Dictionar medical

Sectionarea chirurgicala a unei valvule cardiace.

Atingere a unei valvule a inimii. Cauze – Valvulopatiile au cauze variate: congenitale (malformati), inflamatorii (reumatism articular acut), infectioase (endocardita – infectie a valvelor inimii), degenerative, legate de varsta, ischemice prin insuficienta coronariana (angor, infarct). In sfarsit, exista o atingere a valvulei mitrale provocata de ruperea cordajelor sale: nemaifiind legata de ventriculul stang, valvula mitrala se indreapta spre auriculul stang in momentul sistolei. Diferite tipuri de valvulopatie – Leziunile unei valvule antreneaza fie ingustarea (stenozarea) sa, fie o insuficienta. – lngustarea valvulara provoaca o jena in timpul trecerii sangelui, valvula nefiind suficient de deschisa in diastola (umplere a cavitatilor cardiace) pentru valvulele mitrala si tricuspida si in sistola (contractie cardiaca) pentru valvulele aortica si pulmonara. Insuficienta valvulara, denumita si scurgere, ori incontinenta, este legata de o absenta a etanseitatii valvulei in diastola pentru valvulele aortica si pulmonara, in sistola pentru valvulele mitrala si tricuspida. Simptome si evolutie – Valvulopatiile minore pot trece neobservate. Totusi, chiar in acest stadiu, ele se complica destul de usor in endocardita, prin propagarea pe cale sangvina plecand de la un focar infectios. In alte cazuri, se observa tulburari de ritm (palpitatii), stari de rau, un angor (angina pectorala), semne de insuficienta cardiaca (jena respiratorie). Simptomele pot sa nu apara decat la efort inainte de a deveni permanente. Orice anomalie valvulara importanta are rasunet asupra auriculului sau a ventriculului, in amonte de valvula atinsa: dilatatia auriculului, dilatatia ventriculului sau ingrosarea peretelui sau. In plus, travaliul inimii creste, ceea ce explica evolutia posibila spre o insuficienta cardiaca. Diagnostic – O valvulopatie este suspectata la auscultatie prin perceperea unui suflu (zgomot anormal prelungit). Sunt necesare examene complementare: electrocardiografie, radiografie a toracelui, ecografie a inimii, cateterism cardiac (introducerea intr-un vas periferic a unei sonde impinse pana in inima). Tratament – Valvulopatiile minore necesita o supraveghere medicala care permite, in particular, prevenirea endocarditei, indeosebi prin luarea de antibiotice inainte si in timpul ingrijirilor stomatologice sau a oricarei interventii chirurgicale asupra unui focar infectios cu scopul de a evita introducerea unui germene in circulatia snagvina. Printre valvulopatiile scvere, unele (stenoza mitrala cu valve suple, stenoza pulmonara) pot beneficia de o valvuloplastie. Inlocuirea valvulei printr-o proteza mecanica sau printr-o grefare de valva biologica, zisa bioproteza, priveste valvulopatiile aortice si valvulopatiile mitrale neaccesibile unei valvuloplastii.

Inflamatie a valvulelor inimii – poate fi datorita unei infectii microbiene, de cele mai multe ori streptococice, in cadrul reumatismului poliarticular acut sau actiunii unor toxine microbiene.

Cele 4 pliuri membroase care canalizeaza sangele in ineriorul inimii pentru ca el sa se scurga intr-o singura directie. Diferite tipuri de valvule cardiace – Cele doua valvule auriculoventriculare, cea mitrala la stanga si cea tricuspida la dreapta, formate, respectiv, din 2 si 3 valve, sunt localizate la intrarea ventriculelor. Cele doua valvule arteriale, aortica la stanga si pulmonara la dreapta, formate fiecare din cate 3 valve sigmoide, la originea aortei si a arterei pulmonare. – Valvula mitrala este deschisa in timpul umplerii ventriculului stang, lasand sa treaca nestingherit sangele care vine de la auriculul stang. In timpul contractiei ventriculare, ea se inchide in mod etans. – Valvula tricuspida este deschisa in timpul umplerii ventriculului drept si se inchide in timpul contractiei ventriculare. – Valvula aortica se deschide sub presiunea sangelui in timpul contractiei ventriculului stang (sistola) si se inchide in timpul relaxarii sale (diastola), o data sangele ejectat in aorta . – Valvula pulmonara se deschide in cursul contractiei ventriculului drept, pentru a permite ejectarea sangelui spre plamani, apoi se inchide pentru a evita refluxul sangvin. Patologie – Valvulopatiile, atingeri ale valvulelor cardiace prin stenoza (ingustare) sau prin insuficienta (lipsa de etanseitate) valvulara, pot fi de origine infectioasa, inflamatorie sau degenerativa.

