Categories: Stil de viaţă

Descoperire revoluţionară. Ce se întâmplă, de fapt, cu organele umane în spațiu?

Oamenii de ştiinţă au cultivat mai multe organe în miniatură pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care orbitează la aproximativ 400 de km deasupra Pământului, iar acum au de gând să treaca un alt nivel cu un alt organ vital.

Cercetătorii cred că microgravitaţia ar putea ajuta la creşterea „organoizilor” de ficat care ar putea fi utilizaţi în cercetarea medicală şi chiar în operaţiile de transplant, în viitor.

Alternative la transplantul hepatic

Experimentele cu ţesut hepatic planificate pentru Staţia Spaţială Internaţională ar putea oferi în cele din urmă alternative la ficatul pentru transplant, au raportat cercetătorii la Congresul clinic al Colegiului American al Chirurgilor, în San Francisco, după cum transmite news.ro.

Organoizii de ficat vor zbura la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale în cadrul unui studiu care urmează să fie efectuat pentru a afla dacă microgravitaţia poate încuraja creşterea ţesutului sănătos cu un aport sanguin suficient.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, acest efort ar putea duce la obţinerea de ţesuturi şi organe personalizate, crescute în spaţiu, care să fie utilizate în operaţiile de transplant.

În cadrul a două experimente viitoare, cercetătorii intenţionează să testeze cât de bine creşte ţesutul hepatic în condiţii de microgravitaţie, precum şi să testeze o nouă tehnologie concepută pentru a menţine acest ţesut în viaţă, şi foarte rece, pentru călătoria sa înapoi pe Pământ.

„Scopul meu final pentru aceste ţesuturi, dacă ele fac ceea ce ne imaginăm şi sperăm că sunt capabile să devină cu ajutorul microgravitaţiei, este de a folosi aceste ţesuturi pentru terapie””, a declarat dr. Tammy Chang, profesor de chirurgie la Universitatea din California, San Francisco. Astfel, ţesuturile ar putea fi transplantate pentru a trata o varietate de boli şi tulburări ale funcţiei hepatice.

Sursa foto: arhiva doctorulzilei.roOamenii de ştiinţă au mai cultivat organe în miniatură pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS), care orbitează la aproximativ 400 de km deasupra Pământului.

Cultivarea ţesuturilor în laboratoarele de pe Pământ poate fi o sarcină dificilă, deoarece gravitaţia trage celulele în contact cu vasele de laborator, ceea ce le poate afecta dezvoltarea. În plus, celulele sunt supuse unui stres excesiv deoarece, pentru a le menţine suspendate în timp ce cresc, vasul trebuie agitat.

Acest studiu are potenţialul de a transforma viitorul ingineriei ţesuturilor şi al transplantului de ficat prin cercetare inovatoare, spun specialiştii.

Experimente în anii viitori

Cercetătorii de la Laboratorul pentru ingineria ţesuturilor hepatice consideră că celulele s-ar putea dezvolta mai bine într-un mediu de microgravitaţie susţinut şi de înaltă calitate.

Experimentul cu ţesuturi hepatice va zbura spre ISS la începutul anului 2025. Ţesuturile vor fi cultivate la bord timp de două săptămâni şi apoi puse într-o soluţie de conservare, pentru a fi analizate pe Pământ. Un al doilea studiu experimental, programat pentru 2025 sau începutul anului 2026, va testa apoi un sistem de super-răcire pentru aducerea pe Pământ a ţesuturilor vii.

Recent Posts

7 semne ale deficienței grave de VITAMINA D pe care nu trebuie să le ignori

7 semne ale deficienței grave de VITAMINA D pe care nu trebuie să le ignori.…

13 minute ago

Cele mai periculoase zodii din horoscop. De cine trebuie să te ferești!

Sunteți gata să explorați tărâmurile enigmatice ale astrologiei și să descoperiți ce semne zodiacale prezintă…

33 de minute ago

Adio Prințul Harry: noul său gest șochează Familia Regală

Prințul Harry marchează din nou o diferență radicală între modul în care trăiește și cel…

52 de minute ago

Miros neplăcut al corpului: 10 motive care nu sunt legate de transpirație

Mirosul corporal începe, de obicei, cu transpirația, în special în zona axilei și a inghinală,…

o oră ago

Halucinant! Durerea de spate poate indica uneori o boală gravă. Primele semne care îți arată că trebuie să mergi urgent la medic

Durerea de spate indică cancer în aceste situații. Deși cele mai frecvente cauze sunt leziunile,…

2 ore ago

ZODIA care își va schimba radical viața. Astrolog: Norocul este de partea lor

ZODIA care își va schimba radical viața. Nativii dintr-o anumită zodie avea parte de transformări…

2 ore ago

Citeste si: