Sari la conținut

Vise care prevestesc ceva rău

Visele reprezinta o parte a integrata a subconstientului nostru care exprima sentimente reprimate si poat fi interpretate in diferite moduri. De fapt, nu sunt decat mesaje “codate” pe care creierul nostru ni le transmite pentru a trage anumite semnale de alarma.

In ciuda faptului ca exista studii intregi facute pe semnificatia viselor, doar visele recurente, adica cele care se repeta de la o zi la alta, denota de fapt slabiciuni sau probleme care ne macina sau care ar putea sa aiba loc. Astfel, aceste vise ne pregatesc, practic, subconstientul pentru situatiile neprevazute pe care am putea sa le trecem.

Dintre aceste vise recurente, exista o serie de vise cel mai des intalnite la oameni. In urma studiilor s-a observat ca aceste vise denota de fapt unele evenimente mai putin placute care presimtim ca se vor intampla si care chiar se intampla.

Si acele vise cel mai des intalnite care prevestesc rele sunt:

Visul in care iti cade un dinte sau simti durere de dinti

Aceste vis des intalnit a prevestit pentru majoritatea celor care l-au avut moartea unui cunoscut. In cazul in care persoana simte durere in timpul visului, mai ales durere de masea, este vorba despre o persoana destul de apropiata. Daca nu se simte durere deloc, este vorba despre decesul unei persoane pe care o cunosti insa la care nu tii atat de mult. Continuarea pe lyla.ro. 

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel