Obezitatea este o boală care afectează, la nivel mondial, 650 de milioane de oameni. Tocmai de aceea, cercetătorii sunt foarte preocupați să descopere leacul împotriva acestei maladii. Un grup de cercetători a dezvoltat o moleculă, care reușit să reducă nivelul obezității, la testele efectuate pe cobai. Această descoperire este un pas uriaș, care ar putea ajuta la tratarea obezității.
Prin modificarea proteinei GDF15, experimentul a permis specialiștilor să reducă greutatea corporală, prezența insulinei în sânge și nivelurile de colesterol la un grup de animale de laborator, precum șoareci și primate, potrivit unui articol publicat de revista de specialitate Science Translational Medicine, citat de EFE.
Echipa cercetătorilor americani, sub coordonarea lui Yumei Xiong, a decis să lanseze acest studiu, după ce au observat că nivelurile de concentrație ale acestei proteine erau mai mari la oameni și la animalele supraponderale.
GDF15 are un ciclu scurt de viață în plasmă, așadar este dificilă producerea sa în cantități suficiente, cercetătorii optând pentru crearea a două proteine de fuziune diferite, care ulterior au avut aceleași rezultate.
Mai mult, prin administrarea noii proteine grupului de cobai, specialiștii au observat că aceasta modifică preferințele alimentare ale animalelor studiate, ele îndreptându-se spre o hrană mai puțin calorică.
Cercetătorii au dat verdictul: noua proteină a activat conexiunea intestin-creier. Așadar sunt speranțe mari să apară cât de curând un tratament ce va ajuta oamenii să își țină poftele în frâu și să aleagă o alimentație hipocalorică, în vederea scăderii în greutate.
Potrivit ultimelor date ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), obezitatea este o problemă care s-a triplat din anul 1975 și ale cărei complicații a provocat moartea a cel puțin 2,8 milioane de persoane în 2016.