele pot sa aiba si o cauza mecanica (stenoza de pilor), pot fi expresia unui reflux gastroesofagian sau a unei malpozitionari cardiotuberozitare (anomalie morfologica a cardiei, sfincterul situat la jonctiunea esofagului cu stomacul, si a portiunii superioare a stomacului). Tratament si prognostic – Tratamentul vomelor sugarului este exclusiv cel al bolii de origine. Nici un tratament simptomatic (administrare de antiemetice, de antispasmodice) nu trebuie sa fie intreprins atata vreme cat nu se cunoaste cu precizie cauza vomelor. Prognosticul depinde de consecintele imediate ale simptomului (deshidratare sau denutritie), de identificarea cauzei vomelor si de eficacitatea tratamentului acesteia. Sinonim: voma a sugarului.

Dilatatie patologica a venelor (mai ales a celor din regiunea membrelor inferioare) datorita pierderii elasticitatii acestora.

Tratamentul cu vapori, aburi sau apa fin pulverizata.

Este o proba respiratorie constand in efectuarea unei expiratii fortate, cu glota inchisa. Aceasta proba se efectueaza pentru aprecierea capacitatii de adaptare a aparatului cardiovascular la efort, provoaca in mod normal bradicardie si modificari de volum ale inimii. Sinonim: proba lui Valsalva.

Referitor la vagin. Vestibulul vaginal este o depresiune delimitata de labii. La nivelul sau, se deschide anterior orificiul extern al uretrei si posterior, orificiul vaginal.

Preparat biologic care contine anumiti virusi atenuati, capabil sa induca, dupa administrarea prin injectii sau pe cale bucala, un raspuns imunitar protectiv fata de o anumita agresiune microbiana. In sangele persoanei respective se formeaza anticorpi care il protejeaza contra microorganismului corespondent. Preparat de origine microbiana introdus in organism cu scopul de a provoca formarea anticorpilor (sau a celulelor ucigase) impotriva microbului in cauza. Prezenta acestor anticorpi (sau acestor celule) creeaza o imunizare specifica impotriva infectiei sau a toxinei purtate de agentul infectant corespunzator. Un vaccin este un germene microbian care a fost adus in situatia de a-si pierde pe cale artificiala puterea sa patogena pentru a nu-si pastra decat puterea protectoare. Vaccinurile sunt obtinute printr-un tratament adaptat, biologic, fizic sau chimic, al germenilor patogeni. Diferite forme de vaccin – Vaccinurile sunt preparate dupa diferite procedee si sunt disponibile sub mai multe forme. – Germenii omorati, denumiti si germeni inactivati sau inerti, produc vaccinuri care imunizeaza prin puterea antigenica remanenta a germenilor. Utilizarea acestor vaccinuri necesita injectari repetate si rapeluri pentru a reinnoi imunitatea; vaccinurile care protejeaza impotriva holerei, febrei tifoide, gripei, tusei convulsive, rabiei, hepatitei virale B sunt vaccinuri de acest tip, precum si vaccinul antipoliomielitic tip Salk administrabil pe cale parenterala. – Germenii vii atenuati antreneaza o reactie imunitara similara cu infectarea organismului. Este suficienta o singura injectare. Din aceasta familie fac parte vaccinurile care protejeaza impotriva rujeolei, oreionului si a rubeolei (asociate adesea in vaccinul R.O.R.), precum si cele impotriva febrei galbene si a poliomielitei. – Anatoxinele, obtinute prin modificarea chimica si fizica, sunt utilizate atunci cand toxina unui germene este agentul patogen principal. Imunitatea nu priveste decat toxina. Vaccinurile impotriva difteriei, tetanosului si botulismului sunt de acest tip.

Forma rara de uveita (inflamatie a uveei) asociata cu o meningita (inflamatia meningelor) adesea asimptomatica.

Este o dilatatie congenitala a extremitatii inferioare a ureterei, cauzata de o ingustare a meatului ureteral (orificiul de imbinare a ureterei la vezica). Complicatii – Sunt cele care duc la descoperirea lui in copilari : pielonefrita, prezenta unui calcul in segmentul ureterei dilatate, tulburari de mictiune. Diagnostic – Se pune pe baza ecografiei si a urografiei intravenoase. Daca ingustarea este importanta se poate largi meatul ureteral prin chirurgie endoscopica, fie se poate practica o ureterocistoneostomie.

Lama tare care acopera spatele ultimei falange a degetelor de la maini si picioare. Unghia este formata dintr-o radacina, posterioara, ascunsa sub un pliu cutanat, si de o parte anterioara vizibila. Patologie – Modificarile de culoare a unghiilor sunt de cele mai multe ori cauzate de o infectie cu o ciuperca microscopica (dermatofit, drojdii sau mucegaiuri), de o proasta circulatie sangvina, de luarea unor medicamente (neuroleptice, antibiotice, sulfamide, antiinflamatoare nesteroidiene), chiar de nicotina sau de unele lacuri de unghii. In plus, unghiile pot fi anormal de bombate (hipocratism) sau concave (koilonichie), se pot desprinde de patul lor (onicoliza), se pot decolora (leuconichii), pot prezenta ridicaturi sau santuri longitudinale cauzate de imbatranire sau de unele boli dermatologice, santuri tranversale legate de un traumatism al matricii sau de o boala generala, mici depresiuni de marimea unui cap de ac cu gamalie, caracteristice psoriazisului, eczemei sau lichenului. Unghiile uscate si casante sunt o consecinta a unei manichiuri agresive sau prea frecvente, a unor traumatisme fizice sau chimice (lucrari menajere sau profesionale), ori a unor carente alimentare (in vitamina C si in fier, indeosebi). Micile pete albe care se observa uneori sub o unghie sunt cauzate de o tulburare minora de keratinizare, uneori de mici bule de aer blocate sub unghie sau de o ciuperca superficiala.

Unghie ale carei margini laterale se infig in tesuturile moi invecinate. Este cauzata in general de unele microtraumatisme externe (incaltaminte stramta, etc). In absenta unui tratament, unghia incarnata se poate transforma intr-o tumora inflamatorie benigna.

Sunt radiatii electromagnetice cu o lungime de unda mai mica de 400 nanometri. Se disting radiatii violete A (U.V.A.), cu cea mai mare lungime de unda, principalii factori ai bronzarii si ai sintetizarii vitaminei D, aceste radiatii provoaca pe termen lung o imbatrinire a pielii si aparitia de leziuni cutanate degenerative, chiar cancere. Radiatiile B (U.V.B.) de lungime de unda intermediara, care sunt responsabile de insolatii si radiatiile C (U.V.C.), cu lungimi de unda cele mai scurte.

Unul din oasele antebratului.

Infectie cronica din regiunile calde si umede, caracterizata prin formarea, de cele mai multe ori pe un membru inferior, a unei plagi care lasa dezgolit epidermul, uneori chiar dermul. Tratament – Acesta consta in luarea de antibiotice si curatarea plagii (antiseptice), care trebuie apoi sa fie acoperita cu un pansament. Uneori este indicata o grefa de piele. In caz de gangrena, este necesar sa se procedeze la o amputatie a membrului. O cancerizare impune ablatia chirurgicala a tumorii, care este uneori asociata cu o chimioterapie. Sinonime: ulcer fagedenic, fagedenism tropical.

Infectie cronica din regiunile calde si umede, caracterizata prin formarea, de cele mai multe ori pe un membru inferior, a unei plagi care lasa dezgolit epidermul, uneori chiar dermul. Tratament – Acesta consta in luarea de antibiotice si curatarea plagii (antiseptice), care trebuie apoi sa fie acoperita cu un pansament. Uneori este indicata o grefa de piele. In caz de gangrena, este necesar sa se procedeze la o amputatie a membrului. O cancerizare impune ablatia chirurgicala a tumorii, care este uneori asociata cu o chimioterapie. Sinonime: fagedenism tropical, ulcer tropical.

Examen radiologic care studiaza morfologia si functionarea aparatului urinar. Indicatii si contraindicatii – Urografia intravenoasa (U.l.V.), examenul radiologic clasic al aparatului urinar, este mult mai putin practicat decat altadata. El este totusi examenul cel mai indicat in numeroase boli urinare, in particular infectia urinara, hematuria (prezenta de sange in urina), colicile nefretice si tulburarile mictionale. Tehnica si desfasurare – Urografia intravenoasa consta in radiografierea cailor urinare, dupa opacifierea acestora cu un produs de contrast iodat, care se injecteaza pe cale venoasa si se elimina in urina. Ea dureaza aproximativ o ora si jumatate. Dupa examen, subiectul poate sa-si reia imediat activitatile. Efecte secundare – Urografia intravenoasa poate antrena o reactie de intoleranta la iod (greturi, varsaturi, scaderea tensiunii arteriale), reactie care poate fi evitata printr-un tratament antialergic prescris preventiv pacientilor. Sinonim: urografie intravenoasa.

Care se gaseste peste tot in natura.

Umflarea unui organ sau a unui tesut prin retentia sangelui de origine venoasa.