Din cuprinsul articolului
Vasi Rădulescu, medic și scriitor, a vorbit despre depresie, un subiect despre care spune că încă nu se vorbește suficient de mult.
„Despre depresie nu se vorbește încă suficient de mult. Oamenii aleg să-și ducă singuri traumele, să simtă că au probleme, dar să nu apeleze niciodată la ajutor.
E drept că ne putem ocupa de multiple registre care să ne aducă o stare mai bună, ne putem găsi singuri o oarecare liniște, dar uneori nu e suficient.
Viața nu-i o linie izoelectrică pe o electrocardiogramă, ci o torsadă a vârfurilor, cu urcușuri și coborâșuri care se răsucesc în jurul acelei linii teoretice, izoelectrice.
Acumulăm drame și traume, de multe ori chiar din copilărie
Cădem de multe ori, ne ridicăm, ne ducem zilele mai departe. Acumulăm drame și traume, de multe ori chiar din copilărie, iar ele răbufnesc, își găsesc crăpăturile lor, ies când nici nu te aștepți.
Tot ce purtăm în noi ne definește, ne erodează, ne modifică în timp până-n cele mai mici structuri. Nici nu suntem pe deplin conștienți de puterea acestor lucruri care stau acolo, par dormante, dar își fac de cap. Căutăm armonia din noi, ce pare cheie a tuturor clipelor nefericite.
Ne trezim cu simptome pe care nici nu le mai putem explica, atât de polimorfe, atât de agasante, atât de tulburătoare.
Ne găsim în incongruență cu niveluri ale vieții ce par banale. Ne trezim incapabili să avem o relație, să ne bucurăm de anumite momente, să trăim cu toate velele sus, să simțim fericirea adevărată.
Stăm cu inima în piuneze
Mai mult, căratul angoaselor și depresiilor ne știrbește și personalitatea, dar ne crește și riscul pentru majoritatea bolilor cronice. Stăm cu inima în piuneze.
Traumele noastre, lăsate acolo unde sunt, coboară jos de tot, până la nivel de ADN. Își fac cuib în el, rămân impregnate, apoi sunt date și mai departe, generație de generație.
Căutarea echilibrului, debarasarea de traume, excizia lor cu ajutor specializat, efectuarea tuturor măsurilor pentru vindecarea noastră psihică nu duc, coroborate, doar la un câștig pentru noi, ci și pentru oamenii mici care se desprind din noi și merită vieți bune.
Natura are modul acesta ciudat de a-și da mai departe materialul genetic, care nu rămâne niciodată același, ci se schimbă sub experiențele de viață ale fiecăruia.
Avem responsabilitatea, așadar, de a ne face bine, nu doar pentru noi și inimile noastre, cât și pentru copiii noștri.
Când învățăm ceva bun, cade în sarcina noastră să-l dăm mai departe, să-l impregnăm în cei dragi, într-un act natural ce ar trebui să țină de fiecare.
Cade tot în sarcina noastră să facem tot posibilul pentru a da mai departe, pe filieră genetică, atribute calde, luminoase și bune.
Lucrurile pe care le facem pentru noi devin mereu lucruri pe care le facem și pentru ceilalți. A refuza asta nu înseamnă doar un scut, o inacceptare a realității, o refuzare a salvării, ci și o formă de egoism rece.
Orice om poate fi afectat psihic, poate trage după el niște traume. Nu-i nicio rușine. Deschiderea și aplecarea spre ajutor multiplu e o formă de normalitate și ar trebui să devină comună, nicidecum subiect tabu sau derivat de stigmatizare”, a scris medicul Vasi Rădulescu pe Facebook.
