Dictionar medical

Boala lui Darier reprezinta o boala cutanata, care se manifesta sub forma unei spuzeli si care poate afecta toata familia, de la tanar la batran. In general, se manifesta pe piept, gat, spate, urechi, frunte, si pe burta, insa poate aparea si pe alte parti ale corpului. De multe ori, spuzeala, este insotita de aparitia unui miros nu foarte placut. Boala poate, de asemenea, determina ruperea varfurilor unghiilor. Cauza acestei boli se datoreaza unei gene imperfecte care de cele mai multe ori este mostenita de la parinti. Nu este o boala contagioasa, deci nu se transmite decat pe cale ereditara. Vara, spuzeala, se prezinta sub o forma mai urata, aceasta datorandu-se caldurii si umiditatii, si poate fi agravata de lumina solara. Pentru a controla odoarea urat mirositoare data de acest tip de spuzeala se poate folosi un sapun antibacterial. Doctorul poate prescrie un gel sau o lotiune tratament pentru controlarea acestei afectiuni. Nu exista tratament medical pentru boala Darier, insa exista creme ori lotiuni cu vitamina A sau E care aplicate pe portiunile afectate de 2 ori pe zi pot adesea curata leziunile in 2 sau 3 saptamani. Aceste creme se aplica doar la recomandarea medicului.

Ansamblul dintilor naturali sau/si artificiali.

Muschi al coapsei.

Substanta osoasa, ce se formeaza plecand de la tesutul conjunctiv, permitand consolidarea unui os fracturat.

Ingrosare cutanata localizata, legata de frecari repetate. Calozitatile ortopedice, bataturile sau durilloanele, sunt cele mai frecvente. Batatura formeaza un con galbui dureros si poate lua un aspect macerat (ochi-de-potarniche); ea apare in spatele articulatiilor degetelor de la picioare, intre degete sau pe talpile picioarelor. Durillonul, rotund, pastreaza la suprafata sa desenul normal al liniilor cutanate, spre deosebire de veruca; el afecteaza fata plantara si marginile laterale ale picioarelor. Batatura si durillonul sunt provocate adesea de o malformatie a picioarelor, chiar minora. Tratament – Tratamentul asociaza o decapare mecanica (cu bisturiul) sau chimica (pomada cu acid salicilic) si, la nevoie, purtarea de incaltaminte adaptata, chiar corectarea chirurgicala a unei malformatii.

Termen care indica eliminarea prin urina a calciului. La subiectul normal, calciuria pe 24 ore nu trebuie sa fie mai mare de 300 miligrame la barbat si de 250 miligrame la femeie.

Depunere de minerale formata in orice parte a organismului, mai frecvent insa in organe cavitare si canale compusa de obicei dintr-un nucleu de substanta organica peste care se depun diverse substante anorganice (in functie de locul unde s-a format). Cei mai frecventi calculi sint cei biliari si cei urinar, diagnosticul fiind relativ simplu de stabilit iar tratamentul, initial medicamentos, poate deveni chirurgical.

Vitamina D, numita si antirahitica, este liposolubila, adica este absorbita de grasimi, fiind esentiala in resorbtia calciului si fosforului la nivelul intestinului, catalizand totodata transformarea fosforului organic in anorganic si mobilizandu-l in tesuturi. Calciferolul, componenta a vitaminei D, poate fi clasificat in ergocalciferol sau vitamina D2 si colecalciferol sau vitamina D3.

