Psiholog: ”Dermatita atopică este o boală care nu ucide, dar îl face pe pacient să-și dorească sfârșitul”

Dermatita atopică este o boală cronică de piele care afectează profund viața pacienților. Se manifestă prin leziuni uscate, sub formă de solzi care apar pe piele și produc mâncărimi. Aceste leziuni se infectează deseori, provoacă dureri și probleme cronice de somn. Toate aceste simptome lasă urme vizibile pe corpul și în sufletul pacienților. 

Bolile pielii creează sentimente de rușine, iar deseori cei care suferă de ele sunt stigmatizați de societate. Din aceste motive, povara emoțională și psihologică a bolii creează un al doilea set de simptome, poate la fel de dificil de suportat precum simptomele fiziologice: anxietatea și depresia.

“Dermatita atopică este o boală care nu ucide, dar care îl poate face pe pacient să își dorească sfârșitul,” atrage atenția Elena Marinescu, psiholog. Modificările care apar la nivel emoțional sunt, potrivit psihologului, durere și tensiune psihică, nerăbdare, iritabilitate, impulsivitate, agresivitate, furie, tulburări ale somnului. Atunci când apare depresia, riscul de suicid devine foarte mare la pacienții cu dermatită atopică.

Dermatita atopică poate apărea la orice vârstă

Dermatita atopică nu este o boală rară, se estimează că la nivel mondial sunt peste 200 de milioane de pacienți . 6- 10% dintre acești pacienți au forme moderat-severe. Poate apărea la orice vârstă, începând de la vârste foarte fragede. O treime dintre pacienții care dezvoltă dermatita atopică în copilărie vor avea boala și la maturitate. Afectează 10-20% dintre copii, însă poate apărea și la maturitate, cu o incidență de 1-3% în rândul adulților.

Există 3 etape ale bolii:

1. Etapa nou-născutului (0-2 ani) – forme de manifestare: tegument uscat, mici leziuni la nivelul scutecului, la nivelul obrazului;
2. Etapa copilului (2-12 ani) – forme de manifestare: eczeme în zonele de pliuri, de flexie – plica cotului, a genunchiului; reacție exacerbată la pișcătura de țânțar;
3. Etapa adultului (12+ ani) – manifestare polimorfă: leziuni de fază acută – papule, vezicule; formele cronice – lichenificarea pielii, piele uscată; există și pielea non-lezională, care însă nu este o piele normală, îi este afectată funcția de barieră, există anomalii ale imunității, inflamație subclinică.

Dermatita atopică nu poate fi vindecată, dar simptomele ei pot fi ameliorate prin aplicarea unor tratamente topice, cum ar fi cremele hidratante și anti-inflamatorii. Fiind o boală imunologică, uneori este tratată cu medicație care suprimă sistemul imunitar, cum ar fi tratamentul cu corticosteroizi, cu ciclosporina sau cu antihistaminice.

Soluții pentru evitarea stigmatizării la cursuri și la locul de muncă

În Romania, posibilitățile de tratament includ terapiile ușoare (emoliente, dermatocorticoizi și inhibitori de calcineurină), terapiile sistemic convenționale (de ex. ciclosporina însă cu precauțiile de rigoare) și terapiile biologice (rambursate). Există o gamă terapeutică pentru DA de la formele cele mai ușoare până la cele severe.
În tratarea tegumentului la pacienții cu dermatită atopică, igiena exagerată distruge microbiomul. Este recomandată o igienă potrivită care ia în considerare refacerea microbiomului.

Ar fi ideal ca școlile unde învață copii care suferă de dermatită atopică trebui să înțeleagă efectele acestei condiții asupra copilului și a adolecentului, iar cadrele didactice trebuie să înțeleagă nevoile diferite ale elevilor și studenților care suferă de această boală. Ei trebuie protejați de potențiale răutăți ale colegilor lor sau de hărțuire. Este nevoie de o sensibilizare a comunității de elevi, părinți și educatori, potrivit specialiștilor.
Locurile de muncă ale persoanelor cu dermatită atopică ar trebui să fie, de asemenea, adaptabile la nevoile acestora, iar angajatorii trebuie să fie pregătiți să suporte perioade de productivitate mai scăzută a angajaților care se confruntă cu boala. Pacienții cu forme severe ale bolii au nevoie să beneficieze de drepturile speciale, iar comunitățile trebuie sensibilizate, pentru a evita pe cât posibil stigmatizarea celui sau celei care suferă.