Din cuprinsul articolului
Simona Halep este în plin proces în care i se aduc acuzații de dopaj la US Open 2022. Potrvit Tribunalului Sportiv, românca poate primi pânăla 4 ani de suspendare, iar acum aceasta încearcă să își dovedească nevinovăția.
Înainte de a fi testată, Simona, ca și alți sportivi, a fost nevoită să respect un protocol.
Astfel, fosta câștigătoare de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2018) a fost avertizată și a luat la cunoștință, înainte să i se ia proba, de la ofițerul de control doping, mai multe lucruri pe care trebuie să le facă.
Sportivul trebuie să evite hidratarea excesivă. Consumul de lichide sau alimente înaintea emiterii probei se face pe proprie răspundere.
Simona avea dreptul să amâne testarea și prezența la stația de control anti-doping dacă participa la conferința de presă în limba engleză urmată de interviul în limba română solicitat, în scris, de doi jurnaliști români cu cetățenie americană, Grigore Culian și Cristian Boghian (motiv pentru care Halep a luat amendă de la WTA).
Simona Halep a mai trebuit să facă unele exerciții de relaxare, iar orice alte circumstanțe excepționale au fost stabilite de ofițerul de control antidoping cu aprobarea autorității de testare, potrivit ProSport.
Stația de control doping la US Open a fost formată din trei zone delimitate distinct:
În stația de control doping, Halep nu a putut consuma decât băuturi ce i-au fost puse la dispoziție (băuturi non-alcoolice), în ambalaje sigilate, exclusiv cele din carton. Consumul băuturilor și/sau alimentelor aduse din afara stației reprezenta un risc asumat de româncă!
La ședința de recoltare a probei au avut dreptul să asiste un reprezentant al Simonei (la US Open, unde a făcut teste în zilele de 26 (negativ), respectiv 29 august (pozitiv), Halep a avut ca staff/echipă tehnică pe Patrick Mouratoglou – antrenor, Candice Gohier – fizioterapeută și Arnaud Restifo – sparring – partner).
A mai asistat și un observator din partea ITIA (Agenția Internațională de Integritate a Tenisului);
În momentul în care Simonei i-a fost recoltată proba de urină, Halep a fost însoțită numai de doamna ofițer de control doping care a informat-o că „trebuie să dețină controlul asupra echipamentului de recoltare și asupra probei emise”.
Femeia ca a supravegheat-o pe Halep s-a asigurat că are suficientă vizibilitate în zona unde Simona a dat proba, în caz contrar avea dreptul să îi solicite româncei să îndepărteze îmbrăcămintea care împiedica vizibilitatea clară a emiterii probei de urină!
Mai mult, femeia ofițer de control doping s-a asigurat că Halep s-a spălat pe mâini înainte de a emite proba de urină (Simona a putut opta să poarte mănuși pe durata recoltării probei).
În fața lui Halep, doamna ofițer de control a verificat dacă proba de urină emisă a îndeplinit standardul internațional pentru testare și investigații în ceea ce privește calitatea și cantitatea.
Simona și-a ales trusa de recoltare și a verificat, la solicitarea femeii-supraveghetor acreditată, corespondența codului pe toate componentele acesteia.
Halep a trebuit să repartizeze proba de urină astfel: minimum 30 mililitri în recipientul B și, minimum 60 mililitri în recipientul A, iar ofițerul de control doping s-a asigurat că, o cantitate mică de urină, a rămas în paharul de recoltare pentru măsurarea densității specifice.
Urina rămasă de la sportiva noastră a fost aruncată în prezența ei
Foarte important este faptul că Simona a sigilat recipientele sub îndrumarea ofițerului de control doping și a verificat dacă acestea sunt ermetice.
Interesant este dacă, după sigilarea recipientelor A și B, Halep a fost atentă ca posibila urină rămasă să fie aruncată în prezența ei!
Ofițerul de control a înregistrat, într-un formular de predare, că cele două probe A și B aparțin numai lui Halep precum și ordinea în care au fost emise de Simona.
Aceeași doamnă ofițer a predat laboratorului de control doping cele două probe care i-au fost recoltate lui Halep după ce Simona era obligată și în interesul ei să verifice codul numeric ale recipientelor A și B.
Formularul de control doping care însoțește probele A și B nu conține, niciodată, datele de identificare ale jucătoarei (n.r. Simona Halep) cu scopul unor investigații confidențiale, operative, corecte, obiective și imparțiale!
– dacă Halep a verificat integritatea sigiliului înainte ca Simona și reprezentantul ales de ea să semneze formularul de control doping.
– dacă Simona a primit o copie a formularului de control doping după ce ofițerul supraveghetor a repartizat în plicuri separate, sigilate, cele două documente și le-a predat Agenției Internaționale de Integritate a Tenisului și laboratorului.
– dacă Halep a avut observații, consemnate într-un formular suplimentar de raport, asupra modului de desfășurare a procedurii de recoltare a probei.
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…