Din cuprinsul articolului
Simptome diabet zaharat. O persoană din trei, cu diabet, nu știe că are această boală pentru că semnele bolii sunt subtile. Depistată din timp, boala poate fi ținută sub control, înainte să ajungă la complicații, așa cum sunt retinopatia diabetică, sau ”piciorul diabetic. ”
“Diabetul este însoţit chiar de la debut de foarte multe complicaţii, de aceea el trebuie prevenit. Dacă e depistat prediabetul se poate preveni convertirea acestuia în diabet”, explică prof. dr. Nicolae Hâncu, preşedintele onorific al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice.
Simptome diabet zaharat
Iată care sunt, însă, simptomele care ar trebui să vă îngrijoreze:
1. Setea excesivă. Este unul dintre primele semne de diabet.Nevoia constantă de a bea apă, gura uscată şi urinarea frecventă sunt demne de îngrijorare, ca şi pierderile sau creşterile inexplicabile în greutate. “Diabetul este o boală extrem de perfidă pentru că o lungă perioadă evoluează fără niciun semn. Când apar setea, urinarea, boala este deja într- o fază extrem de avansată”, avertizează medicul Nicolae Hâncu.
2. Durerile de cap. Pe măsură ce nivelul glicemiei creşte apar simptome adiţionale precum dureri de cap, vedere înceţoşată sau senzaţia de slăbiciune.
3.Infecțiile repetate. Mai târziu apar şi alte complicaţii: tăieturile simple şi rănile superficiale se vindecă foarte greu, apar frecvent infecţii urinare şi mâncărimi.
4. Simptome în zona intimă. Statisticile arată că până la 70% dintre bărbaţii cu diabet au probleme de potenţă. Motivul: diabetul afectează vasele de sânge şi terminaţiile nervoase din zona genitală, ceea ce face erecţia şi orgasmul dificile. La femei, apare uscarea vaginului.
Diabetul zaharat netratat prezintă un risc crescut pentru complicații precum retinopatia diabetică (afectarea ochilor), insuficiență renală (afectarea rinichilor), boli cardiovasculare, afecțiuni ale nervilor periferici (piciorul diabetic) şi accidente vasculare cerebrale.
Complicații diabet – Piciorul diabetic
Piciorul diabetic este una dintre cele mai grave complicatii ale diabetului zaharat, iar daca nu este tratat se poate ajunge chiar si la amputarea membrului afectat.
Taieturile, zgarieturile, juliturile si basicile care nu se vindeca permit patrunderea cu usurinta a bacteriilor in piele si mai apoi in fluxul sanguin, determinand aparitia ulcerelor sau a gangrenelor, a caror unica solutie consta in amputatia invalidanta. Statisticile arata ca, in lume, la fiecare 30 de secunde se practica o amputatie majora la o persoana cu diabet.
Piciorul diabetic, simptome
Daca ai o rana care crezi ca s-a infectat, sau observi ca nu incepe sa se vindece in cel mult 48 de ore, atunci ar trebui sa mergi la medic. Acesta este in masura sa indeparteze tesutul afectat, sa dreneze puroiul, sa panseze rana corespunzator si sa iti recomande antibiotice care lupta cu bolile infectioase cauzate de bacterii.
Retinopatia diabetică, simptome
Retinopatia diabetică este principala cauză de orbire între 20 și 65 de ani. La pacienții diagnosticați cu diabet zaharat de tip 1 retinopatia este absentă în primii 5 ani de la instalarea bolii. Însă, în cazul diabetului de tip 2, de multe ori boala este prezentă în momentul diagnosticării diabetului sau în primii ani.
De multe ori, retinopatia diabetică este asimptomatică.
În stadiile avansate, pacientul se prezintă la medicul oftalmolog acuzând următoarele simptome:
- vedere încețoșată
- imagine deformată și distorsionată
- dificultăți la scris și citit
- amputări ale câmpului vizual
- pierderea parțială sau totală a acuității vizuale
- puncte întunecate sau luminoase,
- ochii devin roșii, apare durerea.