Din cuprinsul articolului
Destinațiile preferate de români în minivacanța de 1 mai și de Paște. Românii vor să se relaxeze, așa că au profitat din plin de minivacanța de opt zile, de 1 mai și de Paște. Efectele acestei minivacanţe prelungite se reflectă şi în rezervările de călătorie ale românilor.
Pe de o parte, românii din țară au ales în special destinații turistice din zona mediteraneană, iar pe de altă parte, românii din Diaspora au ales să se întoarcă acasă.
Top 5 destinații preferate de români în minivacanța de 1 mai
Potrivit unui raport vola.ro, în topul ţărilor spre care se va zbura cel mai mult în mai se numără Spania, Italia, Marea Britanie, Germania şi Grecia. Sunt ţări în care există comunităţi numeroase de români, semn că multe persoane au ales să-şi petreacă sărbătorile alături de rudele din diaspora. Pe de altă parte, e vorba de zone mediteraneene, în care turiştii îşi petrec adesea vacanţa la plajă.
55% dintre români au afirmat că vor călători mai mult în ţările din spaţiul Schengen, odată cu intrarea României în acest spaţiu cu frontierele aeriene. Preţul mediu pentru un bilet de avion a fost de 238 euro în perioada Paştelui.
Dacă în timpul altor minivacanţe din an, durata medie de şedere era de 5 zile, de această dată, intervalul mediu a crescut la 8 zile.
„Zborurile către destinaţiile din zona mediteraneană (Italia, Spania, Grecia, Franţa, Malta) reprezintă peste 40% din rezervările înregistrate de Vola.ro în perioada minivacanţei de Paşte.
Interesant este faptul că Tenerife (Spania) şi Grecia au intrat în top 5 destinaţii preferate de români pentru zilele libere din mai, o dovadă în plus a faptului că turiştii vor să se bucure de soare, dar şi să îşi viziteze rudele sau prietenii din străinătate.
În plus, Grecia este o ţară ortodoxă, astfel că pot sărbători Paştele mergând la slujbă, ca acasă, în timp ce Spania şi Italia sunt destinaţii turistice în care există comunităţi mari de români, alături de care pot petrece sărbătorile”, arată Vola.
Românii din Diaspora se întorc acasă
Românii din diaspora revin de Paşte acasă, zborurile spre România reprezentând peste 36% din numărul total al rezervărilor din perioada minivacanţei. În topul oraşelor spre care aceştia vor zbura se numără Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi.
În ceea ce priveşte destinaţiile europene preferate de aceştia pentru sejurul de Paşte, cele mai multe rezervări sunt pentru: Tenerife, Milano, Bruxelles, Londra, Roma, Barcelona şi Madrid.
Nelipsit din topul atracțiilor turistice până nu cu mult timp în urmă, Paris a dispărut din preferinţele călătorilor.
O posibilă explicaţie ar putea fi faptul că anul acesta oraşul va găzdui mai multe evenimente sportive de anvergură (Olimpiada, Roland Garros, UEFA Champions League), ceea ce înseamnă că va fi supraaglomerat şi că, implicit, preţurile vor creşte semnificativ.
Zboruri rezervate în avans cu aproximativ 90 de zile
Potrivit vola.ro, cel mai ieftin bilet vândut în această perioadă a fost de numai 50 de euro, pe ruta Billund – Milano, semn că zborurile către Italia sunt în continuare printre cele mai accesibile. La polul opus, cel mai scump de bilet a costat 1.500 de euro, pe ruta Cluj-Napoca – Bangkok.
În privinţa tarifelor medii, preţurile zborurilor sunt similare celor de anul trecut, din aceeaşi perioadă. Preţul mediu pentru un pasager pe un zbor este de 238 de euro, iar în general rezervările sunt pentru doi pasageri, ceea ce înseamnă că românii călătoresc cel mai des în cuplu.
Cei mai mulţi călători (58%) rezervă acum în avans zborurile, cu aproximativ 31-90 de zile înainte de data plecării. Există şi o categorie de pasageri spontani (25%) care preferă să rezerve cu mai puţin de 30 de zile înainte, dar şi pasageri hotărâţi (17%), care aleg să-şi rezerve zborurile cu mai mult de 90 de zile înainte.
Intrarea în Schengen a sporit intenția românilor de a pleca în vacanță în afara României, ca dovadă numărul mare de bilete vândute.
„Românii nu mai sunt nevoiţi să stea la controlul de frontieră dacă zboară în spaţiul de liberă circulaţie, altfel spus, dacă vin dintr-un sau sosesc într-un stat care face parte din Schengen.
Potrivit unui sondaj realizat de Vola.ro pe acest subiect, peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în ţările din spaţiul Schengen de acum înainte, mai ales că apreciază rapiditatea cu care călătoresc în această zonă. De asemenea, 27.6% dintre respondenţi susţin că vor călători de Paşte în afara ţării, avionul rămânând principala lor opţiune de transport”, arată datele agenției.