Categories: Ştiri sănătate

Destin TRAGIC! A MURIT ABSORBIT de aparatul RMN

Un tânăr de doar 32 de ani a avut parte de un sfârşit tragic, după ce mâna lui a fost prinsă într-un aparat de Rezonanță Magnetică Nucleară, la un spital din Mumbai.

Rajesh Maru a mers la un spital cu o rudă şi intrat în camera în care se afla aparatul de RMN ținând în mână un cilindru metalic cu oxigen, după ce a un angajat al spitalului l-a rugat să-l ajute și să-l care, potrivit Indian Times.

În camera în care se afla aparatul RMN, Maru a fost atras, din cauza rezervei de oxigen pe care o avea asupra sa. Mâna cu care ținea tubul de oxigen a fost prinsă în aparat, iar Maru a rămas blocat în acea cameră, relatează digi24.ro.

Deși medicii au intervenit după 10 minute, a fost de ajuns ca oxigenul pe care l-a inhalat să-l omoare. Potrivit autopsiei, Maru a murit după ce a suferit pneumotorax, iar un plămân i-a cedat. Un medic și doi asistenți medicali au fost arestați, sub suspiciune de neglijență. „E un incident tragic și vom coopera cu poliția”, afirmă Ramesh Bharman, directorul spitalului.

Aparatele RMN lucrează cu magneți extrem de puternici și unde radio, care scanează corpul și oferă o imagine a organelor interne. Spitalele din India duc lipsă de personal medical, așa că deseori medicii roagă pacienții să-i ajute cu diverse sarcini: de exemplu, să care echipamente medicale.

Ministrul sănătății din India a anunțat că va oferi compensații în valoare 7.850 de dolari familiei decedatului. Astfel de accidente sunt foarte rare.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

10 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: