Sari la conținut

Descoperire înfiorătoare. Două fetițe gemene nou-născute au fost găsite moarte într-un tomberon

Un om al străzii din Satu Mare a făcut o descoperire înfiorătoare vineri dimineaţă. Printre resturile menajere şi sticlele din tomberonul în care spera să găsească ceva de mâncare, bărbatul a dat peste doi nou-născuţi morţi.

Descoperirea şocantă a fost făcută în Cartierul Micro 15, din municipiul Satu Mare. Bărbatul a rămas şocat în momentul în care în două cutii de carton a găsit doi bebeluşi care, din primele informaţii, erau gemeni.

Adjunctul prim-procurorului șef, Dumitru Miclea, a declarat că se fac cercetări pentru depistarea părinților celor doi copii, fiind deschis un dosar pentru ”ucidere ori vătămarea noului născut săvârșită de către mamă”.

”Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a fost sesizat de către Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare despre faptul că în data de 7 mai 2015, în jurul orei 23.23, într-un tomberon de deşeuri menajere situat în municipiul Satu Mare pe strada Milcov se află cadavrele a doi nou născuţi. În cauză se efectuează necropsia pentru a se stabili exact cauza morții”, a declarat Dumitru Miclea.

Deocamdată, oamenii legii au doar certitudinea că au fost născuți vii, erau fetițe și au fost apoi înjunghiate în ficat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel