Dictionar medical

Inflamatie a peretilor vaginali ce poate aparea la femei la orice varsta. Cauze – O vaginita este provocata de cele mai multe ori de o infectie cu bacterii sau cu ciuperci (Candida albicans, Trichomonas, Gardnerella vaginalis), de o reactie la prezenta unui corp strain (obiect introdus de fetite, tampon vaginal uitat), de o alergie (la un produs de mentinere a igienei) sau de o atrofiere postmenopauzica a vaginului, cauzata de o micsorare a secretiei hormonale. In mod normal, vaginul este sediul unei flore microbiene, care creeaza un mediu acid protector impotriva germenilor nocivi. Daca, dintr-un motiv oarecare, echilibrul acestei flore este rupt, se instaleaza o vaginita. Cauzele aparitiei inflamatiei pot fi extrem de diferite: agenti infectiosi, folosirea antibioticelor, stresul, reactia la utilizarea unor anumite feluri de sapun, excitatia in urma unei bai fierbinti, infectie cu bacterii sau ciuperci, ca reactie la prezenta unui corp strain. Simptome si semne – Inflamatia se traduce prin pierderi vaginale anormale (leucoree), uneori sangerande, printr-o senzatie de arsura, prin mancarimi. Raporturile sexuale pot fi dureroase (dispareunie). Se manifesta printr-un miros neplacut de peste sau o secretie excesiva, cremoasa, de culoare cenusie sau cu aspect de branza de vaci usturime, dureri intensificate de urinat si de raporturi sexuale, pierderi vaginale anormale (leucoree), uneori sangerande. Uneori se instaleaza si mancarimi violente. Diagnostic si tratament – O prelevare de secretii vaginale permite sa se stabileasca germenele in cauza. Tratamentul face apel la aplicatii locale de antimicozice sau de antibacteriene (ovule ginecologice) sau la administrarea de antibiotice pe cale generala, in caz de infectie cu trichomonas sau cu Gardnerella Vaginalis. In cazul femeii aflate la menopauza, tratamentul poate cuprinde administrarea locala de hormoni (estrogeni), care refac grosimea si supletea vaginului. Tratamentul vaginitei trebuie aplicat ambilor parteneri, deoarece barbatul aparent sanatos, este in realitate purtator de de parazit si poate reinfecta femeia. El consta in administrarea orala a medicamentelor specifice, femeia insa trebuie sa faca si un tratament local cu ovule si irigatii vaginale. In perioada tratamentului este obligatorie abstinenta sexuala.

Malformatie uterina caracterizata prin prezenta unui sept care poate imparti total sau partial uterul in doua cavitati.

Este imbinarea chirurgicala a ureterei la colon.

Reprezinta reimplantarea chirurgicala a ureterei in vezica.

Substanta organica incolora, cristalizata, care se gaseste in urina si in sange.

Lichid fiziologic continut in camera anterioara a ochiului (intre cornee si cristalin). O crestere a secretiei de umoare apoasa sau o piedica in excretia ei pot provoca o crestere a presiunii intraoculare.

Vibratie sonora cu o frecventa de peste 20 000 hertz, pe care omul nu o poate auzi. Ultrasunetele sunt utilizate in diagnosticarea si tratamentul diferitelor afectiuni: – In scop diagnostic, ultrasunetele sunt intrebuintate in ecografie si in examenul Doppler. – In scop terapeutic, ultrasunetele sunt exploatate in tratamentul simptomatic al afectiunilor tesuturilor moi (muschi, ligamente, tendoane). Aceasta tehnica permite reducerea intlamatiei imbunatatind circulatia locala. – Litotripsie.

Materie grasa de origine vegetala, animala sau minerala. Uleiurile alimentare au proprietati dietetice diferite dupa compozitia lor in acizi grasi si dupa continutul in vitamine, dar valoarea lor energetica este intotdeauna identica: 900 kilocalorii pentru 100 grame. Pentru prevenirea bolilor cardiovasculare legate de aterom (depunere de colesterol pe peretele arterelor, responsabila de ateroscleroza), este recomandabila folosirea uleiurilor care contin acizi grasi nesaturati (ulei de soia, de masline, de samburi de strugure, de nuca, de floarea soarelui si de germeni de porumb) si uleiurile de peste zise „omega”, de asemenea nesaturate.

Plaga persistenta a gambei, de origine circulatorie. Un ulcer al gambei este cauzat de cele mai multe ori de o insuficienta venoasa (acumulare de sange in vene) a membrelor inferioare consecutiva unei flebite mai vechi sau mai recente sau unor varice (atunci se vorbeste de un ulcer varicos). Plagile care au alte cauze (infectie locala, cancer) sunt numite ulceratii. Toti factorii care favorizeaza leziunile vasculare predispun la ulcere: sarcina, profesie care obliga la stationarea indelungata in picioare, pentru ulcerele venoase; tabagism, alcoolism, diabet, hipercolesterolemie (nivel excesiv de colesterol in sange), hipertensiune arteriala, pentru ulcerele arteriale. Adesea, un ulcer apare ca urmare a unui traumatism local: lovitura, ranire, scarpinat etc. Ulcerul formeaza o plaga de suprafata variabila, unde straturile superficiale ale pielii sunt distruse. Tratament – Acesta vizeaza concomitent ingrijirea simptomelor si a cauzei ulcerului. Ulcerul este dezinfectat cu regularitate cu ajutorul antisepticelor, alte ingrijiri locale se desfasoara in faze succesive, determinate de evolutia plagii. In paralel cu ingrijirile locale, care sunt indelungate, dificile si pot necesita o spitalizare, este necesar sa se acorde atentie ingrijirii cauzei ulcerului. Un ulcer venos va fi tratat prin repaus, picioarele se vor tine mai ridicate decat spatele in pozitia culcat, si se vor purta bandaje elastice sau ciorapi speciali, acestia trebuind sa nu fie prea stransi pentru a nu bloca circulatia arteriala. Tratamentul unui ulcer arterial face apel la repaus, picioarele trebuind sa fie inclinate in jos, la suprimarea tutunului si alcoolului, la tratamentul unui eventual diabet si la cel al arteritei. Prevenire – Este foarte important a se asigura o buna prevenire a ulcerelor gambei, adica de a ingriji orice varice sau boala venoasa inainte de formarea unui ulcer.

Chinona mitocondriala, compus organic constituit dintr-un nucleu benzenic si un lant lateral la C6, alcatuit din n unitati de izopren.

Expiratie brusca si zgomotoasa, reflexa sau voluntara, asigurand expulzia aerului continut in plamani Cauze – O tuse poate avea origini foarte diverse: bronhopulmonare (bronsita, traheita, astm, cancer bronhopulmonar, inhalare a unui corp strain, dilatatie a bronhiilor, tuberculoza), dar si otorinolaringologice (otita, rinofaringita, sinuzita), pleurale (pleurezie, pneumotorax), cardiace (insuficienta cardiaca stanga) sau digestive (reflux gastroesofagian). 

Sistem de inregistrare la distanta a zgomotelor cardiace ale fatului. Telemonitorizarea fetala este indicata in timpul sarcinilor cu risc care nu necesita o spitalizare a femeii (intarziere moderata a cresterii intrauterine, hipertensiune arteriala moderata, amenintare de nastere prematura, sarcina multipla pornind din cea de a 2-a saptamana de amenoree). Pacienta aplica pe abdomenul sau un captor legat la o cutiuta ce contine un aparat care inregistreaza zgomotele inimii fatului. Pe cutiuta pune apoi un receptor telefonic care transmite direct, pe cale electronica, informatiile la imprimanta calculatorului central al serviciului de obstetrica sau a calculatorului de la domiciliu in cazul internarii la domiciliu, ceea ce asigura supravegherea sarcinii. Telemonitorizarea dureaza o jumatate de ora pe zi. In caz de anomalie sau de tulburare a ritmului, femeia este spitalizata pentru control.

Aditiv alimentar utilizat ca si colorant. S-a semnalat o reactie alergica incrucisata cu aspirina: persoanele alergice la aspirina sunt alergice si la tartrazina.

Sinonim: blefarorafie. Este o operatie chirurgicala ce consta in suturarea temporara una de alta a marginilor pleoapei superioare si pleoapei inferioare.

Durere de calcai. O talalgie poale fi cauzata de o atingere a calcaneului (osul calcaiului), a tendonului lui Ahile sau a aponevrozei plantare (structura fibroasa care consolideaza muschii plantei piciorului).

Fenomen de toleranta rapida a organismului fata de un medicament a carui eficacitate descreste pe masura ce se inmultesc crizele, obligand ca dozele sa creasca.

Accelerare a frecventei batailor inimii peste 90 de pulsatii pe minut. Ritmul cardiac normal variaza la majoritatea subiectilor de la 60 la 90 pulsatii pe minut, cu o medie de 70 pana la 80. Cauze – O accelerare a activitatii electrice a nodului sinusul, stimulatorul fiziologic al inimii, antreneaza o tahicardie sinusala. Ea poate fi fie naturala, ca in cursul unui exercitiu muscular, fie patologica; acesta este cazul cand ea insoteste o febra, o anemie sau in majoritatea bolilor cardiace sau pulmonare in faza lor de agravare – O tulburare a ritmului poate fi la originea unei tahicardii cu caracteristici diferite dupa portiunea inimii in care ca ia nastere: – tahicardiile atriale debuteaza in auricule, acestea putand bate cu o frecventa de 200 pana la 600 pulsatii pe minut; din fericire, nu toate aceste impulsuri sunt transmise ventriculelor, deoarece nodul auriculoventricular joaca un rol de filtru retinandu-le; de asemenea, tahicardiile atriale sunt adesea benigne; – tahicardiile jonctionale, provocate, in general, de un scurtcircuit la nivelul nodului auriculoventricular sau prin intermediul unui fascicul de conductie anormal, pot atinge un ritm de 200 pulsatii pe minut; este vorba de cele mai multe ori de forme benigne care evolueaza prin crize paroxistice (boala lui Bouveret); – tahicardiile ventriculare pot atinge 300 pulsatii pe minut; ele sunt adesea grave si greu de tolerat, deoarece ventrieulul nu mai poate sa-si mai indeplineasca functiile sale de ejectie sangvina; aceste tahicardii degenereaza uneori in fibrilatie ventriculara, care este insotita de stop cardiorespirator si de o stare de moarte aparenta Evolutie – O tahicardie poate evolua in mod complet tacit, fara simptome, ori se poate traduce prin palpitatii, prin stari de indispozitie si prin sincope. Tratament – Acesta depinde de originea si de tipul de tulburare a ritmului responsabil de tahicardie. Daca exista o cauza favorizanta (cafea, tutun, de exemplu), trebuie sa fie suprimata; de altfel, tratamentele medicamentoase antiaritmice sunt uneori adecvate. Tehnicile ablative (mai ales utilizarea de curent de radiofrecventa) constau in distrugerea pe cale endocavitara (inaintarea unei sonde pana la inima), a zonei de miocard responsabila (de exemplu, focar de hlperexcitabilitate ventriculara), responsabila de o tahicardie ventriculara rebela.

Intoxicatie cu tutun. Tutunul este consumat, in principal, sub forma de tigarete si de tigari de foi; el mai este si prizat, mestecat sau fumat cu pipa. Fumul de tutun contine nicotina (alcaloid toxic pentru aparatul cardiovascular si presupus responsabil de fenomenul de dependenta) si de asemenea si alte substante periculoase pentru sanatate, indeosebi cele care rezulta din combustia tutunului, a hartiei si a aditivilor incorporati in tigarete. Cele mai periculoase sunt gudroanele cancerigene si oxidul de carbon. Tabagismul sta la originea unor boli foarte grave, indeosebi cancere, boli cardiovasculare si boli respiratorii cronice. Se apreciaza ca el este cauza a 2 milioane de morti pe an in tarile industrializate, dintre care aproximativ jumatate din decese survin inaintea varstei de 65 ani. Candva in esenta masculin, consumul de tutun tinde sa cuprinda populatia feminina si sa atinga subiectii din ce in ce mai tineri. Femeile si tabagismul – Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) estimeaza ca, in tarile industrializate, o parte din cele 2 milioane de decese pe an legate de consumul de tutun atinge femeile, din cauza „consecintelor specifice ale tabagismului asupra sanatatii femeilor si copiilor lor”. Se apreciaza, in fapt, ca riscul de mortalitate cardiovasculara creste de 10 ori la femeile care fumeaza si care utilizeaza si pilula contraceptiva. Atunci cand femeia este gravida, tabagismul creste, de altfel, riscul de avort spontan si intarzie cresterea copilului. In sfarsit, la menopauza, fumatoarele sunt expuse unui risc mai crescut de osteoporoza (rarefiere a tesutului osos). Patologie -Afectiunile respiratorii care ating fumatorii sunt reprezentate, in principal, prin bronsita cronica. Aceasta poate evolua spre emfizem si insuficienta respiratorie cronica. – Cancerele fumatorului sunt reprezentate mai intai prin cancerul de plaman, a carui aparitie urmeaza evolutia consumului de tutun, dar cu o declarare in avans de douazeci de ani. Riscul cancerului de plaman creste o data cu intensitatea tabagismului, durata in ani a tabagismului fiind inca mai determinanta decat cantitatea fumata pe zi in aparitia acestei boli: cu cat inceputul tabagismului a fost mai precoce, cu atat mai mare este riscul aparitiei cancerului de plaman. Notiunea raspandita de „mic fumator care nu intampina nici un risc” este deci eronata: nu exista un prag in dedesubtul caruia riscul de a fi atins de un cancer pulmonar sa fie nul. Cancerele gurii (fumatorii de pipa, mestecatorii de tutun), de rinofaringe, de laringe si de esofag sunt, de asemenea, in foarte numeroase cazuri, provocate de consumul de tutun. In sfarsit, a fost demonstrata o asociere intre anumite cancere (cancerul de col uterin, cancerul vezicii) si tabagism. – Bolile cardiovasculare sunt provocate de nicotina si de oxidul de carbon, care perturba oxigenarea tesuturilor, antrenand o crestere a riscului bolilor coronariene (angor, infarct miocardic), a aterosclerozei aortei (anevrism) si a arteritei membrelor inferioare. Riscul cardiac creste daca tabagismul se asociaza cu alti factori de risc vasculari precum contraceptivele orale (pilula). Riscul de arterita este mai ridicat la diabetici. Atunci cand scleroza vasculara generata de tabagism afecteaza creierul, ea poate antrena un accident vascular cerebral. – Alte afectiuni legate de consumul de tutun sunt, in principal, ulcerul duodenal, ulcerul gastric, boala lui Crohn, osteoporoza si herniile (legate de tusea fumatorilor). Trebuie mentionat ca greutatea corporala a fumatorilor este mai mica decat cea a nefumatorilor. Dezobisnuirea de tutun – Oprirea consumului de tutun micsoreaza riscurile de aparitie a bolilor legate de tabagism: este deci oricand momentul pentru un fumator care nu e bolnav sa se opreasca. Fara o motivatie puternica, este iluzoriu sa te astepti la o oprire de durata. In cursul dezobisnuirii, diferite metode pot ajuta fumatorul. Unele, care fac apel la inlocuitori ai tutunului (guma si timbru transdermic cu nicotina), eliberate numai sub prescriptie medicala, permit marilor fumatori sa inceteze fumatul fara sa simta tulburarile pe care le poate ocaziona lipsa de tutun. Totusi, acest aport nicotinic nu trebuie sa fie prezentat ca un remediu miraculos si trebuie sa fie insotit de sustinerea unui medic, in lipsa careia sansele unei incetari de durata a fumatului sunt nule. O persoana doritoare sa se dezvete de tutun mai poate face apel la acupunctura, la auriculoterapie sau la psihoterapia de grup, desi aceste metode n-au constituit obiectul unei evaluari riguroase. Incetarea consumului de tutun poate fi insotita de o luare in greutate. Ea este provocata, pe de o parte, de un fenomen de compensatie, pe de alta parte, de intreruperea aportului de nicotina (aceasta micsorand grosimea si secretiile mucoasei gastrice, la un fost fumator pofta de mancare are tendinta de a creste) si necesita masuri dietetice adaptate. Prevenire – Tinand cont de dificultatea de a inceta fumatul, este esential sa se reduca initierea in tabagism, care se produce in mod obisnuit pe la varsta de 10-12 ani. Tabagism pasiv – Acesta priveste persoanele nefumatoare care traiesc sau lucreaza in anturajul unuia sau mai multor fumatori. Astfel, copiii supusi tabagismului parintilor pot fi victimele unor afectiuni respiratorii (rinofaringite, bronsite, astm), precum si ai unor conjunctivite sau otite. La adult, tabagismul pasiv se traduce printr-un risc crescut de cancer al plamanului si al afectiunilor cardiovasculare.

Afectiune neurologica consecutiva unei streptococii (infectie cu un streptococ). Coreea lui Sydenham, denumita in mod curent „dansul Sf. Guy” atinge copiii intre 8 si 10 ani, de doua ori mai frecvent fetele decat baietii. Simptome si semne – Coreea debuteaza prin tulburari de caracter. La capatul a mai multor saptamani apar miscari involuntare, bruste, scurte, care survin la intervale neregulate, ale fetei si membrelor si o micsorare a tonicitatii musculare. Tratament si prevenire – Miscarile anormale regreseaza la administrarea de medicamente neuroleptice. Prevenirea prin tratament antibiotic a infectiilor cu streptococ (angine) a facut practic sa dispara aceasta afectiune in tarile dezvoltate.

Fixarea trompei uterine la unul din organele vecine. Termen impropriu folosit izolat, deoarece fixarea trompei de ovar este denumita salpingoovariosindeza, iar trompa se fixeaza de uter numai in caz de amputare a ei si implantare in acest organ, operatie denumita implantare tubouterina.

Boala infectioasa provocata de o salmonella, bacterie Gram negativa care paraziteaza tubul digestiv al vertebratelor. Cauze – Salmonellozele, care prezinta numeroase varietati, sunt transmise pe cale digestiva (toxiinfectie alimentara) fie prin ingestia de apa – provenind adesea dintr-o fantana, fie prin ingestia de alimente care contin bacteria (fructe de mare crude sau insuficient preparate termic, lapte, oua). In unele cazuri, bacteria este transportata pe hrana prin intermediul mustelor, plecand de la materiile fecale infectate; hrana mai poate fi infectata atunci cand este manipulata de catre purtatori de salmonelle. Salmonelozele afecteaza indivizii fie in cazuri izolate, fie iau forma unor epidemii, in particular in colectivitati (cantine, focare, spitale). Simptome si semne – Acestea variaza dupa germenele responsabil: gastroenterita febrila, care survine la 24-48 ore de la ingestia alimentului contaminat si care este responsabila de diaree si de varsaturi sau infectia generalizata (febra tifoida si paratifoida, cauzate respectiv de Salmonella typhi si de Salmonella paratyphi). La bolnavii cu mijloacele de aparare imunitara slabite, pot surveni septicemii, complicate cu infectii pulmonare, meningeene, urinare sau osoase. Tratament si prevenire – Tratamentul consta in administrarea de antibiotice. Prevenirea necesita controlul bacteriologic al produselor alimentare si al apelor de baut, precum si depistarea si evictia din colectivitati a purtatorilor microbului. In tarile in care controalele sanitare sunt insuficiente, ingestia unor astfel de alimente, atunci cand sunt crude sau putin preparate termic (indeosebi crustaceele, laptele si inghetata) nu este indicata.

Produsul de secretie a 3 perechi de glande – parotidele, submaxilarele si sublingualele, la care se adauga secretia micilor glande existente in mucoasele labiala, linguala, bucala si palatina. Compozitia chimica a salivei variaza cantitativ si calitativ foarte mult de la un individ la altul si chiar la acelasi individ, in functie de stimulii locali si centrali.

Glucozida alcoolului salicilic extrasa din scoarta de salcie, are proprietati antipiretice si antinevralgice.

Compus din grupa salicilatilor, avand proprietati analgezice-antipiretice si antireumatice asemanatoare acidului acetil salicilic.

Este o metoda de indepartare a tatuajelor, care consta in aplicarea unei solutii facuta din apa si sare de masa, sub anestezie. Cu aceasta solutie si cu ajutorul unui instrument asemanator celui pentru dermabraziune se exfoliaza regiunea.

Sacul, invelisul in care se dezvolta embrionul.

Califica o limba acoperita cu un depozit albicios, sabur (alee). O limba saburala (sau o limba cu aspect sabural) este o manifestare care insoteste un anumit numar de boli digestive ce asociaza o infectie si tulburari digestive, ca, de exemplu, o apendicita. Ea se observa, de asemenea, a doua zi dupa un exces alimentar sau dupa consum de bauturi alcoolice si se poate manifesta si in afara vreunei boli. Atunci cand este vorba de un fenomen izolat, limba saburala nu necesita nici o investigatie.

Jgheab osos profund, situat pe fata superioara a osului sfenoid, la baza craniului, continand hipofiza.

Ruptura a unui tendon. Un tendon se poate rupe ca urmare a unei contractii prea bruste sau violente (traumatism, sprint, salt), a unei plagi (de cutit sau de un ciob de sticla), din frecari repetate indeosebi la persoanele in varsta, ori din cauza unei boli tendinoase preexistente: tendinita (inflamatie a unui tendon) recidivanta, poliartrita reumatoida etc. Simptome si semne – O ruptura tendinoasa se traduce printr-o durere violenta si printr-o impotenta functionala a regiunii mobilizate de tendonul in cauza. Din cauza unei eventualitati a sechelelor functionale, ea trebuie tratata. In caz de plaga, tendonul trebuie sa fie suturat pe cale chirurgicala; daca extremitatile lui sunt foarte departate una de alta, este uneori necesar sa se utilizeze un grefon tendinos. In absenta vreunei plagi, tratamentul este de cele mai multe ori ortopedic (aparat gipsat), chirurgia fiind, in general, rezervata sportivilor de performanta.