Dictionar medical

Examen radiografic obtinut prin indepartarea sursei de radiatie (tub cu raze X) de organul examinat (capul, de exemplu). Indicatii – Teleradiografia este utilizata frecvent in neurochirurgia stereotaxica (reperarea geometrica intracerebrala in 3 dimensiuni), la spital, si in ortodontie (corectarea asezarii dintilor), la cabinetul medical. Tehnica asigura o egalizare a contrastelor si/sau o absenta a deformatiilor imaginii obtinute. Aceasta permite o masurare directa, in marime reala, a structurilor observate. Astfel, o teleradiografie a capului da o imagine a craniului si a masivului faciodentar adaptata masuratorilor de distanta si de unghiuri (cefalometrie) necesare instituirii si apoi urmaririi unui tratament ortodontic.

Transmitere a gandurilor la distanta.

Dilatatie permanenta a unui vas mic (arteriola, capilar sangvin, venula) situat in derm. Telangiectaziile formeaza linii fine rosii si violete, de cativa milimetri pana la cativa centimetri lungime, rectilinii sau sinuoase; ele deseneaza adesea retele, uneori stele micute (angioame stelare). Diferite tipuri de telangiectazie – Se disting forme dobandite si forme congenitale – Telangiectaziile dobandite sunt de departe cele mai frecvente. Unele au o cauza locala: traumatism, aplicatie prea indelungata de corticosteroizi, radioterapie. Altele sunt consecutive unei boli, care poate fi generala (sarcoidoza, sclerodermie, lupus eritematos) sau nu (cuperoza, angiom stelar, insuficienta venoasa cronica a membrelor inferioare). Altele sunt total izolate, fara cauza cunoscuta. – Telangiectaziile congenitale constituie un simptom al unei afectiuni ereditare complexe: sindromul Rendu-Osler, ataxie-telangiectazie etc. Tratament – Acesta nu se justifica decat in caz de jena estetica si consta in distrugerea locala, prin electrocoagulare sau prin laser cu argon, a telangiectaziilor.

Invelis extern al embrionului.

Totalitate a speciilor bacteriene care traiesc pe suprafata pielii sau a mucoaselor unei gazde fara a-i dauna. Sinonim: flora bacteriana.

Tehnica permitand vizualizarea unor organe interne sau a unui fat cu ajutorul ultrasunetelor. Ecografia este folosita si in imageria interventionala pentru a dirija gesturile punctiei sau biopsiei. In blocul operator, ea poate ghida explorarea chirurgicala, inclusiv pe cea a leziunilor creierului sau a maduvei spinarii; datorita simplitatii si a calitatii sale de a nu vatama, ecografia este adesea primul examen practicat pentru stabilirea unui diagnostic. Tehnica – Ecografia este practicata in doua modalitati: unidimensionala si bidimensionala. Prima modalitate, foarte putin utilizata, indica printr-un traseu structurile intalnite de catre fasciculul de ultrasunete in lungimea unei linii drepte. A doua, cea mai obisnuita, da imagini anatomice in doua dimensiuni. In acest caz se vorbeste de ecotomografie. O sonda este pusa pe piele sau este introdusa intr-o cavitate naturala (vagin sau rect). Ea este dotata cu un emitator de ultrasunete (unde acustice nepercepute de urechea umana) care traverseaza organele, dar sunt reflectate in parte atunci cand intalnesc o modificare a densitatii tesuturilor. Exista mai multe tipuri de sonde: – Sondele utilizate pe cale externa sunt plasate pe corpul pacientului deasupra regiunii de explorat. – Sondele endocavitare (utilizate pe cale interna) sunt indroduse fie in vagin (ecografie endovaginala pentru explorarea micului bazin), fie in rect (ecografie endorectala pentru explorarea prostatei), fie in esofag (ecografia endoesofagiana sau transesofagiana pentru explorarea inimii). – Sondele miniaturizate, introduse prin cateterism in vase, permit ecografia intravasculara. Ultrasunetele, care se propaga usor in medii lichide si nu sunt reflectate de acestea, sunt oprite de aer si de oase. De aceea ecografia este putin sau deloc indicata in examinarea creierului, plamanilor, intestinelor sau a oaselor. Plecand de la ultrasunetele reflectate, ordinatorul produce imagini care pot fi fotografiate. Medicul, comparand diferitele planuri, interpreteaza cliseele. Desfasurare – Dupa zona de explorat, pacientul este lungit pe spate sau pe o parte, cu toracele sau abdomenul dezgolit. Ecografia endovaginala se desfasoara in pozitie ginecologica (genunchii indoiti si departati, picioarele puse pe suporti). Pentru ecografiile efectuate din exterior, zona este in prealabil unsa cu gel pentru a favoriza transmiterea ultrasunctelor. Medicul aplica atunci sonda si o deplaseaza observand continuu organele studiate pe ecranul sau de control. El poate da imediat indicatii privind rezultatul. Unele ecografii necesita ingerarea unei cantitati suficiente de apa pentru a umple vezica, care astfel nu apare, alte ecografii fiind facute pe nemancate sau cu ingerarea unui preparat destinat reducerii cantitatii de gaze intestinale Examenul este nedureros si dureaza intre 10 si 20 minute. Efecte secundare – Ecografia este o metoda de imagerie medicala putin costisitoare, care nu necesita nici pregatirea speciala a pacientului, nici spitalizarea sa. Ea nu comporta riscul razelor X. Nu exista vreun efect secundar cunoscut. Sinonom: ultrasonografie

Metoda ultrasonografica de examinare a sanului patologic sau normal, singura inainte de 35 de ani, adjuvanta dupa 40 de ani, performanta la sanul dens, operat sau iradiat.

Ecografia Doppler permite evidentierea unui flux de sange, urina sau orice alt fluid, inclusiv ascultarea semnalului emis de fluidele examinate. Imaginea si sunetele sunt proiectate pe un monitor si se pot imprima pe hartie. Permite vizualizarea unei structuri anatomice (inima, artere, vene), la fel ca la orice ecografie, in vederea identificarii anomaliilor functionale. In neurologie, examenul Doppler permite studierea miscarilor sangelui in creier. In oftalmologie, sonda permite vizualizarea fluxului retinian sau a celui din artera principala a retinei, putand depista o tromboza de vena retiniana oftalmica. In afectiunile membrelor, ecografia Doppler este utila pentru diagnosticul arteritelor, al trombozelor venoase, afectiunilor reumatice sau a celor tumorale. De acest tip de ecografie pot beneficia bolnavii cu diverse patologii: arteriopatii periferice, suferinte venoase periferice, patologie carotidiana si vertebrala, patologie tumorala diversa, patologie hepatica, biliara, gastro-intestinala, urogenitala etc. Sinonim: eco Doppler.

Virus ADN din grupa Herpes viridae, responsabil de mononucleoza infectioasa si implicat in aparitia anumitor tumori. Sinonime: Epstein Barr (virus al lui), virus EB.

Termen utilizat in medicina pentru exprimarea parametrilor sistemului circulator si respirator, iar unitatile de masura sunt adaptate ordinului de marime al parametrilor respectivi.

Slabiciune sau lipsa de forta. Poate fi congenitala, constitutionala, mentala sau motorie.

Care prezinta o forma de debilitate.

Boala infectioasa contagioasa determinata de infectia cu un bacil gram negativ, Bacillus Anthracis. Boala poate fi transmisa omului de catre animale, in principal ovine, cabaline si caprine, vii sau moarte. Contaminarea se face cel mai des in timpul manipularii produselor de ecarisaj, pe cale cutanata sau mucoasa, si uneori prin inhalarea sau ingerarea de spori ai bacteriei. Incubatia dureaza doua sau trei zile. Aspectul cel mai caracteristic al bolii carbunelui este o pustula localizata adesea pe fata si care devine repede o tumefactie negricioasa. Tratamentul cu antibiotice (penicilina in doza mare), instaurat de urgenta, a trecut aceasta boala in randul celor rare, cu exceptia tarilor in curs de dezvoltare. Sinonime: buba neagra, carbunele, antrax.

Procedeu utilizat de catre surdomuti pentru a putea comunica intre ei.

Lacrimare abundenta.

Denumirea data testului utilizat pentru screeningul malformatiilor fetale, test care evalueaza concentratia sangvina a 4 hormoni: cei trei utilizati in cadrul triplului test (alfa-fetoproteina (AFP), beta-gonadotropina corionica umana (beta-hCG), estriolul neconjugat sau uE3) plus hormonul inhibin A.

Ansamblul punctelor din spatiu pe care ochiul il poate percepe atunci cand este imobil. Explorarea campului vizual – Explorarea clinica are avantajul de a putea fi realizata in orice loc, fara instrumente. Principalul ei inconvenient este faptul de a nu fi reproductibila: ea nu poate servi deci decat ca examen de depistare. In testul de confruntare, subiectul, care priveste drept in fata lui, trebuie sa semnaleze momentul in care percepe un obiect („testul”) pe care examinatorul il deplaseaza in fata ochilor sai de la periferie spre centru. In proba lui Amsler, subiectul trebuie sa fixeze punctul central al unei scheme desenand anomaliile pe care le percepe. – Explorarea instrumentala prezinta avantajul de a fi reproductibila: ea permite deci, daca e cazul, sa se urmareasca evolutia diferitilor parametri. Ea utilizeaza un test luminos mobil si inregistreaza diferitele locuri in care acesta devine vizibil pentru pacient. Explorarea instrumentala se face, in general, cu ajutorul unui aparat numit „perimetrul lui Goldmann”. Analizorullui Friedmann foloseste aceleasi principii. Anomalii ale campului vizual – Amputarea este o ingustare a limitei periferice a campului vizual. In anumite cazuri, ea este consecinta unui glaucom foarte evoluat sau unei retinopatii pigmentare (degenerescenta ereditara). In alte cazuri, amputarea campului vizual este urmarea unei atingeri a cailor vizuale. Ea este localizata atunci intr-o parte precisa, antrenand o cuadranopsie (amputarea unui sfert de camp vizual al fiecarui ochi) sau o hemianopsie (amputarea unei jumatati a campului vizual al unui ochi), mai des verticala decat orizontala. – Scotomul este o zona de orbire sau de vedere slaba din interiorul campului vizual cauzata de o atingere a retinei sau a cailor vizuale. Subiectul poate sa nu perceapa aceasta zona in mod spontan sau poate sa o perceapa ca pe o pata.

Absenta sau pierdere a parului. Calvitia afecteaza intre 15 si 30% din populatia masculina. Originea sa este adesea ereditara, dar ea poate fi si dobandita, consecutiva absorbtiei anumitor medicamente (chimioterapie anticanceroasa: de exemplu), unei iradieri cu radiatii X etc. La barbatul in jur de 30 de ani, calvitia incepe printr-o pierdere de par in regiunea tamplelor, apoi prinde progresiv portiunea frontala mediana. In continuare, apare o calvi tie in regiunea varfului craniului. Calvitia hipocratica, cea care apare in jurul varstei de 50 de ani, atinge totalitatea craniului si nu lasa decat o coroana de par dedesubtul urechilor si pe conturul regiunii occipitale de la baza craniului. Evolutia sa este, in general, rapida atunci cand apare la varste de 25-30 de ani, mult mai lenta cand survine catre 50 de ani. Tratament – Tratamentul face apel la mai multe procedee: – tratamentul medical comporta prescrierea, pe mai multe luni, a stimulantelor pentru cresterea germenilor pilosi – grefa de piele a capului, tehnica utilizata inca din deceniul al saselea al secolului nostru, consta in prelevarea dintr-o zona putin vizibila (deasupra si in spatele urechilor, din regiunea occipitala) a unor benzi mici de piele a capului care cuprind fiecare intre 10 si 50 de fire de par, care sunt grefate in zona lipsita de par – microgrefa de piele a capului, tehnica utilizand acelasi principiu ca precedenta, dar care este mult mai recenta decat aceasta (nu este practicata decat dupa 1970), consta in grefarea de insulite cu cate 1-3 fire de par; tratamentul este deci destul de indelungat (6 pana la 12 sedinte), deoarece sunt necesare sute de mici grefe pentru a obtine un rezultat satisfacator – tehnica lambourilor de piele a capului consta in plasarea in zonele dezgolite a unei fasii mari de piele a capului vascularizata de o artera sau o vena – expandoarele sunt balonase siliconate care se umfla treptat sub pielea capului cu scopul de a o dilata pentru a creste suprafata care poarta par si pentru a masca astfel o calvitie de nu prea mare importanta; inconvenientul principal al acestei tehnici este faptul ca pacientul trebuie sa sufere o deformare a craniului timp de sase saptamani pana la doua luni, durata necesara dilatarii – implanturile de piele a capului permit sa se amplaseze par artificial, fir cu fir; din nefericire aceasta tehnica provoaca frecvent mici infectii la radacina acestor fire; in plus, se observa o pierdere anuala a 15-20% din implanturi; daca tehnica este bine tolerata, poate fi repetata in mod regulat – perucile permit camuflarea calvitiei; ele sunt astazi deosebit de bine adaptate, mentinute prin lipire, impletire, implanturi subcutanate cu retentie prin ploturi magnetice sau de titan. Sinonim: alopecie.

Batatura, ingrosare a epidermei in urma unor loviri sau frecari repetate.

Unitate de masura pentru energia termica (caldura) – o calorie este caldura necesara cresterii temperaturii unui gram de apa de la 14,5 la 15,5 grade Celsius. Unitate de masura a energiei eliberate sub forma de caldura, utilizata pentru a exprima consumurile si necesitatile energetice ale organismului, precum si valoarea energetica a alimentelor. Unitatea de masura oficiala internationala pentru energie este joule, dar caloria este foarte mult utilizata, in particular in dietetica. Forma cea mai utilizata este cea de „calorie mare” sau kilocalorie (simbol kcal), care face 1000 calorii, iar o calorie echivaleaza cu 4,185 joule.

Totalitatea organelor prin care urina formata in rinichi ajunge in vezica urinara si se elimina prin actul mictiunii. Sinonim: tract urinar.

Piatra la rinichi.

Depunere a calciului in tesuturi. Calcificarea este cel mai des un proces normal de fixare a calciului in tesutul osos, contribuind in mod major la soliditatea acestuia. Uneori, calcificarea, anormala, se produce in tesuturile moi. Ea este cel mai des consecinta unor alterari locale ale tesuturilor: leziunea ateromatoasa intr-o artera, hematomul intr-un tendon sau o articulatie, alterarea cartilaginoasa legata de o condrocalcinoza articulara, necroza tuberculoasa intr-un plaman, necroza tumorala la un cancer de san. Sinonim: calcificare.

Nivelul calciului continut in sange. Calcemia este foarte stabila, in jur de 2,5 milimoli pe litru. Aceasta rezulta dintr-un echilibru permanent intre absorbtia intestinala a calciului, fixarea sa in oase – sau, din contra, eliberarea sa – si eliminarea sa prin urina – hipercalcemie.

Tumora maligna care atinge vezicula biliara sau calea biliara principala sub forma unui adenocarcinom (cancer al tesutului glandular).

Corp neinsufletit.

Aceasta boala infectioasa este cauzata de virusul Herpes simplex 1. Prima contaminare are loc in copilarie. Simptome si semne -Primo-infectia nu genereaza de obicei nici un simptom; ea poate totusi sa se traduca printr-o senzatie de fierbinteala, urmata de o roseata pe care se inalta un manunchi de vezicule dureroase umplute cu un lichid transparent. Aceasta eruptie se localizeaza de cele mai multe ori in jurul gurii si nasului (buton de febra). Veziculele se sparg si lasa in urma lor o crusta galbuie, care cade in mai putin de o saptamana fara a lasa cicatrice. Episoadele recurente sunt intotdeauna vizibile; ele sunt totusi mai putin vizibile decat primo-infectia. Tratament -Tratamentul consta inainte de toate in aplicarea, de doua ori pe zi, a unor antiseptice locale, care usuca eruptia. Sinonim: herpes bucal.

Afectiune cronica evoluand in pusee inflamatorii recidivante. Aceasta boala rara este o afectiune a varstei adulte. Ea survine, in principal, in Orientul Mijlociu, in Japonia si in bazinul mediteranean. Boala lui Behcet pare sa fie o boala autoimuna, in declansarea careia ar juca un rol o infectie cauzata de un virus inca neidentificat. Simptome si semne – Afectiunea este adesea cronica si recidivanta; ea se traduce prin afte ale mucoaselor bucala si genitala, uneori ale pielii, prin artrite si printr-o uveita (inflamatie a ochiului). Ea mai poate sa stea la originea unei meningite si comporta adesea o atingere vasculara (arterita, anevrism arterial, flebita). Aparitia ulcerelor intestinale, epididimitei si a simptomelor neuropsihiatrice este, de asemenea, posibila. Tratament – Administrarea de corticosteroizi in doze ridicate si de imunodepresoare permite cel mai adesea sa se opreasca rapid fenomenele inflamatorii, indeosebi inflamatiile oculare. Totusi, o diminuare importanta a acuitatii vizuale survine in unele cazuri, in general dupa 6-10 ani de la debutul atingerii oculare.

Centura osoasa situata in josul abdomenului ce sustine coloana vertebrala, careia ii sunt atasate membrele inferioare. Bazinul este format din cele doua oase iliace, care se articuleaza in spate, de o maniera rigida, cu sacrumul, prelungit in jos cu coccisul. Examene – Bazinul se exploreaza, in principal, prin examene radiologice conventionale. Adesea se realizeaza o scanografie pentru a face un bilant mai precis al fracturilor cotilului. Patologie – In principal, patologia consta in fracturi: – Fracturile centurii osoase pelviene sunt frecvente. Ele rezulta cel mai des dintr-un traumatism violent si pot fi asociate cu leziuni ale organelor interne ale bazinului. In caz de dubla fractura a inelului pelvian sau de disjunctie a simfizei pubiene, trebuie impiedicat, prin statul la pat sau prin tractiune, ca bazinul sa suporte greutatea corpului pana la consolidare, adesea dupa reducerea fracturii prin tractiune sau chirurgie. In schimb, fracturile care nu antreneaza instabilitatea bazinului (fractura aripii iliace, fractura prin scoatere musculara sau ligamentara) sunt tratate, in general, prin metode ortopedice nechirurgicale (tractiune, corset, gips), bazinul suportand atunci greutatea corpului. – Fracturile cavitalii cotiloide, frecvente, antreneaza o atingere a articulatiei coxofemurale. De asemenea, tratamentullor este dificil si aparitia unei artroze post-traumatice nu este rara – Osteila pubiana (inflamatia simfizei pubiene) este cauzata, de obicei, de microtraumatisme repetate care s-au exercitat asupra bazinului. Ea poate surveni la fotbalisti, manifestandu-se printr-o durere in partea interna a zonei inghinale, cu umflare. In majoritatea cazurilor, vindecarea este realizata prin repaus.

Medicament utilizat in tratarea epilepsiei sau in cursul anesteziei. Barbituricele diminueaza activitatea sistemului nervos central, dar nu mai sunt utilizate ca hipnotice (inductori de somn) din cauza efectelor lor nedorite. Contraindicatii – Ele sunt contraindicate in caz de alergie la produs, de porfirie (tulburare de metabolism), de o insuficienta renala si respiratorie severa, de sarcina (in afara faptului ca este necesar) si de alaptare. Administrarea lor se face pe cale orala sau injectabila. Efecte nedorite – Unul dintre principalele lor efecte nedorite este declansarea unei tolerante (necesitand o crestere progresiva a dozelor, putand merge pana la toxico-manie). Actiunea sedativa, somnolenta pe care ele le antreneaza pot fi stanjenitoare; asocierea cu alcoolul amplifica acest efect. Barbituricele provoaca, de asemenea, reactii cutanate, dureri articulare, scaderi de tensiune arteriala, anemii si crize de porfirie. Barbituricele sunt in plus inductori enzimatici: ele stimulcaza enzimele hepatice raspunzatoare de degradarea a numeroase medicamente, care risca atunci sa devina mai putin eficace (anticoagulante orale, betablocante, depresoare ale sistemului nervos central, contraceptive orale).