Mai multe medicamente folosite în mod obişnuit pentru tratarea psoriazisului, artritei şi fibrozei ar putea fi eficiente împotriva cancerului la colon, potrivit unui studiu al cercetătorilor australieni, care au descoperit că tratamentul ar putea vindeca 80% dintre tumorile intestinale.
Potrivit dailymail.co.uk, cercetătorii de la Institutul Walter şi Eliza Hall pentru Cercetare Medicală din Melbourne, Australia, au încercat să marcheze şi să descopere modalităţi de localizare a căilor prin care dezvoltarea tumorilor canceroase poate fi oprită.
Experţii au descoperit o astfel de cale, o mutaţie genetică în cazul a 80% dintre tumori, dar accesarea acesteia era dificilă, riscând afectarea celulelor sănătoase. Problema apărută i-a făcut pe medici să apeleze la medicamente folosite împotriva artritrei şi psoriazisului, cunoscute ca inhibitori JAK.
Descoperirea cea mai importantă a arătat că inhibitorii JAK au fost eficienţi asupra a 80% dintre tumorile colonului, care prezintă o anumită mutaţie genetică. Medicii spun că este foarte importantă această descoperire, tocmai pentru că medicamentele afectează exclusiv celulele tumorale, ţesutul sănătos fiind protejat.
În testele efectuate pe şoareci de laborator, savanţii au descoperit că animalele erau sănătoase şi tolerau medicamentele foarte bine, fără să piardă în greutate. În plus, nu numai că tratamentul a oprit dezvoltarea celulelor bolnave, dar a şi prevenit apariţia de noi tumori.
Potrivit medicului Toby Phesse, această descoperire va ajuta pacienţii cu cancer de colon sau care riscă să sufere de această boală.
„Ideea principală este că aceşti inhibitori există şi că sunt deja aprobaţi pentru utilizare, ceea ce va duce la o accelerare a procesului şi va uşura crearea unui nou medicament contra cancerului la colon”, a spus medicul Toby Phesse.
Expertul Michael Buchert, unul dintre cercetătorii implicaţi în studiu, a spus că, de vreme ce aceşti inhibitori există şi sunt deja folosiţi pe pacienţi umani pentru tratarea altor boli, oamenii de ştiinţă ştiu deja că nu prezintă riscuri pentru oameni.
„Sperăm ca acest lucru să permită studiului nostru să ajungă rapid în faza de testare clinică pe pacienţi cu cancer de colon şi să îşi facă simţite beneficiile în viitorul apropiat”, a mai spus, Michael Buchert.
Elena Oceanu
Călin Georgescu, candidatul independent la prezidențiale, a declarat, după anunțarea exit-poll-urilor pentru primul tur al…
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, a anunțat duminică seara că revendică intrarea în…
Marcel Ciolacu, mesaj după rezultatele exit poll. Candidatul PSD s-a clasat pe locul 1 în…
Elena Lasconi, după ce sondajele exit-poll. Candidatul USR a avut parte de o ascensiune fulminantă…
Horoscop 25 noiembrie. Multe zodii manageriază excelent problema banilor. Cu toate acestea, există și nativi…
Răspunsurile pe care le așteaptă ROMÂNIA! Exit poll alegeri prezidențiale 2024. Cine merge în turul…