Se spune că orice femeie visează să mănânce și să nu se îngrașă. Dulciurile preparate ”înțelept” permit acest lucru acum. Vă prezentăm un preparat care nu numai că nu îngrașă, ci vă reduce nivelul de stres, datorită ingredientului său principal.
Este un desert delicios, fără multe calorii, care vă alungă stresul acumulat în timpul săptămânii cât ai zice… lavandă. Mai mult, este un desert de post, este un desert rapid, inspirat din bucătăria raw vegană, care este atât de ofertantă!
Aveți nevoie de 4 cești de lapte de cocos. Laptele de cocos elimină stresul fiindcă este foarte bogat în vitamina B.
Puneți la fiert laptele și în timp ce dă în clocot, presărați 2 linguri de lavandă comestibilă uscată. Lavanda are proprietăți uluitoare de calmare și eliminare a stresului, de liniștire.
Opriți focul, așteptați să se infuzeze 10 minute, după care strecurați. Puneți laptele infuzat în blender și adăugați 5 linguri de fructe de pădure congelate.
Turnați sirop de agave sau zahăr ”verde” din stevia rebaudiana, 1 linguriță vanilie lichidă și amestecați totul la blender.
Turnați amestecul în tava de cuburi de gheață și introduceți peste noapte la congelator. Când aveți chef de înghețată, răsturnați cuburile și mixați iarăși la blender. Rezultatul va fi o cremoasă înghețată de lavandă.
Data viitoare când vă veți simți stresat, încercați cu încredere acest desert inedit.