Sari la conținut

Demiteri și demisii în dosarul AZILELOR GROAZEI! Anunț major al premierului

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Anchetele din centrele de asistență socială pentru vârstnici, copii și persoane cu dizabilități , continuă. Marcel Ciolacu, actualul premier al României, a anunțat că se vor lua măsuri extrem de dure faţă de cei care au fost implicați în dosarul azilelor groazei.

Anchetele din centrele de asistență socială pentru vârstnici, copii și persoane cu dizabilități derulate la nivel național sunt finalizate în proporție de peste 97% și au fost deschise 47 de dosare penale în urma verificărilor. S-au aplicat mai bine de 10.500 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 35 de milioane de lei, 18 cămine au fost închise și alte 110 au activitatea suspendată, conform situației prezentate joi de guvern.

Marcel Ciolacu anunță demiteri în lanț

Premierul consideră că mai sunt necesare demisii și demiteri în mai multe instituții cu responsabilități în domeniu, însă acestea trebuie urmate de modificarea legislației privind acreditarea, licențierea, monitorizarea și controlul acestor centre, iar noul ministru al muncii, Simona Bucura-Oprescu, urmează să vină rapid cu noile propuneri legislative – a precizat Marcel Ciolacu.

„Săptămâna viitoare vom avea deja consultări cu organizațiile civice și asociațiile de bolnavi cu dizabilități. Până pe 31 august trebuie să finalizați, doamna ministru, un proiect de lege pe care să-l înaintăm parlamentului în această sesiune care începe la 1 septembrie. Domnule ministru Adrian Câciu, înțeleg că există fonduri europene pentru astfel de centre și aveți un apel în pregătire.

Mai mult, ghidul este deja gata. Sunt 80 de milioane de euro disponibili și, din discuțiile mele la Comisie, putem crește suma până la 100 de milioane. Sunt convins că puteți lansa acest apel, „Comunități pentru vârstnici”, în cursul lunii august”, a menționat Marcel Ciolacu, potrivit RRA.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel