Din cuprinsul articolului
Deshidratarea este o problemă serioasă de sănătate, care poate duce la afecțiuni grave. Aceasta trebuie tratată cât de curând posibil pentru a evita orice complicații sau diagnostic necorespunzător.
Deshidratarea este dificilă mai ales pentru copii, deoarece aceștia nu știu să comunice întotdeauna ce simt, mai ales la vârste foarte fragede.
Astfel, este esențial să recunoști câteva semne de bazî care îți vor dezvălui dacă cel mic este deshidratat sau nu.
Ce trebuie să știi despre deshidratarea copiilor
Dr. Mihai Craiu, pediatru, dezvăluie pe pagina Spitalul Virtual pentru Copii câteva detalii despre deshidratarea în cazul copiilor și cum să o recunoști.
„Mulți părinți, în condițiile căldurilor extreme din ultima vreme, s-au confruntat cu întrebarea dacă este cumva deshidratat copilul lor.
Răspunsul poate fi obținut folosind scorul Bailey, așa numita scală de deshidratare acută pentru copii (CDS – Clinical Dehydration Scale).
Cum calculăm?
Sunt 4 grupe de semne și simptome, care sunt notate de la 0 la 2 (zero fiind cel mai bine și 2 fiind cel mai rău).
Dacă scorul obținut este 5, sau mai mare, este o deshidratare severă și este obligatorie evaluarea la medic, pentru a stabili strategia corectă de rehidratare.
Primul parametru este starea generală. Este 0 dacă starea generală e bună, 1 dacă este un copil însetat, agitat, sau discret letargic și 2 dacă starea generală este foarte proastă, copilul este moale, rece și nu răspunde la stimuli.
Al 2-lea parametru este aspectul ochilor. Este 0 dacă ochii arată normal, 1 dacă sunt discret înfundați și 2 dacă sunt foarte înfundați.
Al 3-lea parametru este aspectul limbii. Este 0 dacă este umedă, este 1 dacă saliva este mai vâscoasă și limba este lipicioasă (se vede mai ales la plâns), și 2 dacă este complet uscată.
Ultimul parametru îl reprezintă lacrimile. Este 0 dacă are acest copil are lacrimi în cantitate normală, la plâns, este 1 dacă are puține lacrimi și 2 dacă lacrimile sunt absente și ochii încep să devină uscați, fără luciu”, explică Mihai Craiu, pediatru.