Din cuprinsul articolului
Toate statele membre ale Uniunii Europene vor fi obligate să implementeze salariul minim european, care ar trebui pus în aplicare cel mai târziu până pe 15 noiembrie.
În ceea ce privește România, salariul minim european va fi introdus începând cu data de 1 iulie, când acesta va fi majorat de la 3.300 lei brut la 3.700 lei brut.
Prin această măsură se va realiza obiectivul stabilit la nivel european, conform căruia angajații cu cele mai mici venituri ar trebui să primească un salariu ce reprezintă cel puțin jumătate din salariul mediu național pe economie. Venitul mediu salarial, care stă la baza calculului bugetului de asigurări sociale de stat pentru anul 2024, este de 7.567 lei. Ministerul Muncii este în proces de pregătire a legislației necesare pentru a aduce în acord normele naționale cu Directiva europeană privind salariile minime corespunzătoare în Uniunea Europeană. Astfel, după implementarea directivei, atât companiile cât și angajații cu salariul minim vor avea o imagine clară asupra majorărilor salariale ce urmează să fie aplicate.
Salariul minim europen va duce la creșterea prețurilor
Analistul economic Adrian Negrescu a precizat pentru G4media că mărirea „din pix a salariilor” nu va aduce un trai mai bun pentru români, iar aceste creșteri de salarii se vor reflecta în creșteri de prețuri în condițiile în care nu sunt luate măsuri pentru a încetini inflația:
„Eu aș spune că e doar o scamatorie financiară, pentru că, într- adevăr, chiar dacă crești din pix salariul minim în România, asta nu înseamnă că oamenii vor trăi mai bine, pentru că, în condițiile în care prețurile cresc, cea mai mare creștere de prețuri din Uniunea Europeană, la noi în țară, toate aceste creșteri salariale se vor reflecta din păcate, în inflație.
Mai mult decât atât, gândiți-vă că firmele care vor fi obligate să crească salariul minim vor trebui să-și scoată de undeva costurile asumate. Și această creștere de costuri se va traduce, din păcate, în prețuri mai mari pentru produsele și serviciile pe care le comercializează. Deci, practic suntem într-o spirală creșteri de salarii- creșteri de prețuri din care vom ieși cu foarte mare dificultate, în condițiile în care noi nu luăm măsuri pentru a stăvili inflația, marea boală de care suferă economia în momentul de față.”
Analistul a mai spus că probabil unii angajatori vor crește salariul minim forțați de nevoia de a avea forța de muncă, de a-și fideliza angajații pentru că sunt practic condamnați să lucreze cu oamenii, iar alții, pe de altă parte, vor trebui să găsească niște soluții alternative, dincolo de creșterea prețurilor.
„Ne putem aștepta, din păcate, și o restructurare a numărului de angajați, mai ales în companiile mici, în companiile vulnerabile, acolo unde va fi aproape imposibil pentru multe firme să plătească mai mulți angajați, în condițiile în care cresc costurile salariale.
Să nu uităm că de la 1 ianuarie noi am crescut și taxele aferente mediului de afaceri, în așa fel încât această menghină fiscală pe care statul o închide și o strânge din ce în ce mai puternic, la un moment dat ar putea să facă victime, și face deja victime, în rândul companiilor, dar va face victime și în rândul muncitorilor, al oamenilor care, din păcate, mulți dintre ei vor rămâne fără locuri de muncă. Este un calcul cinic, un calcul economic pe care mulți dintre antreprenori îl vor face… dacă nu au cu ce să crească salariile, probabil vor renunța la oameni și vor angaja companii pe bază de prestări servicii sau vor găsi alte soluții pentru a-și desfășura activitatea și fără a avea costuri mai mari pe zona de resurse umane.”