Dictionar medical

Proces de gandire ce are ca rezultat final ideea sau imaginatia.

Os care constituie scheletul bratului. Humerusul este un os lung care permite insertia a numerosi munchi. El se articuleaza la partea de sus cu omoplatul, iar in partea de jos cu cubitusul si radiusul. Patologie – Fracturile diafizei humerusului se observa mai ales la adult; ele sunt consecutive unui soc direct pe brat sau indirect prin caderea in cot; uneori ele au drept cauza o contractie musculara in cursul unui exercitiu de aruncare. Tratamentul lor este mai intai de toate ortopedic: bandaj cu atela sau gips. Aparatul ortopedic trebuie pastrat intre 6 saptamani si 2 luni, uneori mai mult. Reeducarea va fi intreprinsa de indata ce este scos aparatul ortopedic. Tratamentul chirurgical nu este indicat decat in cazul fracturilor transversale, ireductibile ortopedic. In caz de paralizie a regiunii antebratului si a mainii comandate de nervul radial, tratamentul va fi acelasi, deoarece este vorba de o simpla contuzie nervoasa. Abia dupa 4 luni, daca nici un semn de recuperare nu a aparut, va fi decisa o reparatie chirurgicala a nervului (sutura, de exemplu).

Examen al glerei cervicale prelevate de pe colul uterin dupa un raport sexual cu scopul de a analiza compozitia acesteia si de a evalua numarul si mobilitatea spermatozoizilor prezenti. Testul lui Huhner completeaza spermograma (analiza spermei) in cursul studiului cauzelor unei sterilitati. Prelevarea este facuta la 8 ore dupa un act sexual, la cabinetul ginecologului sau la spital cu ajutorul unui specul si al unei pipete. Ea dureaza, cel mult, cateva minute si nu antreneaza nici un efect secundar. Sinonim: Huhner (test postcoital al lui), test postcoital.

El se caracterizeaza prin dificultati mintale sau psihice de a infrunta situatiile vietii obisnuite si afecteaza aproximativ 1 % dintre oameni; ele se situeaza in primul rang al handicapurilor severe si afecteaza copiii si adolescentii. Cauze – Majoritatea handicapurilor mintale comporta o intarziere a dezvoltarii intelectuale si sunt legate de patologiile sarcinii sau ale nasterii, de origine infectioasa sau vasculara, sau, inca mult mai des, de unele patologii neaccidentale (aberatii cromozomiale, malformatii ale sistemului nervos central, sindrom polimalformativ, anomalii metabolice), responsabile de aproximativ 70% din deficientele mintale profunde. Acestea, intr-o treime din cazuri, raman inexplicabile. Adolescenta si batranetea sunt propice exploziei de tulburari psihoafective care necesita luarea in ingrijire. Tratament si prevenire – Unele handicapuri neurologice care induc o deficienta intelectuala sunt curabile. Gravitatea leziunii organice nu determina intotdeauna importanta intarzierii mintale, precocitatea ingrijirii fiind de mare importanta in ameliorarea capacitatii subiectului.

Degetul mare al piciorului.

Transplantarea insertiei humerale a marelui rotund pe marele dintat paralizat.

Afectiune care antreneaza o tuse si o scurgere nazala. Vezi: coriza, rinita.

Care apartine gustului, privitor la gust, care provoaca senzatia de gust.

Crestere in volum, adesea vizibila, a glandei tiroide. Gusa este o afectiune extrem de frecventa: milioane de persoane sunt afectate in lumea intreaga. Aceasta boala este adesea familiala. Cauze – Mai multe tipuri de anomalii pot favoriza aparitia unei guse. Un deficit in iod, constituent obligatoriu al hormonilor tiroidieni, antreneaza o gusa prin carenta iodata. Sintetizarea hormonilor tiroidieni se poate face, de asemenea, in mod perfect, ca urmare a unui deficit enzimatic congenital. Unele boli tiroidiene mai rare provoaca, de asemenea, gusa: boala lui Basedow, tiroidita lui Hashimoto, precum si alte tiroidite. Simptome si diagnostic – O gusa se manifesta printr-o umflare a regiunii anterioare a gatului. Diagnosticul se pune pa baza palparii gatului. Se cauta mai ales semnele unei compresii a organelor din jur, adica o disfagie (jena la deglutitie), o disfonie (modificare a vocii) sau o dispnee (jena respiratorie). Se studiaza uneori gusa prin ecografie cervicala care vizualizeaza lobii tiroidieni si nodulii, precizand marimea si aspectul lor, lichidian (chist) sau solid. Poate sa se dovedeasca necesara o scintigrafie tiroidiana pentru a studia functionarea glandei. Un studiu citologic al nodulilor prin citopunctie (aspiratie cu ajutorul unui ac foarte fin) este realizat uneori. In sfarsit, dozarea hormoni lor tiroidieni pune in evidenta o eventuala crestere sau diminuare a acestora. Evolutie si tratament – De la sine, gusa poate ramane de dimensiuni mici sau poate creste in mod regulat si poate antrena semne compresive. O gusa mai poate deveni si toxica (secretand hormoni tiroidieni in mod excesiv), si poate antrena o hipertiroidie. Tratamentul este propus in functie de aceasta evolutie si de cauza gusei: aport de iod exogen in caz de carenta, administrare de hormoni tiroidieni in caz de sinteza deficienta a acestora sau ablatie (tiroidectomie) partiala in cazul unei boli tiroidiene.

Crestere in volum, adesea vizibila, a glandei tiroide, ecografic punundu-se in evidenta multiplii nodului tiroidieni.

Hormon peptidic secretat de catre celulele endocrine ale antrului gastric (partea inferioara a stomacului) si de catre peretii duodenului si ai jejunului care participa la digestia alimentelor.

Durere la nivelul stomacului; disconfort gastric.

Bacil Gram negativ responsabil de o vaginita bacteriana sau nespecifica.

Boala ereditara caracterizata prin tumori multiple. Acesta se traduce prin multiple tumori benigne cutanate, prin malformatii ale oaselor si dintilor si, mai ales, printr-o polipoza rectocolica. Tratamentul consta in ablatia chirurgicala a leziunilor.

Afectiune caracterizata prin moartea tesuturilor, ce afecteaza, in principal, membrele, uneori si viscerele ca ficatul, plamanul sau intestinul. Cauza principala a unei gangrene este o intrerupere locala a circulatiei sangvine. Exista doua tipuri de gangrena: gangrena uscata si gangrena umeda, care se declara atunci cind o gangrena uscata sau o plaga se complica cu o suprainfectie (care da loc unor gangrene infectioase, dintre care cea mai frecventa este gangrena gazoasa). Gangrena uscata – In aceasta necroza a tesuturilor, nu exista o infectie bacteriana; zonele atinse mor pentru ca sangele nu mai ajunge in ele, tesuturile nemaifiind oxigenate. Gangrena uscata poate fi provocata de o embolie arteriala (migrarea unui cheag care ramane blocat intr-o artera pe care o obstrueaza), o tromboza, o amputatie traumatica, o compresie (in cursul unui accident) care a durat mai mult de sase ore, o arterita (inflamatia unei artere), o arterioscleroza sau o degeratura. Tratamentul gangrenei uscate consta in ameliorarea circulatiei in regiunile afectate inainte de a nu fi prea tarziu. Daca tesuturile se infecteaza, pacientului ii sunt administrate antibiotice pentru a se impiedica instalarea unei gangrene umede. Gangrena umeda – O gangrena umeda se caracterizeaza printr-o necroza a tesuturilor din cauza infectiei cu bacterii, a unei zone de gangrena uscata sau a unei plagi. In loc de a fi uscate, tesuturile sunt umflate si zemuinde. In cazul unei gangrene umede, amputatia chirurgicala a regiunii bolnave este inevitabila, precum si ablatia tesuturilor vii din apropierea plagii.

Gangrena care afecteaza pulpa dentara.

Enzima prezenta in mai multe organe si, in mod deosebit, in ficat, facilitand transferul transcelular al acizilor aminati. Concentratia in plasma a gamaglutamil-transpeptidazei, numita si GGT sau gama-GT, creste in cursul a numeroase boli hepatice si, indeosebi, in cursul colestazei sau complicatiilor hepatice ale alcoolismului. Sinonime: gamaglutamil-transpeptidaza sau gamaglutamil-transferaza.

Contractie localizata a fasciculelor musculare. Fasciculatiile constau in contractii foarte scurte ale fasciculelor care constituie muschii, manifestadu-se prin frematari ale suprafetei pielii in regiunile in cauza.

Infectie cu caracter progresiv si necrozant, a fasciei musculare si a tesutului adipos subcutanat.

Ramura a stiintelor care are ca obiectiv supravegherea efectelor nedorite ale medicamentelor, precum si furnizarea cunostintelor, metodelor si mijloacelor necesare pentru aplicarea acestei supravegheri.

Culegere oficiala de norme si de informatii indispensabile farmacistului pentru a-si exercita profesia.

Tendinta la consumul de medicamente care devine din ce in ce mai putin controlabil in timp. Farmacodependenta este una dintre formele de toxicomanie, iar cele doua cuvinte sunt frecvent folosite unul in locul celuilalt. Totusi uzanta tinde sa desemneze prin farmacodependenta mai curand toxicomania care se leaga de folosirea substante lor medicamentoase. Sinonim: toxidependenta.

Ramura a stiintei care are ca obiectiv conceperea, prepararea si distribuirea medicamentelor.

Interventie chirurgicala care vizeaza modificarea formei valului palatin. Indicatii si tehnica – Faringoplastia consta, in general, in indepartarea unei parti a valului palatin pentru a trata sforaiturile, fie ca ele sunt sau nu asociate cu un sindrom de apnee de somn. Mai rar, ea vizeaza prelungirea valului palatin cu ajutorul unui grefon constituit din mucoasa a faringelui, in caz de malformatie (mai ales fanta labiopalatina). Desfasurare si efecte secundare – Faringoplastia se practica sub anestezie locala, si atunci nu este necesar ca pacientul sa fie spitalizat, sau sub anestezie generala; ea necesita in acest din urma caz o spitalizare de 48 de ore. Urmarile postoperatorii sunt marcate prin dureri pe o durata de aproximativ o saptamana. Complicatii si rezultate – Complicatia principala a faringoplastiei este aparitia unui reflux alimentar pe nas, dovedind o ablatie prea mare a valului palatin. Acest reflux este adesea asociat unei rinolalii (modificarea vocii, subiectul nemaiputand sa pronunte corect sunetele ocluzive (b, p, d, t, g si k)). Mai mult de 80% dintre faringoplastii practicate pentru inlaturarea sforaiturilor dau bune rezultate; in caz de esec, este posibila repetarea interventiei.

Inflamatie a faringelui. Dupa cum evolutia este acuta sau cronica, se deosebesc doua tipuri de faringita. Faringita acuta – Este vorba de o inflamatie acuta a orofaringelui (partea medie a faringelui, la inaltimea gatlejului), numita, de asemenea, angina, cauzata de infectii mai frecvente virale, uneori bacteriene; in acest ultim caz, germenii in cauza sunt streptococul, stafilococul sau o bacterie din genul Haemophilus. Durerea locala este exacerbata la deglutitie si este insotita de semne generale mai mult sau mai putin marcate (febra, oboseala, indispozitie). Daca amigdalele n-au fost scoase, la examinare se constata ca ele sunt atinse de inflamatie (amigdalita). Tratamentul se bazeaza pe administrarea de antibiotice, analgezice si colutorii. Faringita cronica – Este vorba de a inflamatie persistenta a faringelui, ale carei cauze pot fi numeroase: abuzul de tutun sau alcool, rinita sau sinuzita cronica, diabetul, contactul cu poluantii atmosferici (pulberi industriale, gaze toxice etc.), refluxul gastroesofagian (urcarea anormala a continutului gastric acid in esofag pana la faringe, putand sa-l irite) etc. Simptomele sunt dureri intermitente in gatlej si la deglutitie si o uscaciune a faringelui care obliga bolnavul sa-si dreaga vocea tot timpul. La o examinare nu se distinge decat o simpla roseata faringeana. Tratamentul faringitelor cronice este dificil si se asociaza celui al cauzei, atunci cand ea este determinata, ingrijirile locale (aerosoli, colutorii etc.) si curele termale.

Conduct muscular si membranos care merge din fundul gurii pina la intrarea in esofag. Faringele corespunde in gatlej. El cuprinde trei etaje. De sus in jos, se gasesc: nazofaringele (denumit si rinofaringe sau cavum), orofaringele si hipofaringele (sau laringofaringele). Muschii faringelui propulseaza alimentele si lichidele in cursul deglutitiei, prin ingustarea si ridicarea faringelui. Patologie – Principalele boli ale faringelui sunt inflamatiile sau tumorile. – lnflamatiile faringelui, sau faringitele, afecteaza, izolat sau in acelasi timp, nasul, rinofaringele (rinofaringita)si orofaringele (angina). – Tumorile faringelui sunt de cele mai multe ori maligne decat benigne (polipi, angioame, fibroame nazofaringiene). Cele ale rinofaringelui sunt cauzate de virusul lui Epstein-Barr, cele ale orofaringelui si hipofaringelui de alcool si de tutun. Tratamentul cuprinde de cele mai multe ori o ablatie chirurgicala a leziunilor, o chimioterapie si o radioterapie.

Afectiune congenitala caracterizata prin malformatii multiple si prin tulburari sangvine. Boala lui Fanconi este o boala genetica rara care asociaza diferite malformatii ca o pigmentare cutanata, o absenta a policelui, o inaltime mica, un rinichi in potcoava, anomalii oculare si o microcefalie. Riscul cancerelor (de piele, de ficat) este mai ridicat decat pentru populatia generala. In afara grefei de maduva osoasa, tratamentele sunt pur simptomatice (transfuzii, androgeni in doza mare) si permit ameliorarea supravietuirii.

Afectiune neurodegenerativa, rara, caracterizeaza prin prezenta zone de calcifiere in diverse regiuni cerebrale, in special in ganglionii bazali si cortex. Sinonim: calcificare idiopatica a ganglionilor bazali.

Proteina din sange ce are proprietatea de a se combina specific cu anumite substante situate la suprafata nucleului celulelor. Rolul lor este inca necunoscut, dar se intalneste in lupusul eritematos diseminat si in poliartrita reumatoida, fiind factor de diagnostic pozitiv.

Glicoproteina produsa de stomac, asigurand protectia si asimilarea vitaminei B 12.