Din cuprinsul articolului
Vlad Pascu, autorul accidentului auto de anul trecut în urma căruia doi tineri uciși în stațiunea 2 Mai, va fi scos din închisoarea Poarta Albă și mutat într-o clinică medicală din Constanța.
Inițial, familia sa a cerut ca acesta să fie internat într-o unitate din Capitală, însă magistrații constănțeni au respins această variantă.
„În ceea ce privește cererile de control medical, în parte, au început să fie soluționate și în sens pozitiv, astfel că urmează chiar o procedură de internare în afara penitenciarului pentru consultații, în special afecțiunile clinice cu care acesta s-a născut, respectiv la inimă și la rinichi”, a spus avocata Sorina Stoica.
Judecat pentru mai multe infracţiuni grave
Vlad Pascu este suspectat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului.
Trebuie subliniat că această etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, marchează finalizarea anchetei penale și trimiterea dosarului la instanță pentru judecare, fără a afecta în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție.
Vlad Pascu a contestat măsura arestului preventiv și susține că vrea să își continue studiile. De asemenea, tânărul acuzat că a provocat accidentul mortal a solicitat să fie plasat în arest la domiciliu.
Vlad Pascu vrea să fie eliberat
Autorul accidentului de la 2 Mai vrea să iasă din arestul preventiv. Aflat în Penitenciarul Poarta Albă de mai bine de un an, Vlad Pascu a cerut o măsură mai blândă. Astfel, acesta a contestat măsura inițială și vrea să fie plasat în arest la domiciliu.
La jumătatea lunii august, judecătorii din Mangalia i-au respins această solicitare. Conform apărătorului său, prelungirea măsurii de arest preventiv poate echivala cu o pedeapsă.
De asemenea, avocatul lui Vlad Pascu susține că acesta a urmat programe de reabilitare și a scăpat de dependența de droguri. Magistrații au invocat acest aspect pentru a menține arestul preventiv. Potrivit apărătorului său, măsura nu se mai justifică în acest moment.