Din cuprinsul articolului
Au fost momente emoționante, sâmbătă, la prima întâlnire a noilor Prinți de Wales cu supușii lor, din Windsor. Kate le-a povestit celor care au venit să-și aducă omagiul cum a reacționat fiul ei cel mic, prințul Louis, când a fost informat despre moartea reginei Elisabeta a II-a, străbunica sa.
Prințul și Prințesa de Wales, William și Catherine, și Ducele și Ducesa de Sussex, Harry și Meghan, au făcut o apariție surpriză sâmbătă la Castelul Windsor, scrie Tylaz.
Cei 4 au ieșit în afara castelului pentru a le mulțumi sutelor de oameni care s-au adunat acolo pentru a-i aduce un ultim omagiu Reginei.
Au petrecut mai bine de 40 de minute cu publicul. Au fost primiți cu aplauze și urale. Au vorbit cu oameni de toate vârstele, le-au dat mâna, le-au citit mesajele, au primit flori, au răspuns la întrebări scurte.
Cum a reacționat micul prinț Louis când a aflat că străbunica sa a murit. „Louis a fost atât de drăguț! Mi-a spus: Mamă, nu-ți face griji. Cel puțin acum este cu bunicul”, a spus Catherine, Prințesa de Wales, care probabil a fost întrebată cum a reacționat cel mai mic dintre cei trei copii ai săi la vestea că străbunica lor a murit.
În vârstă de 4 ani, Prințul Louis este cel mai mic dintre cei trei copii ai Prinților de Wales. În urmă cu câteva luni, în iunie, la ceremoniile jubileului de platină ale Reginei Elisabeta, Louis a fost în centrul atenției și a amuzat pe toată lumea– inclusiv pe regretatul suveran – cu gesturile, expresiile faciale și grimasele sale, fiind prea mic pentru a se supune rigorilor etichetei regale.
Sicriul Reginei a fost văzut pentru prima oară
Sicriul Reginei a sosit la Edinburgh, înainte de înmormântarea ei de stat, luni, 19 septembrie.
Oamenii vor avea șansa să-i aducă un ultim omagiu și să-i vadă sicriul, mai întâi la Catedrala St Giles din Edinburgh și apoi la Westminster Hall – unde regina va rămâne timp de patru zile.
Regele Carol al III-lea se va deplasa, de asemenea, într-un turneu prin toate cele patru națiuni care alcătuiesc Marea Britanie.
Regele va începe ziua la Londra cu o vizită la Westminster Hall, din Palatul Westminster, unde atât Camera Comunelor, cât și Camera Lorzilor se vor întâlni pentru a-și exprima condoleanțele, iar Charles va ține o alocuție.
Însoțit de Camilla, regina consoartă, regele Charles va zbura apoi la Edinburgh, unde va merge în spatele sicriului reginei de la Palatul Holyroodhouse din Edinburgh până la Catedrala St Giles.