Categories: Expertul zilei

Avertizarea medicilor. Arsurile solare cresc riscul de cancer de piele cu 75% !

Indicele de radiaţie ultraviolet  ridicat are efecte asupra pielii şi ochilor. La nivelul tegumentului, riscul major este apariţia cancerului, iar la ochi afectarea corneei, atenţionează medicii.

„Efectul imediat al acestor radiaţii sunt arsurile solare, dar şi activarea unor boli fotoinduse cum ar fi urticarea solară, erupţia polimorfă la lumină, lupusul”, explică medicul dermatolog Mihaela Leventer.

Pielea iradiată are o suferinţă intensă care se va manifesta în momentul în care imunitatea organismului va fi mai slabă. „În astfel de ocazii, încasăm multe radiaţii, iar cota noastră scade, ceea ce face ca riscul de cancer de piele să fie mai mare”, mai explică medicul dermatolog.

Un studiu recent a arătat că o arsură solară produsă în prima parte a copilăriei (până la 7 ani) creşte riscul de melanom (cancer de piele) cu 75%.

Pentru a vă proteja de efectul radiaţiilor evitaţi să vă expuneţi în orele critice, când soarele străluceşte cel mai puternic (între 11.00 şi 16.00), nu consumaţi băuturi alcoolice pentru că produc deshidratare şi fac pielea mai sensibilă, folosiţi ochelari cu factor de protecţie UV şi haine lejere.

În ceea ce priveşte efectul radiaţiilor asupra ochilor, specialiştii spun că leziunile nu sunt aşa de grave. „Radiaţiile se absorb la nivelul corneei, nu lezează ţesuturi mai profunde (retină sau cristalin). Pot apărea, eventual, arsuri la nivelul corneei”, explică medicul oftalmolog Iulian Burcin.

Medicul spune că mai gravă e arsura care apare la nivelul ochiului după ce stăm pe malul mării şi radiaţia se reflectă din apă, dar şi dacă apar arsuri la nivelul pleoapelor.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

26 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

57 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: