Dictionar medical

Boala eruptiva contagioasa care afecteaza mai ales copiii, fiind provocata de un virus din genul Paramixovirusurilor. Rujeola este o boala infectioasa a copilariei, bantuind cvasipermanent si dand adesea nastere la epidemii. Acestea sunt mortale mai ales in tarile ale caror populatii sufera de malnutritie. In Africa tropicala, de exemplu, rujeola este una dintre principalele cauze de mortalitate la copiii sub 4 ani. Cauze – Virusul rujeolei traieste exclusiv in organismul omului: el se transmite in mod direct, patrunzand in organism pe caile respiratorii sau prin ochi (conjunctiva), in cursul tusei sau stranutului unui subiect bolnav de rujeola. Este o boala foarte contagioasa in timpul perioadei de incubatie (instalarea virus ului in organism), care dureaza aproximativ 14 zile, si in timpul perioadei de invazie (declansarea bolii) cu o durata de 4 zile. Simptome si semne -Boala se declanseaza brusc printr-o febra ridicata, o rinita (inflamatie a mucoasei foselor nazale) si o conjunctivita (inflamatia conjunctivei) cu scurgere (catar oculonazal) si tuse. Fata este buhaita; interiorul gurii este sediul unui exantem (eruptie mucoasa) caracteristic bolii si denumit semnul lui Koplik (aparitia de puncte albicioase pe fata interna a obrajilor). Acestor semne le urmeaza o eruptie cutanata de macule rosii, care debuteaza pe fata si se intinde rapid la intregul corp. Maculele pot conflua in mari placi rosii. Febra si eruptia regreseaza in mai putin de o saptamana, dar tusea poate persista una pana la doua saptamani. Complicatii – Cele mai frecvente sunt suprainfectiile respiratorii: rinita purulenta, laringita, faringita, otita sau bronsita. La bolnavii cu sistem imunitar slabit poate surveni o pneumonie interstitiala – ori bronsita capilara – cu prognostic foarte sever. Mai sunt posibile si complicatii neurologice (encefalita), dar sunt rare. Ele pot debuta in primele zile ale eruptiei sau mai tarziu si pot lasa sechele neuropsihice. Imbolnavirea de rujeola a unei femei gravide poate provoca un avort in primul trimestru de sarcina, o nastere prematura in trimestrul al doilea si al treilea de sarcina si constituie, pe toata durata sarcinii, un risc de malformatii pentru fat. Tratament -In afara tratamentului specific al complica!iilor, se recurge la odihna, la medicamente care scad febra si calmeaza tusea si la dezinfectia cailor respiratorii si a ochilor (antiseptice si antibiotice). Evictia scolara este preconizata pentru intreaga durata a bolii. Evolutie si prevenire – Rujeola nu survine decat in mod exceptional a doua oara, infectia cu virus conferind o imunitate durabila si permanenta fata de aceasta boala. Prevenirea rujeolei consta, in principal, in vaccinare, care este contraindicata in perioada de sarcina sau la persoanele care sunt imunodeprimate. Vaccinul este, in general, injectat in asociere cu cele ale rubeolei si oreionului (vaccin R.O.R.) si este administrat dupa varsta de un an, mai devreme chiar atunci cand copilul traieste intr-o colectivitate. O seropreventie (administrarea de imunoglobuline continand anticorpi specifici pentru antigenele virusului) este posibila la persoanele fragile si la femeile gravide care au venit in contact cu bolnavii de rujeola; ea nu este totusi eficace decat daca este practicata inainte de a cincea zi care urmeaza contactului cu virusul si eficacitatea ei nu este durabila decat daca este urmata de o vaccinare efectuata nu mai tarziu de 3 luni dupa aceea.

Zgomote supradaugate zgomotelor normale, care se asculta cu stetoscopul la nivelul aparatului respirator, in cazul unor afectari inflamatorii de diverse cauze localizate la nivelul cailor respiratorii, a alveolelor sau cavitatilor pulmonare; in functie de tonalitate pot fi raluri bronsice (sibilante si ronflante), raluri subcrepitante si raluri crepitante.

Osteomalacia este o afectiune osoasa aparuta la pacientul adult. Este caracterizata prin demineralizarea corticalei osoase mature si/sau a tesutului osos spongios. Daca in cazul osteoporozei intalnim travee desenate mai net, iar histologic observam marirea spatiilor medulare osoase si atrofie trabeculara, in cazul osteomalaciei sunt respectate grosimea si numarul de travee osoase. Osteomalacia reprezinta pentru adult ceea ce pentru copii si adolescenti este rahitismul. Cauze – Osteomalacia, echivalentul la adult al rahitismului de la copil, este provocata de o mineralizare osoasa de proasta calitate, legata la randul ei, de o carenta in vitamina D. Aceasta poate fi consecinta unui aport alimentar insuficient sau, mai des, a unei absorbtii insuficiente de vitamina D (boala de pancreas, intoleranta la gluten). In plus, o osteomalacie poate fi provocata de o intoxicatie a osului cu unele substante (fluor, bifosfonati) sau poate fi urmarea unei scaderi importante a nivelului de fosfor In sange (insuficienta renala cronica). Tipuri – osteomalacia din hipofosfatemia familiala – osteomalacia hepatica – complicatie a bolilor hepatice colestatice – osteomalacia oncogena – din neoplasmele benigne mezenchimale, care ar putea produce o substanta care afecteaza functiile tubulare renale de transport pentru fosfat si de hidroxilare a 25-monohidroxi vitamina D – osteomalacia puerperala – apare datorita epuizarii rezervelor de Ca si P in cursul sarcinilor repetate si al lactatiilor – osteomalacia renala sau osteomalacia renala tubulara – apare in urma acidozei si hipercalciuriei datorate alterarii functiilor tubilor renali (absenta acidifierii urinei si absenta producerii de amoniac) – osteomalacia senila – prin deficit de vitamina D. In urma tratamentului cu vitamina D, majoritatea acestor forme de osteomalacie sunt vindecate. Simptome si diagnostic – Boala se traduce prin dureri cvasiconstante, cu amplasare in solduri si in umeri; deformari osoase, care afecteaza in principal vertebrele, membrele inferioare si bazinul, sunt importante uneori. Subiectul intampina dificultati la mers. Tratament – Administrarea de vitamina D asigura, in general, o vindecare rapida a osteomalaciei, in general se asociaza si un aport in calciu. Sinonim: osteomalacie.

Eliminare zgomotoasa, pe gura, a gazelor continute in stomac. Suptul sugarilor se incheie normal cu o eructatie, cu eliminarea unei mici cantitati de lapte (regurgitare). Aceasta eructatie este provocata de deglutitia bulelor de aer in timpul suptului. Trebuie ca la sfarsitul fiecarei mese, copilul sa fie tinut vertical si sa fie asteptata aceasta eructate inainte de a reculca copilul, cu scopul de a evita o eventuala ruta falsa. Sinonim: eructatie.

Os care constituie, impreuna cu cubitusul, scheletul antebratului. Radiusul este situat in partea externa a antebratului, in prelungirea policelui. Acesta este un os lung de forma usor spiralata, ceea ce permite rotatia sa in jurul cubitusului in cursul miscarilor de pronatie – supinatie (care permit orientarea palmei in sus sau in jos, in fata sau in spate, in interior sau in exterior). Extremitatea inferioara a radiusului se articuleaza cu cubitusul si cu carpul. Extremitatea sa superioara schiteaza un mic cap articulat cu humerusul si cubitusul. Patologie – In afara bolilor osoase (tumori si infectii), radiusul este de cele mai multe ori sediul fracturilor; de fapt, in cazul caderii pe incheietura mainii sau pe palma, radiusul este cel care suporta cea mai mare parte a socului: – Fracturile in „lemn verde”, specifice copilului, nu afecteaza radiusul in totalitatea diametrului sau. Tratamentul lor este ortopedic: imobilizarea gipsata timp de 3 saptamani pana la 3 luni, dupa varsta copilului. – Fracturile diafizei radiale (partea mediana a radiusului) pot fi izolate sau asociate unei fracturi a cubitusului. Deplasarea osoasa este adesea importanta, facand necesara o fixare chirurgicala a fragmentelor osoase prin osteosinteza (cu ajutorul unei placi cu suruburi, de exemplu). – Fracturile extremitatii inferioare a radiusului sunt mai frecvente la subiectul varstnic (fractura lui Pouteau-Colles) fiind favorizate de osteoporoza (rarefierea osoasa). Tratamentul lor este de cele mai multe ori ortopedic (gips). – Fracturile extremitatii superioare a radiusului, frecvente la sportivi, ating de cele mai multe ori cupula radiusului (articulatia cu humerusul); tratamentul este, in general, ortopedic (gips imobilizator, timpul cel mai scurt posibil – intre 8 si 15 zile maximum, cotul in unghi drept), dar, daca este spart capul radiusului in mai multe fragmente sau in caz de deplasare mare, poate fi necesara o intervenpe chirurgicala. – Fracturile In „turtita de unt” sunt specifice copilului, sunt caracterizate printr-o simpla tasare a osului fara deplasare. Ele pot atinge cartilagiile de conjugare (zonele situate la extremitatile osului, permitand cresterea sa in lungime). Tratamentul lor este ortopedic: imobilizarea gipsata pe o durata de 3 saptamani pana la 3 luni, dupa varsta copilului.

Tratament cu radiatii de radiu.

Utilizeaza medicamente care fac celulele tumorale mai sensibile la radiatii. Combinand radioterapia cu radiosensibilizarea se pot omora mai multe celule tumorale.

Metoda radiologica ce permite masurarea dimensiunilor bazinului la femeia gravida. Indicatii – Radiopelvimetria este indicata atunci cand exista indoieli in ce priveste dimensiunile pelvisului (bazinului), care trebuie sa fie suficient de mare pentru a permite trecerea copilului in timpul nasterii, sau cand se suspecteaza o anomalie osoasa (anomalie a coloanei vertebrale, luxatia soldului, antecedent de fractura a bazinului). Ea mai este practicata atunci cand copilul se prezinta cu sezutul sau cand femeia gravida a suferit deja o cezariana in cursul unei sarcini precedente. Radiopelvimetria permite sa se stabileasca daca nasterea asteptata se va putea face fara riscuri pe cai naturale sau daca trebuie sa fie prevazuta o cezariana. Tehnica si desfasurare – Acest examen utilizeaza radiatii X si se practica fie in modalitatea de radiologie conventionala, fie cu ajutorul unui scaner cu radiatii X. In radiologia conventionala, examenul se realizeaza cat mai tarziu posibil, in luna a 5-a sau a 9-a de sarcina, fara pregatire. Examenul dureaza zece minute. Vezica trebuie sa fie goala. Pentru a evita o iradiere mai mare a fatului, radiologul limiteaza numarul cliseelor la trei, intr-o pozitie semisezanda, un altul in picioare si perfect din profil, ultimul in pozitie culcata si localizat pe spinele sciatice, urmarind sa se focalizeze la maximum radiatiile X pe acestea din urma. In cazul tomodensitometriei (scaner, cu radiatii X), pacienta este alungita pe spate, cu bratele in spatele capului. Sunt realizate doua clisee (fata si profil) dupa o tehnica de numerizatie si completate cu una sau doua sectiuni scanografice efectuate in planul axial. Masuratorile reale se efectueaza direct pe ecranul de comanda al scanerului.

Disciplina medicala care se ocupa cu studiul utilizarii radiatiilor ionizante in investigatiile si tratamentul unor boli.

Imagine a dintilor si maxilarelor, obtinuta prin expunerea la radiatiile X. Indicatii – O radiografie dentara este practicata cu scopul de a cauta anomaliile nedecelabile la examenul clinic, carie in primele stadii, abces, chist sau granulom la extremitatea unei radacini, tumora sau, inca, fractura unei radacini sau a unui maxilar, dinte indus. Efecte nedorite – O radiografie dentara nu comporta nici un risc (in aceasta privinta parerile sunt impartite), iradierea fiind extrem de mica. Totusi, este preferabil ca femeile gravide sa fie protejate cu un sort cu plumb.

Boala cutanata provocata de radiatiile ionizante. Radiodermitele sunt cauzate, in general, de radioterapie si survin in cursul tratamentului unui cancer. Ele au devenit putin frecvente multumita unei mai bune stapaniri a tratamentului (reducerea dozelor de iradiere si a suprafetelor de aplicare, repartizarea dozelor in mai multe sedinte etc.). Ele afectau candva radiologii, mai ales la nivelul mainilor.

Afectiune a radacinilor nervilor spinali.

Durere situata in teritoriul inervat de catre o radacina nervoasa. O radiculalgie este provocata, in general, de o compresie a unei radacini, a unui nerv rahidian (legat de maduva spinarii) in apropierea coloanei vertebrale. Aceasta compresie poate fi consecutiva unei artroze a coloanei vertebrale, unei hernii discale, unei tumori osoase sau nervoase. O persoana atinsa de radiculalgie sufera de dureri de cele mai multe ori acute, de furnicaturi sau de o anestezie a pielii. Sinonim: durere radiculara.

Este o tumora maligna dezvoltata pe seama muschiului striat. Tratamentul consta in ablatia chirurgicala ampla, asociata cu o radioterapie si o chimioterapie.

Virus A.D.N., din familia papovavirusurilor, responsabil de diverse leziuni cutanate. Infectia cu un papilomavirus poate provoca indeosebi aparitia verucilor, a condiloamelor acuminate, numite si vegetatii veneriene.

Afectiune caracterizata printr-o inflamatie a tesutului grasos, mai ales subcutanat. Boala lui Weber-Christian apare la femei cu varsta cuprinsa intre 30 si 60 ani. Simptome si diagnostic – Aceasta afectiune, care nu are o cauza precis cunoscuta, se traduce printr-o alterare a starii generale (febra, oboseala), dureri articulare, abdominale si efuziuni pericardice si pleurale. In paralel, se formeaza noduli cu diametrul de 1-2 centimetri, care afecteaza in mod simetric gambele si gleznele si pot urca pana la nivelul coapselor, chiar al membrelor superioare. Aceste leziuni au trei forme posibile de evolutie: dupa cateva saptamani, fie ele dispar spontan, fie se deschid, lasand sa iasa un lichid galbui uleios, fie lasa o cicatrice afundata de marimea unei farfurioare. Tratament si evolutie – Tratamentul cuprinde repausul la pat si luarea de antiinflamatoare (antiinflamatoare nesteroidiene sau, daca este vorba de o forma severa, corticosteroizi pe cale generala) timp de 4 pana la 6 saptamani. In caz de ulceratie, sunt indispensabile ingrijirile locale. Boala evolueaza in mai multe pusee si poate chiar recidiva dupa mai multi ani. Sinonim: Weber Christian (boala a lui).

Insuficienta endocrina a glandei hipofizare, manifestata pe toate liniile hormonale.

Imbinare chirurgicala a pancreasului sau a canalelor sale cu jejunul (a doua parte a intestinului subtire). Sinonim: pancreatico-jejunostomie.

Ablatie chirurgicala, in intregime sau partiala, a pancreasului.

Malformatie congenitala caracterizata printr-o despicatura la nivelul palatului (plafonul gurii, care separa cavitatea bucala de cavitatile nazale).

Examen al glerei cervicale prelevate de pe colul uterin dupa un raport sexual cu scopul de a analiza compozitia acesteia si de a evalua numarul si mobilitatea spermatozoizilor prezenti. Testul lui Huhner completeaza spermograma (analiza spermei) in cursul studiului cauzelor unei sterilitati. Prelevarea este facuta la 8 ore dupa un act sexual, la cabinetul ginecologului sau la spital cu ajutorul unui specul si al unei pipete. Ea dureaza, cel mult, cateva minute si nu antreneaza nici un efect secundar. Sinonim: test postcoital, Huhner (test al lui).

Denumire comerciala a unor anticonceptionale orale.

Boala care asociaza o meningita si o uveita posterioara. Corticosteroizii pe cale generala sunt in ansamblu deosebit de eficace.

Proteina a sangelui, haptoglobina este o glicoproteina sintetizata de catre ficat. Varietatea anume de haptoglobina pe care o poseda un individ este ereditara, iar identificarea ci este utilizata in medicina legala in cursul cercetarilor de paternitate. Diminuarea concentratiei de haptoglobina din sange indica o hemoliza (distrugerea patologica a globulelor rosii). Cresterea sa este un semn de boala inflamatorie.

Boala infectioasa cronica ce se caracterizeaza printr-o atingere a pielii, mucoaselor si nervilor. Lepra este inca o boala frecventa in regiunile inter tropicale ale Africii, Asiei, Oceaniei si Americii Latine. Este o boala endemica, adica o boala care face in permanenta un numar mare de victime. Cauze -Afectiunea este cauzata de o bacterie in forma de bastonas, bacilul lui Hansen sau Mycobacterium leprae. Contagiunea nu este posibila decat in unele forme de lepra (lepra lepromatoasa); ea se face pornind de la secretiile nazale sau de la plagile cutanate ale unui bolnav, care contamineaza pielea sau mucoasele (mucoasa respiratorie) unui subiect sanatos. Simptome si semne – Evolutia leprei este foarte lenta si se intinde pe mai multi ani. Primele leziuni sunt mici pete depigmentate, in general albe, cu diametrul de cativa milimetri, unde pielea este insensibila si nu transpira. Boala ia apoi fie o forma numita tuberculoida, fie o forma zisa lepromatoasa, sau chiar o forma intermediara. – Lepra tuberculoida, cea mai frecventa, se intalneste la subiectii care au mijloace de aparare imunitara relativ eficace. Ea lezeaza mai ales nervii, indeosebi in regiunile cotului, gambei sau gatului, si acestia devin palpabili sub forma unor cordoane groase regulate sau avand portiuni cu umflaturi si strangulatii. Evolutia se face catre o extindere a leziunilor, o deshidratare progresiva a pielii, alterari ale muschilor si nervilor care duc la mal perforant plantar (ulceratii), retractii ale tendoanelor si aponevrozelor picioarelor si mainilor. – Lepra lepromatoasa, cea mai grava, se intalneste la subiectii cu mijloace de aparare imunitara insuficiente. Ea se traduce prin aparitia de leproame, noduli de culoare rosie-bruna durerosi, care sangereaza sub piele si sunt suficient de numerosi pentru a fi mutilanti. Fata, atunci cand este atinsa de astfel de leziuni, se numeste leonina (amintind de un leu). Leproamelor li se asociaza o rinita inflamatorie foarte contagioasa care poate antrena o prabusire a cartilagiilor, atingeri ale ochilor, gurii si viscerelor, o febra si o insemnata oboseala generala. Tratament – Lepra este tratata prin administrarea de sulfone; totusi, deoarece au aparut numeroase fenomene de rezistenta la acest medicament in ultimii ani, actualmente se face apel la alte produse (sulfamide, rifampicina, dofazimina). Tratamentul trebuie sa fie urmat vreme indelungata, intre 6 luni si 2 ani, chiar si mai mult in formele evoluate. El duce la vindecarea formelor debutante si impiedica evolutia formelor grave. Sinonim: lepra, boala lui Hansen.

Boala rara caracterizata prin proliferarea si acumularea unui tip special de leucocite (histiocite) in diverse tesuturi si organe din corp. Sinonime: histiocitoza cu celule Langerhans, histiocitoza X, boala Letterer-Siwe

(substanta) care produce halucinatii.

Tulburare psihica constand in perceperea unor lucruri sau fenomene care nu exista in realitate.

Termen folosit in cazul unui microorganism care necesita prezenta unor concentratii crescute de clorura de sodiu pentru o dezvoltare optima.

Afectiune cutanata ereditara, caracterizata prin bule si vezicule. Tratamentul care consta din aplicatii locale cu antiseptice si de corticosteroizi, este deceptionant, dar prognosticul este per ansamblu benign. Sinonim: pemfigus benign familial.