Sari la conținut

Dependent de sex? Cât de adevărată este această teorie? Un nou studiu dă peste cap tot ceea ce se știa

Dependenţa de sex a ţinut de foarte multe ori prima pagină a tabloidelor, multe celebrităţi fiind bănuite că ar suferi de această problemă.

Cu toate acestea, un nou studiu al Universităţii din California, SUA, pune sub semnul întrebării existenţa “dependenţei de sex”.

Cercetarea arată că auto-declaraţii “dependenţi se sex” pot avea pur şi simplu un apetit sexual mai mare. “Este prima oară când oamenii de ştiinţă au studiat răspunsul creierului persoanelor hipersexuale”, a explicat Nicole Prause, cercetător în cadrul Departamentului de psihiatrie UCLA.

Dependenţa de sex este, de regulă, diagnosticată la persoanele care în urma unor impulsuri sexuale puternice se angajează frecvent în relaţii sexuale cu alte persoane mai mult sau mai puţin cunoscute. Consecinţele acestui comportament au dus de cele mai multe ori la divorţuri sau ruină economică. Totodată, s-a constatat că aceste persoane au o capacitate redusă de control a dependenţei.

Existenţa dependenţei de sex, subiect controversat dealtfel, a fost, totuşi, inclusă recent în manualul de diagnostic şi statistică a tulburărilor mintale, manual considerat “Biblia” în materie.

În noul studiu, echipa Prause a analizat răspunsurile creierului a 39 de bărbaţi şi 13 femei cu vârste între 19 şi 39 de ani ale căror scoruri din chestionare cu privire la comportamentele sexuale  şi obiceiuri au fost similare cu cele ale oamenilor care căutau de obicei un tratament pentru hipersexualitate. “Voluntarilor le-au fost prezentate o serie de fotografii atent alese pentru a stârni sentimente plăcute sau neplăcute”, a explicat Pause. “Pozele includ imagini ale organelor dezmembrate, oameni care prepară hrana, oameni la schi, şi, desigur, sex. Unele dintre imaginile sexuale erau imagini romantice, în timp ce altele indicau un contact sexual explicit între un bărbat şi o femeie”.

Concluzia trasă în urma experimentului arată că o persoană cu adevărat dependentă de sex ar trebui să aibă acelaşi răspuns al creierului similar cu cel al dependentului de droguri, lucru care nu s-a întâmplat.

“Răspunsul a fost numai în legătură cu o dorinţă sexuală crescută”.

Studiul a fost publicat în această lună în Socioaffective Neuroscience and Psychology”.

Daniela Șerb

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel