Dictionar medical

Tulburare a sistemului nervos, care se manifesta prin neputinta de a merge normal. Incapacitate partiala sau totala de a merge, independenta de vreun deficit muscular sau de vreo tulburare a mecanismelor elementare ale mersului.

Stiinta care studiaza fiziologia si patologia hormonilor si pe cele ale organelor care ii produc, glandele endocrine, precum si tratamentul acestei patologii.

Zgomot produs de catre alimentele lichide si de catre gazele pe care le degaja acestea in stomac sau in intestin in cursul digestiei. Borborigmele fac parte din procesul normal de digestie si constituie un fenomen pe deplin benign; nu necesita nici investigatii, nici tratamente deosebite. Sinonime: borborigm, ghiorait (popular), borborism.

Enzima pancreatica care are rol in descompunerea zaharozei in glucoza si fructoza.

Inflamatie a apendicelui xifoid.

Boala congenitala caracterizata prin uscarea si descuamarea continua a pielii din cauza cresterii stratului cornos si a scaderii secretiilor cutanate. Pielea uscata apare mai ales la nivelul bratelor si picioarelor, dar poate afecta si trunchiul.

Delir in care bolnavul e convins ca este influentat de la distanta prin sugestie, hipnoza.

Colorare in galben a pielii.

Coloratie in galben-maroniu a tegumentelor, mucoaselor sau lichidelor organismului.

Canal excretor principal al pancreasului. Canalul lui Wirsung traverseaza longitudinal pancreasul si devarsa sucul pancreatic in al doilea segment al duodenului (portiunea initiala a intestinului subtire) prin intermediul ampulei lui Vater, in care se deschide, in calitate de cale biliara principala (canalul coledoc). Examene – Canalul lui Wirsung poate fi explorat prin ecografie, eco-endoscopie, scaner si pancreatografie (radiografie a canalului lui Wirsung dupa opacifiere, constituind un timp al colangiografiei iradiografie a cailor biliare). Patologie – Acest canal poate fi sediul calculilor (litiaza) in cursul pancreatitelor cronice. El mai poate fi comprimat prin tumori ale duodenului sau ale pancreasului.

Tumora maligna a rinichiului dezvoltata pe seama tesutului renal embrionar. Tumora lui Wilms afecteaza indeosebi copilul. Foarte voluminoasa, ea se revela de cele mai multe ori printr-o crestere in volum a abdomenului. Tumora poate, de altfel, sa comprime vena cava inferioara si sa provoace edeme ale membrelor inferioare si o ascita (acumulare de lichid in cavitatea peritoneaia). Nu rar se intampla ca tumora sa afecteze ambii rinichi. Metastazele pulmonare si hepatice sunt frecvente. Diagnostic – Diagnosticul se pune pe baza ecografiei renale, a urografiei intravenoase si a scanerului abdominal, completate uneori cu o arteriografie renala. Tratament si prognostic – Tratamentul cuprinde nefrectomia (ablatia chirurgicala) a rinichiului pe care se afla tumora si, adesea, o chimioterapie si o radioterapie in caz de metastaze sau cand tumora este prea voluminoasa pentru a putea fi operata. Sinonim: nefroblastom.

Boala hemoragica ereditara cauzata de o anomalie cantitativa sau calitativa care atinge una dintre proteinele plasmei sangvine, factorul Willebrand, care intervine in procesul hemostazei. Factorul Willebrand (FVW) serveste la transportul factorului VIII, proteina plasmatica indispensabila coagularii si aderarii plachetelor la peretii vaselor atunci cand acestia sunt lezati. Simptome si semne – Sangerarile frecvente, ating mai ales mucoasele: sangerari ale nasului, evacuare de sange prin anus, fluxuri menstruale anormal de lungi si abundente la femei. Pot surveni sangerari dupa o interventie chirurgicala chiar minora, o extractie dentara sau un traumatism in schimb, hemartrozele (efuziune sangvina intr-o cavitate articulara), frecvente in caz de hemofilie, sunt rare. Diagnostic – Acesta se pune pe baza examenului clinic si a cunoasterii antecedentelor ereditare, precum si pe baza examenelor sangvine: timpul de sangerare al unei scarificari practicate pe antebrat) si timpul de cefalina (studiul procesului de tromboplastinoformare), care sunt anormal de lungi. Diagnosticul se sprijina si pe dozarea, in laborator, a factorului Willebrand si factorului VIII. Tratament – Acesta consta in prevenirea si/sau stavilirea hemoragiilor: in caz de sangerare putin importanta sau de interventie chirurgicala minora, se administreaza desmopresina sau acid aminocaproic. Sangerarile sau actele chirurgicale mai importante necesita o corectie a factorului VIII prin administrarea de crioprecipitate sau de factor VIII concentrat.

Boala congenitala caracterizata printr-o crestere in volum a limbii, o hernie ombilicala, o hipertrofie a viscerelor, un gigantism si o hipoglicemie prin exces de secretie de insulina. Boala lui Wiedemann-Beckwith este cauzata de o tulburare a dezvoltarii fetale. I se asociaza frecvent un angiom plan frontal, uneori o microcefalie (craniu de volum foarte mic fata de dimensiunile normale) si aparitia unei tumori maligne (a rinichiului, a glandelor suprarenale, a gonadelor sau a ficatului). Diagnostic – Acest sindrom poate fi depistat, inca dinainte de nastere, prin ecografie. Dupa nastere, diagnosticul este confirmat prin examen clinic si prin dozarea glicemiei. Tratament si prognostic – Singurul tratament posibil consta in corectarea hipoglicemiei si in supravegherea cu regularitate, prin ecografii abdominale indeosebi, a unei eventuale dezvoltari tumorale. Unele tumori pot face obiectul unei ablatii chirurgicale. Tratamentul precoce al hipoglicemiei a permis reducerea considerabila a sechelelor neurologice (convulsii, paralizii) ale acestui sindrom. Doar microcefalia asociata poate perturba dezvoltarea neurologica a copilului.

Tip de virus care afecteaza de obicei pasarile si tantarii, iar omul doar accidental. Este comun in Africa, Asia Centrala si de Vest si Orientul Mijlociu. O parte dintre persoanele infectate fac o boala de gravitate medie cu febra, dureri de cap, dureri musculare, uneori eruptii pe piele si edeme ale unor glande. Nu se cunosc efecte pe termen lung in urma acestor imbolnaviri. O mica parte dintre persoanele infectate fac forme neurologice severe de boala: meningite, meningoencefalite, encefalite.

Hemoragie a glandelor suprarenale care se declara in cadrul unei purpure fulminans (forma foarte grava septicemica de infectie cu meningococ). Aceasta hemoragie atinge ambele glande suprarenale; ea este legata de inflamatia difuza a vaselor sangvine, care caracterizeaza purpura fulminans si este insotita de o stare de soc. Tratamentul – Consta in administrarea de antibiotice pe cale intravenoasa, trebuie sa fie instituit de extrema urgenta. Prognosticul este rezervat.

Boala genetica rara, caracterizata prin prezenta mai multor malformatii congenitale: tumora Wilms, aniridie (lipsa partiala sau completa a irisului), malformatii genito-urinare (hipospadias, testicul necoborat) si retard mintal.

Afectiune de natura inflamatorie a vaginului si/ sau vulvei, insotita adesea de o umflare locala. Este cauzata de un virus, de un parazit sau de o ciuperca. Dezvoltarea vulvoginitei cauzate de o ciuperca este responsabila de o candidoza vulvovaginala si este favorizata de sarcina, de luarea unor medicamente antibiotice sau corticosteroizi sau de un tratament cu imunosupresoare. Vulvovaginita candidozica acuta se manifesta prin aparitia unei leucorei albe, cremoase, urat mirositoare, insotita de prurit sau arsura, uneori durere la contactul sexual, prin mancarimi, prin arsuri la mictiune si mers. Vulvovaginita candidozica cronica persista sau recidiveaza ani in sir cu aceeasi simptomatologie si necesita tratamente generale si locale potente si prelungite 2 – 4 saptamani cat si explorarea atenta pentru depistarea unor eventuali factori favorizanti neglijati.

Inflamatie a vulvei in special in zona labiilor mici si a uretrei, insotita de o scurgere abundenta si persistenta. Pielea apare inrosita si usor umflata si poate prezenta mancarimi sau usturimi. Trebuie evitata scarpinarea, hainele prea stramte, chilotii de plastic, contactul cu nisipul iritant. Cauzele – aparitiei vulvitelor sunt ciupercile Candida albicans, iritatiile sau alergiile. In functie de cauza identificata, tratamentul consta in aplicarea locala de creme antipruriginoase sau antiseptice, tratament antimicotic, antibacterian, antiviral sau antiinflamator. Se fac bai cu sapun acid, iar daca vindecarea intarzie se consulta medicul. In formele cu transmitere sexuala, se recomanda tratamentul partenerului.

Totalitate a organelor genitale externe ale femeii. Structura – Vulva este o proeminenta ovoidala pe care se inalta o pilozitate de forma triunghiulara si care se intinde de la pubis la anus. Ea prezinta o fanta mediana (fanta vulvara) care o imparte in doua pliuri cutanate laterale, labiile mari. Acestea acopera mai mult sau mai putin in totalitate alte doua pliuri ale mucoasei, labiile mici, care se unesc in fata pentru a forma capusorul clitorisului, mic organ erectil care masoara in total (radacina, corp si gland) intre 6 si 7 centimetri in lungime. Labiile mici delimiteaza un spatiu virtual. Vestibulul, al carui fund comporta doua orificii, cel al uretrei in fata si cel al vaginului in spate. Fiziologie – ?Vulva intervine in trei functii: mictiunea, in cursul careia jetul de urina este canalizat prin buzele (labiile) mici, nasterea, in timpul careia orificiul vulvar se largeste pentru a lasa sa treaca fatul si raporturile sexuale. In timpul carora buzele (labiile) mari si cele mici cresc in volum, in timp ce secretia glandelor vestibulare lubrifiaza vulva si vaginul. Patologie – Printre patologiile vulvei, cele mai frecvente sunt infectiile. Tumorile sunt benigne sau maligne (cancer de vulva).

Variola (bubat mare sau varsat mare) este o boala infectioasa si contagioasa, de natura virotica, ce se transmite pe cale respiratorie. Se caracterizeaza prin aparitia pe suprafata pielii a numeroase pustule care, dupa vindecare, lasa cicatrice definitive. Dupa o perioada de incubatie de 12 zile, maladia incepe cu o combinatie de febra ridicata, dureri de cap, dureri musculare si afectare generala cu prostratie. Dupa 2 pana la 5 zile, apare o eruptie pe mucoasa orala si faringala, pe fata si antebrate, care se propaga pana la trunchi si picioare, dupa 2 zile aceasta devenind o eruptie veziculara si apoi o eruptie pustulara. Riscul transmiterii este ridicat mai ales in prima saptamana a maladiei. Exista doua forme clinice ale variolei: variola majora si variola minora. Variola minora este forma cea mai putin severa, iar variola majora este forma mai grava, cu o rata a mortalitatii de aproximativ 30%. Exista totodata doua forme rare ale acestei maladii: o forma hemoragica (eruptie insotita de sangerarea mucoasei si a pielii) si o forma maligna, caracterizata prin leziuni plate care nu formeaza pustule.

Malformatie congenitala masculina constant din prezenta, in uretra, a doua pliuri mucoase care impiedica urina continuta in vezica sa se evacueze in mod normal. Valva uretrala este malformatia obstructiva a aparatului urinar jos (vezica, uretra) care se observa de cele mai multe ori la baieti. Simptome si semne – O valva uretrala este o malformatie grava, insotita uneori si de alte malformatii congenitale (duplicitate renala, megaureter). Ea se traduce printr-o dilatatie a vezicii si a aparatului urinar inalt (rinichi, uretere) care poate avea drept consecinta, in cazul in care valva impiedica complet scurgerea urinei, o insuficienta renala prin distrugerea ambilor rinichi. Daca obstructia este moderata, valva uretrala se manifesta printr-un jet mictional anormal de firav, prin pierderi nocturne de urina si prin infectii urinare repetate. Tratament si complicatii – Tratamentul consta, intr-un prim timp, in drenarea vezicii punand, sub anestezie generala, o sonda uretrala sau un cateter suprapubian pentru a suprima dilatatia rinichilor si a ureterelor (ceea ce poate lua de la cateva zile pana la cateva saptamani). Intr-un al doilea timp, valvele uretrale sunt incizate si distruse pe cale endoscopica (uretroscopie). Este vorba de un tratament complex, ale carui sechele (insuficienta renala, incontinenta urinara, ingustare a ureterei) sunt frecvente si justifica o supraveghere regulata timp de mai multi ani.

Proces de fromare a unor vacuole – formatiuni intracitoplasmatice, care contin diferite substante si sunt inconjurate de membrane.

Organit important al celulei delimitat de o membrana plasmatica numita tonoplast, care isi mareste volumul periodic, umplandu-se cu apa, iar apoi se contracta brusc, eliminand continutul in afara celulei. Sub actiunea diferitilor factori, forma si distributia vacuolelor in celula pot varia. Vacuolele, dupa rolul fiziologic si consistenta lor, pot fi grupate in: vacuole neuronare, vacuole digestive, vacuole gazoase si vacuole propriu-zise care au in interior suc celular care este un produs metabolic al protoplastului.

Materie grasa alimentara obtinuta plecand de la smantana laptelui de vaca. Untul este, atunci cand este consumat crud, una dintre cele mai digeste materii grase. El este bogat in vitamina A (o ratie de 25 grame permite acoperirea a aproximativ 30% din necesitatile zilnice ale copilului si ale adultului) si aduce, de asemenea, vitamina D necesara organismului. El contine acizi grasi esentiali indispensabili constituirii corecte a creierului la copil. Valoarea sa nutritiva este ridicata (780 kilocalorii pentru 1OO grame). Intr-un volum mic, untul constituie o sursa importanta de energie utilizabila rapid de catre organism.

Afectiune caracterizata printr-o culoare galben-verzuie a unghiilor de la degetele de la maini si de la picioare. Acest sindrom rar este legat de o obstructie a circulatiei limfatice, ea insasi cauzata de o afectiune respiratorie cronica (infectii bronhopulmonare repetate, fibroza respiratorie, pleurezie), de o boala a tiroidei, de un limfom sau de un cancer profund. In afara culorii lor neobisnuite, unghiile sunt anormal de groase si curbate; mai mult, cresterea lor este net incetinita. Doar un tratament al afectiunii responsabile de acest sindrom poate antrena o regresie a simptomelor.

Unghii de la mana, deformate astfel incat capata forma unei sticle de ceas. Cauzele aparitiei unghiilor hipocratice sunt reprezentate de afectiuni respiratorii (tbc, abces pulmonar), cardiace (endocardita infectioasa), digestive (hepatita cronica, boala Crohn), hematologice (poliglobulii).

Se spune despre un segment sau o zona a corpului ca este tumefiat (inflamat) daca aceasta prezinta o crestere a volumului datorata unei inflamatii (tumefactii). Sinonim: inflamat, congestionat, tumefiat.

Durere si redoare unilaterale ale umarului si ale mainii corespunzatoare. Sindromul umar-mana face parte din algodistrofii. De origine necunoscuta, el poate surveni dupa un infarct miocardic (el se declanseaza atunci pe partea stanga), in cursul unei zona zoster a membrului superior sau al unui traumatism important al umarului; sindromul este mai frecvent la diabetici. Mana afectata devine calda, umeda, rosie si umflata; intr-un stadiu mai tardiv, ea poate intepeni in semiflexie si poate lua un aspect violaceu si rece. Umarul este adesea foarte blocat. Sindromul dispare in majoritatea cazurilor de la sine dupa un an sau doi; acest interval poate fi scurtat prin fizioterapie, asociata uneori cu infiltratii de corticostcroizi in umar.