Ansamblu de masuri de luat inainte, in timpul si dupa deplasarea intr-o tara tropicala sau intr-o tara in care igiena este defectuoasa si care permit evitarea majoritatii bolilor parazitare, bacteriene sau virale. Inaintea oricarei calatorii de acest fel, este indispensabil sa se ia cunostinta de bolile endemice din tara sau din tarile respective cu scopul de a proceda la vaccinarile necesare organizate pe langa un consulat, o companie aeriana, un centru de vaccinare etc. Actualmente, doar vaccinul impotriva febrei galbene este cerut pentru intrarea in anumite tari, pe baza reglementarii Organizatiei Mondiale a Sanatatii (O.M.S.); de fapt, el este indispensabil inaintea oricarei calatorii in Africa si in America intertropicala, chiar si in tarile in care nu este cerut un certificat de vaccinare. Vaccinul impotriva holerei nu este indicat de catre O.M.S. In prezent, un nou vaccin este in curs de evaluare. Alte vaccinari sunt facultative, dar recomandate din plin, ca rapelul sau vaccinarea antitifoidica, antitetanica, antipoliomielitica si vaccinul contra hepatitelor A (mai ales subiectii sub 40 de ani) si B. Chimioprofilaxie – Aceasta priveste, in principal, prevenirea paludismului cu Plasmodium falciparum (singurul paludism care poate fi mortal), indispensabila in toate regiunile intertropicale din Africa si America de Sud, si in zonele de hatisuri ale acelorasi regiuni din Asia. Ea consta in luarea de antipaludice (priza zilnica sau saptamanala dupa produsul utilizat), incepand din ziua sosirii pana la 6 saptamani sau doua luni dupa intoarcere. Totusi, in functie de locul si durata calatoriei sau de eventualele contraindicatii, aceste formule de prevenire pot varia si oricum trebuie sa ne asiguram inaintea plecarii, consultand un specialist in profilaxie, pe care din formule s-o adoptam. Mai rar, pot fi indicate si alte chimioprofilaxii, in particular impotriva filariozelor, tripanosomiazei africane si holerei. Masuri de igiena – In avion, mai ales in timpul zborurilor de lunga durata, este indicat sa te misti cat mai mult posibil si mai ales sa te ridici des in picioare, sa eviti incaltamintea, curelele si cravatele prea stranse care impiedica circulatia sangelui si, in cazul unei boli venoase, sa urmezi un tratament anticoagulant preventiv. Durerile de cap, frecvente, rezulta din presurizarea si deshidratarea datorata uscaciunii aerului conditionat: ele pot fi prevenite consumand lichide din abundenta (aproximativ 1 litru de apa la cate 4 ore) Pentru limitarea efectelor decalajului orar, sunt posibile doua atitudini: fie, pentru o calatorie vest-est, incercarea de a dormi in avion cu scopul de a sosi in cea mai buna forma posibila (este recomandabil sa se ia hipnotice cu durata scurta de actiune, astfel ca efectele lor sa fi disparut la sosire), fie, pentru o calatorie est-vest, sa se reziste somnului cat mai mult posibil, cu scopul de a te adapta orarului tarii de primire. La sosire, pentru a evita accidentele cauzate de caldura, calatorilor din tarile temperate le este recomandat sa evite eforturile fizice intense la mijlocul zilei si sa-si sareze bine alimentele (pentru a preveni deshidratarea) la inceputul sederii lor in tara respectiva. In caz de deplasare brusca la altitudine, calatorul este sfatuit sa respecte un repaus de 48 de ore pentru a facilita adaptarea organismului sau la un aer mai sarac in oxigen. Calatorii sunt sfatuiti sa se doteze, in cantitati suficiente, cu produsele farmaceutice pe care le folosesc de obicei (antidiabetice, pilule contraceptive etc.). Igiena alimentara consta in consumul exclusiv de apa minerala sau bauturi incapsulate (daca aceasta nu e posibil, apa trebuie sa fie filtrata, fiarta sau dezinfectata in prealabil), in abtinerea de a consuma inghetate sau bucati de gheata, unt crud sau nepasteurizat, legume crude, fructe care nu se pot decoji, fructe de mare, precum si carne sau peste insuficient prelucrate termic. In plus, pentru spalarea dintilor trebuie folosita apa minerala. Igiena pielii este capitala intr-un climat tropical; de fapt, aceasta este cel mai frecvent supusa infectiilor bacteriene sau micotice, a caror aparitie este favorizata de caldura, conjugata cu umiditatea: – protectia impotriva soarelui: utilizarea de creme filtrante, expunerea progresiva la radiatiile solare, administrarea de vitamina PP, de clorochin sau de beta-caroten in caz de fotoalergie; este recomandabil, in regiunile calde si uscate, sa se poarte o palarie usoara, de culoare deschisa, care sa protejeze de insolatii; in schimb, daca e vorba de un climat cald si umed, palaria nu este necesara si jeneaza evaporarea transpiratiei de pe gat si de pe pielea capului; – protectia contra umiditatii si caldurii: o buna igiena corporala (dusuri, utilizarea unei pudre care mentine pielea uscata), folosirea imbracamintei comode, de culoare deschisa (care reflecta razele soarelui), de preferinta din bumbac (tesaturile sintetice nu absorb transpiratia); – protectia impotriva bolilor parazitare in care contaminarea se face prin calea cutanata (bilharzioza, anguililoza etc.), evitand mersul cu picioarele goale in noroi sau pe teren umed, sau scaldatul in apa dulce, statatoare sau cu curgere slaba (brat de apa, fluvii, lacuri); – protectia fata de dermitele datorate contactului cu unele vegetale (paduri exotice, sucuri de arbori, de plante sau de fructe), evitand manipularea acestora fara precautii; – protectia impotriva acarienilor (capuse, sarcoptul scabiei) sau a insectelor (pureci, plosnite, tauni, tantari), cu ajutorul plaselor impotriva tantarilor (musticarii), emitatoarelor de ultrasunete sau imprastietoarelor de insecticide etc.

Boala parazitara africana cauzata de infectia cu o filarie parazita, loa-loa. Loaza nu se intalneste decat in anumite regiuni ale Africii tropicale: sudul Nigeriei si Camerunului, Republica Centrafricana, Gabon, Congo, nordul Zairului si al Angolei. Contaminare – Boala se transmite prin intepatura unui taun, chrysops, care, hranindu-se, extrage larvele numite microfilarii din circulatia sangvina a subiectilor atinsi. Taunul traieste la marginea raurilor, in regiunile forestiere, si intepatura lui, care se produce in plina zi, este greu de evitat. Microfilariile cresc in organism si devin viermi de 2 pana la 7 centimetri lungime, care se deplaseaza in permanenta sub piele, unde sunt vizibili, si sub conjunctiva ochiului. Semne si simptome – Deplasarea viermelui in organism provoaca placarde inflamatorii pe torace, pe maini si pe antebrate, indeosebi, cunoscute sub numele de edeme de Calabar. Bolnavul se plange de mancarimi, de umflari trecatoare ale bratelor, antebratelor, fetei si toracelui. Trecerea unui vierme sub conjunctiva ochiului cauzeaza un edem dureros, dar benign. Tratament – Tratamentul este rezervat, in general, persoanelor foarte deranjate de boala si care nu mai sunt expuse unei noi infestari. El nu este sistematic, boala fiind benigna. Tratamentul se face la spital si medicul prescrie in general, in doze treptat crescatoare, dietilcarbamazina. Aceasta substanta poate declansa reactii alergice uneori grave. Sinonime: filarioza cu loa-loa, filarioza loa, loasis, loiaza, loa-loa, loaza.

Referitor la un cadavru (ex.: rigiditate cadaverica).

Percepere a unui miros fetid, real sau imaginar.

Procedeu chirurgical de deviere a circulatiei sangelui sau altui fluid de la o structura anatomica spre alta, un sunt. By-pass-ul poate fi temporar sau permanent; se foloseste frecvent in tratamentul afectiunilor cardiace si digestive.

Sindrom care asociaza o hipercalcemie, o alcaloza (alcalinitate excesiva a sangelui) si o insuficienta renala. Sindromul lui Bumett este provocat de un consum excesiv si prelungit de lapte si/sau de medicamente antiacide (impotriva aciditatii gastrice). Acest sindrom se observa adesea la pacientii suferind de un ulcer gastroduodenal si de tulburari renale asociate. Boala se manifesta printr-o stare de slabiciune, prin dureri musculare, printr-o apatie. Tratamentul consta In reducerea consumului de lapte si/sau de medicamente antiacide. Sinonime: sindrom al bautorilor de lapte, sindrom al laptelui si alcalinelor.

Planta din familia solanaceelor. Beladona, planta erbacee inalta, este deosebit de otravitoare. Bacele ei violacee sunt raspunzatoare de intoxicatii grave (agitatie cu delir). Frunzele sale si radacinile sunt folosite pentru extragerea unor alkaloizi (atropina, hiosciamina) cu utilizari terapeutice. Sinonim: iarba diavolului; matraguna.

Lichid absorbit pe gura, destinat sa compenseze pierderile de apa ale organismului. Fata de cei 2,5 litri pe care organismul ii pierde in fiecare zi in medie, bautura trebuie sa aduca minimum 1 litru (restul fiind furnizat de catre alimente sau fiind produs in timpul reactiilor chimice de transformare a alimentelor in organism).

Basedow (boala a lui). Boala autoimuna a glandei tiroide. Aceasta boala afecteaza mai ales femeile tinere. Ea este uneori o boala de familie sau este asociata unui diabet zaharat. Un eveniment marcant al vietii pacientului (surmenaj, schimbare familiala sau profesionala) poate fi un factor declansant. Boala lui Basedow este cea mai frecventa dintre cauzele de hipertiroidie (cresterea productiei de hormoni tiroidieni). Simptome si semne – Sunt observate trei feluri de semne: – Semnele de hipertiroidie, foarte frecvente, motiveaza adesea consultatia medicala: pierdere In greutate, desi pofta de mancare se pastreaza, tremuraturi, oboseala si agitatie. – Gusa, marirea difuza si benigna a tiroidei, ceea ce provoaca o umflare a gatului, este un semn constant. Palparea tiroidei permite estimarea marimii si intinderii. – Semnele oculare se manifesta cu o importanta foarte variabila: retractia pleoapei superioare, ceea ce face privirea mai stralucitoare; semne inflamatorii (roseata, edem); exoftalmie (ochii iesiti din orbite), eventual bilaterala; paralizia muschilor oculomotori. Atingerea oculara poate preceda sau urma dupa mai multi ani de la aparitia unei hipertiroidii. Diagnostic si tratament – Diagnosticul bolii lui Basedow este clinic, fondat pe asocierea simptomelor. El este confirmat prin examene sangvine, care pun in evidenta un nivel mic de tireostimulina si o crestere a nivelului de hormoni tiroidieni, si prin scintigrafia cu technetiu, care dezvaluie o hiperfixare difuza a acestei substante in totalitatea glandei tiroide. Tratamentul poate fi medicamentos (antitiroidiene de sinteza), chirurgical (tiroidectomie partiala) sau poate face apel la medicina nucleara (injectarea unei doze individualizate de iod 131 radioactiv care se va fixa in glanda tiroida si o va distruge in functie de gradul hiperfunctiei sale). Vindecarea fara sechele este obisnuita, dar sunt posibile recaderile (resutele). Sinonim: boala a lui Graves.

Tehnica utilizata pentru a mentine la locul lui un pansament, pentru a exercita o compresie sau pentru a imobiliza o parte a corpului sau a unui membru. Diferite tipuri de bandajari: – Bandajarile simple sunt constituite din randuri de fasii (de panza, de latex, de tricot elastic) care acopera in intregime sau inconjoara o parte a corpului. Aplicate in mod circular, spiralat, oblic, inversat sau incrucisat, dupa partea corpului avuta in vedere, bandajarile simple sunt utilizate frecvent pentru a mentine un pansament, pentru a imobiliza membrul care a suferit o entorsa, in particular de glezna, si pentru contentia abdominala. – Bandajarile zise pline sunt realizate cu bucati mari de panza pliate astfel incat sa imobilizeze un membru ranit (in caz de luxatie a umarului, de traumatism al antebratului etc.) prin legarea sa de torace. – Bandajarile tubulare se realizeaza cu cilindri din jerse sau impletitura mare, utilizate frecvent pentru pansarea degetelor sau, in forma de chilot, pentru pansamentele perineului. – Bandajarile mecanice se fac cu bandaje herniare compuse din una sau doua pernite (bule alungite, in general din cauciuc, destinate comprimarii orificiului herniar) si o centura de sustinere.