Este un apendice musculomucos suspendat de marginea posterioara a valului palatin, in fundul cavitatii bucale. Lueta este un organ carnos, cu o lungime de 10 pana la 15 milimetri, care se poate misca si contracta. Ea joaca un rol esential in deglutitie si in emisia sunetelor, controland curgerea de aer la intrarea in faringe. Lueta poate deranja respiratia in timpul somnului si poate provoca sforaituri. Sinonime: omusor, lueta.

Cancer genital feminin care poate afecta fie colul, fie corpul uterin (endometru). Cancerul colului uterin – Este cel mai frecvent dintre cancerele aparatului genital feminin. El ocupa cel de al doilea loc printre cancerele feminine, dupa cancerul sanului. Acest cancer apare mai ales inainte de menopauza si la femeia care a avut mai mult de un copil.

Uter ce prezinta o singura insertie tubara, trompa de partea opusa fiind absenta.

Este o inflamatie acuta, subacuta sau cronica a peretelui ureteral, de cele mai multe ori de origine infectioasa.

Conduct care permite urinei sa se scurga din bazinetul renal in vezica. Structura – Ureterele, in numar de doua, sunt dispuse vertical de o parte si de alta a coloanei vertebrale. Fiecare uretera masoara aproximativ 1 centimetru in diametru si 25-30 centimetri in lungime. Ele pornesc din abdomen si se termina in micul bazin. Unele persoane se nasc cu o duplicitate ureterala (prezenta unei duble uretere pentru un singur rinichi); aceasta malformatie nu are nici o consecinta functionala.

Portiunea urechii cuprinzand pavilionul si conductul auditiv extern pana la membrana timpanica.

Organ al auzului si al echilibrului. Structura – Urechea cuprinde trei parti: externa, medie si interna. – Urechea externa este formata din pavilionul cartilaginos si din conductul auditiv extern. Pielea care tapeteaza conductul contine glande ce secreta cerumenul (ceara). – Urechea medie cuprinde casuta timpanului, cavitate cubica separata de urechea externa prin membrana timpanului si de urechea interna prin doua mici membrane, fereastra rotunda si fereastra ovala. Intre timpan si fereastra ovala sunt situate trei oscioare, in ordine, ciocanul, nicovala si scarita. Urechea medie contine si trompa lui Eustachio, canal care leaga casuta timpanului de rinofaringe. – Urechea interna este formata din labirint, un ansamblu de canale avand o forma complexa. Labirintul este impartit in doua portiuni, anterioara si posterioara. Labirintul posterior (denumit uneori si vestibul) cuprinde o zona dilatata, vestibulul propriu-zis, in care se deschid trei canale in forma de semicerc, canalele semicirculare; aceste structuri controleaza echilibrul. Nervul cohlear, care pleaca din labirintul anterior, si nervul vestibular, care pleaca din labirintul posterior, se unesc pentru a forma nervul cohleovestibular, ori nervul auditiv, care isi continua drumul in conductul auditiv intern. Fiziologie – Urechea cuprinde doua tipuri de structura, sistemul auditiv si sistemul vestibular. – Sistemul auditiv cuprinde un aparat de transmisie, format din urechea externa si medie si un aparat de perceptie, format din labirintul anterior (cohleea urechii interne). – Sistemul vestibular este format din vestibul, care da informatii privind acceleratia lineara a capului si canalele semicirculare, care dau informatii in ce priveste acceleratia unghiulara a capului. Patologie – Se deosebesc bolile sistemului auditiv si cele ale sistemului vestibular. – Bolile sistemului auditiv pot afecta diferitele parti ale urechii. Tulburarea cea mai frecventa a urechii externe este dopul de cerumen. Infectiile conductului auditiv extern sunt otitele externe. Principalele boli ale urechii medii sunt otitele acute si cronice, traumatismele timpanului, indeosebi cele cauzate de betitioarele speciale cu vata si otospongioza. Patologia urechii interne este provocata mai ales de imbatranire, de traumatismele legate de zgomot, de medicamentele ototoxice, de traumatismele craniene si de labirintite. – Bolile sistemului vestibular sunt reprezentate, in principal, de boala lui Meniere.

Derivati ai acidului uric. O concentratie crescuta de urati in sange si urina apare in boala numita guta.

Denumita frecvent ecografie, reprezinta utilizarea ultrasunetelor in vederea stabilirii diagnosticului.

Indicatii:Hemoroizi, fisuri anale superficiale, inflamatii rectale.

Aceasta pierdere de substanta de la nivelul pielii poate privi mai multe straturi cutanate (epiderm, derm, hipoderm) dupa cum ea este mai mult sau mai putin superficiala. Cauze – O ulceratie cutanata este de cele mai multe ori de origine circulatorie, infectioasa sau maligna. – Cauzele circulatorii (venoase, arteriale, capilare sau mixte) antreneaza mai ales ulcere ale membrelor inferioare. La persoanele a caror mobilitate este redusa (deoarece stau prea mult in pozitie sezanda sau zac la pat), ulceratiile se localizeaza in punctele de sprijin ale corpului (calcaie, sacrum, solduri, umeri), formand plagi profunde, escarele. – Cauzele infectioase sunt prezente frecvent in cursul bolilor acute sau cronice: boli bacteriene ale pielii (piodermite cu stafilococi sau cu streptococi), infectii cu ciuperci (micoza, sporotricoza) sau gome ulcerate (tuberculoza, sifilis). – Cauzele maligne sunt tumorile maligne ale pielii (epitelioame bazocelulare sau spinocelulare, melanoame maligne etc.), care se ulcereaza adesea, ori localizari cutanate ale cancerelor sangelui sau sistemului limfoid.

Distrugere localizata a mucoasei stomacului si duodenului (segmentul initial al intestinului subtire). Diferite tipuri de ulcer gastroduodenal – Ulcerul duodenal este cel mai frecvent si afecteaza mai ales prima parte a duodenului. El survine de preferinta la barbat, iar aparitia sa este favorizata de numerosi factori: o secretie gastrica crescuta de acid clorhidric, hipergastrinemie (nivel excesiv de gastrina in sange din cauza unei hipersecretii de gastrina, hormon secretat de antrul gastric), infectie locala cu un germene, Helicobacter pylori, tabagism, stres fizic sau psihic, medicamente (aspirina, corticosteroizi) etc. – Ulcerul gastric sau ulcerul stomacal este de trei ori mai putin frecvent decat ulcerul duodenal. El este legat mai ales de o fragilitate a mucoasei gastrice, de cele mai multe ori consecutiva unor agresiuni, indeosebi medicamentoase (antiinflamatoare nesteroidiene, corticosteroizi). Simptome si semne – Simptomul major al ulcerului gastroduodenal este o durere asemanatoare cu o crampa sau cu o arsura, care poate fi deosebit de intensa. Situata in epigastru (partea de sus a abdomenului), aceasta durere apare la 2-3 ore dupa masa si este calmata prin alimentatie. Crizele dureroase care survin intr-un interval de cateva saptamani lasa locul unor perioade mai mult sau mai putin indelungate de remisiune. Diagnostic si evolutie – Fibroscopia esogastroduodenala (examen endoscopic al esofagului, stomacului si duodenului, cu ajutorul unui tub dotat cu un sistem optic si introdus prin gura) confirma diagnosticul si permite sa se faca prelevari de mucoasa cu scopul de a verifica daca nu cumva este vorba de un cancer. Oricare i-ar fi localizarea, ulcerul gastroduodenal evolueaza spre cronicizare: dupa cicatrizarea ulcerului, reusita este frecventa intr-un rastimp mergand de la cateva saptamani la cateva luni. De altfel, spre deosebire de ulcerul duodenal, care nu degenereaza, ulcerul gastric predispune la cancer de stomac: pacientul care este atins de un ulcer gastric trebuie sa beneficieze de o supraveghere medicala regulata. Complicatiile acute survin mai ales in caz de ulcer duodenal: hemoragii digestive (hematemeza- emisie de sange pe gura, melena – emisie de sange digerat in fecale), perforatie intestinala responsabila de o peritonita si stenoza piloroduodenala, tranzitorie sau ireversibila. Tratament – Tratamentul ulcerului gastroduodenal este mai intai de toate medicamentos: administrarea de antisecretoare, asociate eventual cu antiacide, suprimarea factorilor favorizanti (oprirea administrarii de medicamente gastrotoxice, a tutunului), in caz de esec al acestui tratament sau de aparitie a unor complicatii acute, este necesara o interventie chirurgicala. Tehnicile sunt, pentru ulcerul duodenal, vagotomia (sectionarea nervului pneumogastric) si pentru ulcerul gastric, gastrectomia partiala (ablatia unei parti a stomacului). Pentru a evita recidivele, este absolut necesar sa se procedeze la eradicarea germenului Helicobacter pylori printr-un tratament antibiotic adecvat.

Examen al unei cavitati naturale a corpului uman practicat cu unul sau doua degete. Diferite tipuri de tuseu medical – Tuseul rectal, care se practica cu indexul, imbracat intr-un deget de manusa lubrifiat, permite explorarea anusului, a partii joase a rectului, a fundului de sac Douglas (partea de jos a cavitatii peritoneale) si a prostatei. Acest examen este practicat in special incepand cu varsta de 50 ani in cursul vizitelor medicale de rutina cu scopul de a evita eventualele leziuni prostatice. – Tuseul vaginal, examen practicat de un ginecolog sau de un generalist, este efectuat cu ajutorul a doua degete, indexul si mijlociul, acoperite cu o manusa lubrifiata. Asociat palparii abdominale, tuseul vaginal permite examinarea colului uterin, a uterului si anexelor sale (trompe, ovare). Un tuseu vaginal permite, de asemenea, sa se depisteze o anomalie de pozitie sau o crestere a dimensiuni lor uterului, prezenta unei mase pe uter, pe ovare sau pe trompele uterine (fibrom uterin, chist al ovarului sau piosalpinx, adica prezenta puroiului in trompe), o crestere a volumului sau o anomalie a consistentei colului uterin (cancer).

Insuficienta ovariana cauzata de o anomalie cromozomica, antreneaza malformatii corporale usoare, o inaltime mica, o absenta a pubertatii si o sterilitate. La femeia normala, cariotipul (cartografia cromozomilor) cuprinde doi cromozomi X. La femeile atinse de sindromul Tumer nu exista decat un singur cromozom X din cauza pierderii de materiale genetic in cursul primelor diviziuni celulare care urmeaza fecundatiei. Aceasta absenta a unuia dintre cei doi cromozomi sexuali antreneaza o anomalie a formarii ovarelor in timpul vietii intrauterine. Simptome si semne – Acestea sunt foarte variabile de la un subiect la altul. Toracele e bombat, mameloanele departate, gatul uneori palmat (o banda de piele leaga baza gatului de umar), nevi frecventi. Se mai poate intalni un cubitus valgus (deviere a antebratului in afara, in cursul extensiei sale complete). Nu exista o dezvoltare a sanilor, nici pilozitate pubiana sau axilara, nu apare fluxul menstrual. Inaltimea se stabileste in final in jur de 1,40 metri. Diagnostic – Diagnosticul nu este pus intotdeauna inainte de pubertate din cauza absentei simptomelor foarte caracteristice sau deranjante. La varsta pubertatii, dozarile hormonale evidentiaza un nivel de gonadotrofine (hormon foliculostimulant FSH si hormon luteinizant LH ridicat, si un nivel de estrogeni deosebit de jos. Ovarele sunt de obicei atrofice, examinarea facandu-se prin celioscopie. Diagnosticul este confirmat de catre cariotip. Diagnosticul prenatal este posibil prin stabilirea precoce a cariotipului (efectuat in urma unei biopsii de trofoblast in a 10-a saptamana de amenoree sau dupa o aminocenteza in a 17-a saptamana). Ecografia sistematica in al doilea trimestru al sarcinii nu permite sa se determine cu certitudine prezenta anomaliei. Tratament – In ultimii ani, un tratament cu injectii de somathormon de sinteza este propus spre aplicarea fetitelor cu sindromul Turner, urmarind sa duca la cresterea inaltimii lor definitive. Atunci cand inaltimea pare sa ramana mica, ori in paralel cu acest tratament, luarea de estrogeni si de progestative permite aparitia unui ciclu menstrual artificial, modifica putin cate putin silueta (repartitia grasimilor) si face sa apara caracterele sexuale feminine. In schimb, sterilitatea este definitiva. Sinonim: monosomie X.

Alunecarea unui segment intestinal in lumenul segmentului adiacent, ceea ce poate avea drept consecinta o obstructie intestinala.

Organ care constituie invelisul corpului. Pielea este un organ viu, nu o simpla membrana, de o mare importanta fiziologica. Structura – Pielea cuprinde trei straturi suprapuse, epidermul, dermul si hipodermul, si formeaza, impreuna cu anexele (perii, parul, unghiile si glandele), tegumentul. Epidermul este un epiteliu (tesut format din celule juxtapuse) cuprinzand diferite tipuri de celule. Dermul este un tesut conjunctiv (care joaca rol de nutritie si de sustinere), format din celule numite fibroblaste, din fibre de colagen si din fibre elastice. Hipodermul este o varietate de tesut conjunctiv, tesutul adipos. Anexele cuprind fanerele (peri, par, unghii), foarte bogate in keratina; glandele sudoripare sau sudorale, care secreta sudoarea; glandele sebacee secreta sebum, care formeaza o pelicula protectoare la suprafata pielii. Functii – Pielea asigura o protectie impotriva agentilor fizici si chimici, intarita prin actiunea keratinei si a melaninei. Ea joaca un rol senzorial multumita receptorilor nervosi microscopici, sensibili la pipait, durere si temperatura. Pielea mai intervine si in termoreglare (mentinerea unei temperaturi interne constante) prin dilatarea vaselor sangvine cutanate si prin evaporarea sudorii, ceea ce permite evacuarea unui exces de caldura. Patologie – Actualmente se cunosc mai mult de 2000 de boli de piele, susceptibil sa fie clasificate in diferite grupe in functie de cauza lor. Dovada importanta a imbatranirii in ansamblu a organismului, imbatranirea cutanata depinde de trei ordine de factori: un factor genetic, variabil de la un individ la altul, factori externi, reprezentati indeosebi prin expunerea solara – factor esential al imbatranirii cutanate de suprafata si factori de mediu legati de conditiile socioeconomice, de igiena vietii, de o alimentatie prea bogata sau, invers, de o malnutritie, de intoxicatiile cu alcool, cu tutun, cu droguri, si, in sfarsit, de starea de sanatate a subiectului. Imbatranind, pielea se atrofiaza, se subtiaza; ea se creponeaza usor (piele „tip foita de tigara”), se deshidrateaza, devine aspra la pipait. Pete inchise la culoare, legate indeosebi de expunerea solara, apar pe spatele mainilor, pe frunte si pe obraji; pete rosii hemoragice, denumite purpura lui Bateman, pot fi observate pe antebrate si pe gambe; ele sunt legate de o mai mare fragilitate a micilor vase ale dermului. Apar riduri, predominand mai intai pe brazdele care merg de la nas la buze si la frunte, apoi se intind la obraji. Placi galbene si mai mult sau mai putin groase pot aparea, mai ales, pe ceafa. Mijloacele de lupta impotriva acestei imbatraniri sunt temporare si, in ansamblu, cu eficacitate limitata. Petele pigmentate pot fi distruse cu azot lichid, cu bisturiul electric sau cu laserul cu dioxid de carbon. Ridurile sunt atenuate cu ajutorul curentilor electrici sau al injectiilor cu colagen in piele. Peelingul, aplicatiile de substante care desprind stratul superficial al epidermului, nu au, in general, decat un efect trecator. Chirurgia estetica, in sfarsit, propune numeroase solutii (lifting, indeosebi). In schimb, este posibil sa se intarzie aparitia imbatranirii cutanate. Factorul de departe cel mai important este reducerea expunerii la radiatiile solare, lucru care trebuie sa fie facut din copilarie. Atunci cand expunerea solara nu poate fi evitata, pielea trebuie sa fie protejata cu creme sau cu lapte cu efect antisolar, alese cu grija in functie de natura pielii si de gradul de insorire. Sinonim: piele.

Examen care permite vizualizarea unui fat, prin folosirea tehnicii cu ultrasunete. Indicatii – In primul trimestru de sarcina, ecografia obstetricala permite sa se realizeze diagnosticarea vitalitatii embrionului, sa se determine varsta sarcinii si sa se detecteze o sarcina multipla sau extrauterina. – In al doilea trimestru (catre a 22-a saptamana de amenoree aproximativ), ea serveste la controlul inaltimii fatului, al miscarilor sale si al batailor inimii fatului. Ea permite, de asemenea, sa se verifice daca se desfasoara normal cresterea sa. – In al treilea trimestru (catre a 32-a saptamana de amenoree), ea permite verificarea morfologiei fatului si detectarea eventualelor malformatii tardive, evaluarea cantitatii de lichid amniotic si a pozitiei placentei. Ecografia mai permite in plus sa se cunoasca sexul copilului, chiar daca este vorba de gemeni sau tripleti, cu o mica marja de eroare, doar in cazurile rare in care pozitia impiedica sa i se vada organele genitale. Atunci cand sunt necesare analize, ecografia obstetricala permite sa se ghideze o punctie de lichid amniotic sau de sange fetal, sau chiar prelevarea de vilozitati coriale (tesut placentar). In anumite cazuri, in sfarsit, ecografia permite sa se realizeze in utero mici interventii privind anomaliile care sunt luate in grija de indata ce nasterea copilului va fi posibila, in functie de maturitatea pulmonara. Tehnica – O sonda este pusa pe piele si plasata pe corpul pacienrului deasupra zonei de explorat. Ea este dotata cu un emitator de ultrasunete (unde acustice nepercepute de urechea umana) care traverseaza organele, dar sunt in parte reflectate dupa diferentele de densitate ale tesuturilor intalnite. Desfasurare – Inainte de a 4-a luna de sarcina, ecografia obstetricala necesita ingerarea unei cantitati de apa suficiente pentru a umple vezica, astfel ca ea sa nu apara. Examenul este nedureros si dureaza intre 10 si 20 de minute. Pacienta este lungita pe spate, cu abdomenul dezgolit. Abdomenul este uns in prealabil cu gel pentru a favoriza transmiterea ultrasunetelor. Medicul aplica atunci sonda si o deplaseaza observand tot timpul fatul pe ecranul sau de control. El poate da imediat indicatii cu privire la rezultat. Ecografia nu comporta riscul pe care il prezinta razele X. Nu exista efect secundar cunoscut.

Tehnica de examinare care asociaza explorarea ecografica, prin reflexia ultrasunetelor in organe, si endoscopia. Indicatii – Ecoendoscopia serveste mai ales la explorarea tubului digestiv. Pe calea superioara sau inalta (endoscopul introdus prin gura), tehnica este utilizata, in principal, pentru a determina existenta si intinderea tumorilor esofagiene sau gastrice, benigne sau maligne. Studiul afectiunilor acute sau cronice ale pancreasului (tumorale, infectioase) fac, de asemenea, apel la aceasta tehnica, ca in cazul bolilor biliare cu diagnostic are dificila Ecoendoscopia inferioara sau joasa, cu introducerea endoscopului prin anus, studiaza indeosebi tumorile rectale si permite sa se aprecieze intinderea unei tumori si cercetarea ganglionilor adiacenti. Desfasurare – Ecoendoscopia inalta (superioara) necesita de cele mai multe ori o anestezie generala, usoara, care nu adoarme complet pacientul. Acesta este examinat pe nemancate. Un fibroscop-endoscop, dotat cu fibre de sticla care trimit o imagine pe un ocular (sistem optic plasat pe partea ochiului observatorului) sau pe un ecran, este introdus prin gura. Apoi un endoscop, dotat la extremitatea sa cu un balonas plin cu apa pentru a favoriza trecerea ultrasunetelor, este introdus pe aceeasi cale pana in esofag, stomac sau duoden. Examenul dureaza intre 15 si 30 minute. Ecoendoscopia pe calea joasa (inferioara) se desfasoara in acelasi mod, dar nu necesita anestezic.

Tehnica de imagerie utilizand ultrasunete si destinata explorarii inimii. Ecocardiografia transtoracica – Acest examen utilizeaza o sonda ecografica plasata pe torace in fata inimii. Bolile cardiace congenitale pot fi decelate prin ecocardiografie transtoracica. Sunt utilizate diferite planuri de sectiuni, sub diferite incidente. Ecocardiografia transesofagiana – Ecocardiografia transesofagiana completeaza ecografia transtoracica in cazul cautarii unui trombus (cheag) intr-un auricul, a unei comunicari interauriculare, a unei anomalii valvulare mitrale (prolaps, vegetatii de endocardita) sau a unei anomalii a aortei toracice (anevrism, trombus, disectie). Ea furnizeaza imagini mai precise ale auriculelor, ale septului interauricular si ale valvulei mitrale. Dupa anestezie locala, este introdusa o sonda prin gura si coborata pe esofag, pana la nivelul auriculelor Acest tip de ecografie se efectueaza in maniera bidimensionala. Acest examen necesita existenta unui material de reanimare, deoarece se poate produce o tulburare de ritm sau o falsa-ruta dupa varsaturi.

Examen care utilizeaza ultrasunetele pentru a masura viteza circulatiei sangvine. Indicatii – Examenul Doppler este prescris, in principal, in cardiologie (afectiuni ale inimii, ale arterelor si ale venelor) si in neurologie (afectiuni ale creierului). – Examenul Doppler cardiac permite studierea miscarilor sangelui intre diferitele cavitati cardiace. El este solicitat atunci cand se banuieste o comunicare anormala intre auricuie sau ventricule, ori o anomalie de functionare a val velor cardiace (ingustarea sau insuficienta valvulara) – Examenul Doppler transcranian permite studierea miscarilor sangelui in arterele intracerebrale, urmarite prin oasele craniului. – Examenul Doppler vascular permite studierea miscarilor sangelui in arterele sau in venele organismului. El permite, de asemenea, analiza unei arteriopatii a membrelor inferioare si depistarea unei flebite. Principiu – O sonda emite ultrasunete care se reflecta pe globulele rosii apoi sunt culese de un receptor situat pe aceeasi sonda. Se produce un efect Doppler: frecventa undelor reflectate depinde de viteza globulelor rosii (frecventa creste cu viteza) si permite deci masurarea vitezei. Aparatul emite un sunet cu atat mai ascutit cu cat viteza este mai mare si mai ales furnizeaza un grafic pe ecranul de televizor sau pe hartie. Cuplarea cu ecografia permite vizualizarea formei structurii anatomice examinate (artera, inima), vedere in sectiune, in acelasi timp cu fluxul sangvin care o traverseaza. Utilizarea diferitelor tipuri de sonde si a frecventelor variate permite studiul structurilor vasculare mai mult sau mai putin profunde. Desfasurare – Examenul Doppler nu necesita nici o pregatire deosebita, nici anestezie, nici spitalizare; el este nedureros. Regiunea examinata este dezbracata, iar medicul pune pe piele o sonda in forma de creion, apoi o deplaseaza, paralel cu traiectul arterei studiate, de exemplu. Dupa examen nu este necesara nici o supraveghere, deoarece acesta nu antreneaza vreun efect secundar. Sinonim: Doppler (examen), velocimetrie.

Afectiune grava care survine, in general, la sfarsitul sarcinii, caracterizata prin convulsii asociate unei hipertensiuni arteriale. Semne si simptome – Boala incepe de cele mai multe ori in al treilea trimestru de sarcina la o femeie care n-a nascut niciodata; ea se manifesta mai intai printr-o hipertensiune arteriala, o prezenta excesiva de proteine in urina si edeme. Aceste semne se accentueaza astfel ca apar dureri de cap, vertije, zbarnaituri in urechi, fulgere vizuale si o durere in bara la inaltimea stomacului. In cele din urma survine eclampsia propriu-zisa, asemanatoare cu o criza de epilepsie: pierderea starii de constienta, redoarea membrelor urmata de convulsii. Ea se declanseaza uneori in timpul nasterii sau imediat dupa ea. In absenta unui tratament, eclampsia poate pune in joc viata mamei si, in aproximativ 50% dintre cazuri, viata copilului. Tratament – Tratamentul de urgenta, in mediu spitalicesc, cuprinde anticonvulsivante si declansarea nasterii sau cezariana. In marea majoritate a cazurilor, pacienta se vindeca fara sechele si nu exista vreo alta recidiva in timpul altor sarcini. Totusi, intre 5 si 10% dintre mame prezinta complicatii de durata (cerebrale, renale sau cardiace). Prevenirea eclampsiei consta in depistarea sistematica, in cursul oricarei sarcini, a semnelor de atingere renala (tensiune arteriala, proteinurie) si a celor imediat precursoare eclampsiei.

Efuziune superficiala de sange care se depune sub piele si formeaza o pata vizila. Pentru diminuarea durerii se poate aplica o panza umeda, continand bucati de gheata, ce se aplica pe durata a 10 minute.

Electrocardiografie.

Bacterie patogena a omului, responsabila de febra tifoida. Sinonim: Salmonella typhi.