Ingrijire prin bai a corpului intreg sau a uneia din partile sale. Balneoterapia este utilizata in cura afectiunilor reumatismale, dermatologice si otorinolaringologice. Se utilizeaza diferite tipuri de ape carora li se adauga sau nu solutii medicamentoase. – Baile medicamentoase se fac in cada; aici pot fi introduse numeroase substante medicamentoase. Baile antiseptice (triclocarban, clorhexidina, permanganat de potasiu) se impun in dermatozele infectate. Baile emoliente (amidon, ovaz, ulei de soia, ulei de arahide etc.) permit o inmuiere a excesului de keratina epidermica (psoriazis, keratodermii, uscare cutanata/xeroza). Baile antipruriginoase (produse vegetale, ulei mineral, lipoproteine) sunt prescrise mai ales pentru pruritele alergice. – Baile termale utilizeaza apele de izvor termal la temperatura de iesire la suprafata, racite sau incalzite. Izvoarele sunt indicate pentru diferite afectiuni dupa compozitia apei (bogata in calciu, in sulf, in fier, on cupru, in sulfati, in bicarbonati, in bioxid de carbon etc.) – Baile de namol sunt obtinute prin amestecarea apei termale cu un noroi. Ele sunt indicate in special in tratamentul reumatismului.

Gamet femel produs de ovar.

Segment al trompei uterine: portiunea ampulara a trompei uterine.

Obstructie a unui vas al ochiului.

O persoana ce sufera de o obsesie.

Tumora maligna care se dezvolta in interiorul unui os. Cancerul primitiv al oaselor – Cancerele primitive ale oaselor sunt cancerele situate in os sau la periferia sa imediata si se dezvolta plecand de la tesutul osos, cartilaginos sau fibros. Ele sunt destul de rare. Principalele cancere primitive sunt osteosarcomul, condrosarcomul, sarcomullui Ewing si mielomul multiplu. Cancerul secundar al oaselor -Cancerele secundare ale oaselor sunt localizari la distanta, in os, ale cancerului unui alt organ: prostata, rinichi, san, tiroida etc. Ele se traduc prin dureri si prin fracturi spontane care afecteaza de cele mai multe ori oasele lungi. Tratamentul cancerelor secundare ale oaselor se bazeaza pe radioterapie, chimioterapie, hormonoterapie (atunci cand cancerul primitiv este un cancer al prostatei sau de san).

Ansamblu de ingrijiri igienice si de confort acordate unui bolnav care si-a pierdut autonomia.

Tumora maligna a rinichiului dezvoltata plecand de la tesutul renal. Cancerul rinichiului survine la adult, de cele mai multe ori dupa varsta de 50 ani. Simptome si semne – Cancerul rinichiului se dezvaluie prin prezenta sangelui in urina, uneori printr-o durere a rinichiului atins de tumora. Mai rar, el se traduce printr-o oboseala cu pierdere in greutate, o febra si/sau o poliglobulie (exces de globule rosii). Evolutia este uneori foarte lenta, chiar in caz de metastaze. Acestea sunt, in general, osoase, venoase, pulmonare sau hepatice. Tratament – In absenta metastazelor, cel mai bun tratament al cancerului de rinichi este nefrectomia largita (ablatia rinichiului, a lojei sale si a ganglionilor limfatici adiacenti). Metastazele pot necesita un tratament specific: ablatia chirurgicala daca metastaza este unica; imunoterapia, asociata sau nu cu o chimioterapie, in caz contrar. Prognosticul cancerului de rinichi, atunci cand este tratat inainte de aparitia metastazelor, este de obicei favorabil. Totusi, este necesara o supraveghere regulata a bolnavilor. Sinonime: adenocarcinom al rinichiului, hipernefrom, rinichiului (cancer al), nefroepiteliom.

Tumora maligna a rinichiului dezvoltata pe seama tesutului renal embrionar. Tumora lui Wilms afecteaza indeosebi copilul. Foarte voluminoasa, ea se revela de cele mai multe ori printr-o crestere in volum a abdomenului. Tumora poate, de altfel, sa comprime vena cava inferioara si sa provoace edeme ale membrelor inferioare si o ascita (acumulare de lichid in cavitatea peritoneaia). Nu rar se intampla ca tumora sa afecteze ambii rinichi. Metastazele pulmonare si hepatice sunt frecvente. Diagnostic – Diagnosticul se pune pe baza ecografiei renale, a urografiei intravenoase si a scanerului abdominal, completate uneori cu o arteriografie renala. Tratament si prognostic – Tratamentul cuprinde nefrectomia (ablatia chirurgicala) a rinichiului pe care se afla tumora si, adesea, o chimioterapie si o radioterapie in caz de metastaze sau cand tumora este prea voluminoasa pentru a putea fi operata. Sinonim: Wilms (tumora a lui).

Este o afectiune dermatologica grava caracterizata printr-o dezlipire a intregului epiderm. Sindromul lui Lyell survine la adult, cu ocazia luarii anumitor medicamente sau la copil ca urmare a unei infectii cu stafilococ. Acest sindrom se manifesta prin aparitia brusca a unei roseli cutanate generalizate, pe care apar basicute/umplute cu lichid, care se rup foarte repede, lasand dezvelite tesuturile subiacente si dand bolnavului un aspect caracteristic de oparit. Se mai observa febra, dureri articulare, deshidratare, oboseala intensa. Tratamentul se realizeaza de urgenta, in mod intensiv, intr-un serviciu specializat de reanimare. Pe langa antibioticele pentru prevenirea riscului de suprainfectie, tratamentul mai consta in stavilirea simptomelor, ingrijiri cutanate repetate, alimentatie artificiala, rehidratare cu perfuzie intravenoasa. Sinonim: Lyell (sindromul lui).

Totalitatea practicilor care vizeaza ajutarea organismului sa se vindece de la sine prin mijloace exclusiv naturale. Naturopatia se bazeaza pe o teorie dupa care forta vitala a organismului permite acestuia sa se apere si sa se vindece spontan. Ea consta deci in intarirea reactiilor de aparare ale organismului prin diferite masuri de igiena (dietetica, post, dezvoltarea musculaturii prin exercitii fizice, relaxare, masaje, termalism, talazoterapie etc.), ajutate doar de agenti naturali (plante, ape, soare, aer curat etc.), un tratament medical nefiind necesar decat in caz de urgenta. Un naturopat poate recomanda astfel unui pacient sa consume mai mult salate si fructe proaspete, mai putina cafea sau ceai.

Substanta minerala care joaca un rol important in starea de hidratare a organismului. Sodiul (Na) este foarte abundent in lichidele extracelulare ale organismului ca plasma sangvina, dar putin abundent in celule. Rinichiul, mai ales datorita unui mecanism hormonal care face sa intervina, intre altele, aldosteronul, regleaza eliminarea sodiului in urina in functie de cantitatile prezente in organism si de aporturi. Necesitatile zilnice de sodiu, de aproximativ 1-3 grame, sunt din plin acoperite prin alimentatie: sarea de masa si de gatit (clorura de sodiu), sodiul continut in mod natural in alimente. Natremia (nivelul sodiului in plasma) reflecta starea de hidratare a celulelor. Sinonim: natriu.